Păcatul bârfei

(English Version: “The Sin of Gossip”)

Morgan Blake, scriitor pentru rubrica sportivă de la Atlanta Journal, a scris următoarele cuvinte:

“Sunt mai mortal decât un obuz șuierând lansat de Obuzier. Câștig fără să ucid. Dărâm case, frâng inimi și distrug vieți. Călătoresc pe aripile vântului. Nu există inocență suficient de puternică încât să mă intimideze. Nici puritate suficient de pură încât să mă descurajeze. Nu am respect pentru adevăr, nici pentru dreptate, nici milă pentru cei fără apărare. Victimele mele sunt la fel de numeroase ca nisipurile mării și adesea la fel de nevinovate. Nu uit niciodată și rareori iert, iar numele meu este bârfă.”

Ce portret viu al puterii mortale a bârfei! Ea are puterea de a produce daune ireversibile!

Ce este bârfa?

Cuvântul „bârfă” înseamnă a merge din loc în loc și a „critica” sau „defăima” pe cineva pe la spate. Un dicționar îl definește ca: „A alerga încolo și-ncoace și a împrăștia zvonuri”. Bârfa este un discurs conceput special pentru a distruge caracterul unei persoane și a-l prezenta într-o lumină negativă. Este vorbirea care se face pe la spate și nu se spune în față.

Bârfa distruge caractere, ruinează reputații, distruge pacea și rupe multe relații. Nici măcar sabia nu face o rană atât de adâncă ca limba bârfitoare! Prin urmare, nu este de mirare că Biblia are multe de spus despre acest păcat.

Daunele produse de bârfă.

Romani 1:29 plasează „bârfa” în lista multelor păcate ce caracterizează viața unui necredincios. Proverbe 16:28 ne amintește că „bârfa separă chiar și pe prietenii apropiați”. Nu e de mirare că Dumnezeu și-a avertizat cu tărie poporul în Levitic 19:16 cu aceste cuvinte: „Nu răspândi calomnii în poporul tău… Eu sunt DOMNUL”.

Problema fundamentală a bârfei este legată de potențialul ei de a produce daune ireversibile.

Se spune că un tânăr din Evul Mediu care a mers la un călugăr și a mărturisit: „Am păcătuit spunând cuvinte calomnioase despre cineva. Ce ar trebui să fac acum?” Călugărul a răspuns: „Du-te și pune o pană pe fiecare prag din oraș”. Tânărul a făcut întocmai. Apoi s-a întors la călugăr, întrebându-se dacă mai era ceva ce ar trebui să facă.

Călugărul a spus: „Du-te înapoi și ridică toate penele”. Tânărul a răspuns: „Este imposibil! Până acum, vântul le va fi suflat în tot orașul”. Călugărul a spus: „La fel, cuvântul tău calomnios a devenit imposibil de recuperat”. Acesta este efectul bârfei!

Soluția pentru bârfă.

O soluție la problema bârfei se găsește în Proverbele 26:20: „Fără lemne se stinge focul; fără bârfă, cearta se stinge”. Așa cum fără lemne focul se stinge, și certurile se sting atunci când nu există bârfe. Vedeți voi, bârfa înflorește doar într-un mediu în care este încurajată. Deci, dacă ne abținem să ascultăm bârfele, efectele ei, precum certurile, ruperea relațiilor etc., nu ne vor afecta.

Credincioșii nu ar trebui să fie niciodată combustibilul care întreține focul bârfei. Trebuie să ne îndepărtăm de un astfel de mediu. Nu este ușor să faci asta, deoarece păcatul bârfei are o putere atrăgătoare, așa cum se spune în Proverbe 26:22: „Cuvintele bârfei sunt ca niște bucăți alese; se coboară până în cele mai adânci părți”. Așa cum este greu să spunem „Nu” unei mâncăruri gustoase, este greu să ne închidem urechile la vești suculente!

Dar trebuie să ținem minte: bârfa este păcat și nu există o altă modalitate de o a cataloga! Dumnezeul nostru urăște bârfa, de aceea trebuie să ne străduim să ne ferim să ascultăm bârfele. Nu putem controla ceea ce iese din gura altora. Dar putem controla cu siguranță ceea ce ne intră pe urechi. Gurile deschise rămân deschise atâta timp cât există urechi deschise. Deci, haideți să ne antrenăm urechile să fie închise la bârfă.

Celui ce transmite bârfe, trebuie să îi comunicăm cu dragoste și cu fermitate următoarele 2 lucruri:

(1) Să îi încurajăm să meargă direct la persoana pe care o calomniază și să abordeze problema în mod direct cu persoana în cauză.

(2) Urechile noastre nu sunt deschise la bârfă în viitor.

Și pe lângă faptul că trebuie să ne abținem de la a asculta bârfe, ar putea fi util să ne amintim alte 2 lucruri atunci când avem de-a face cu bârfa.

În primul rând, trebuie să realizăm că o cauză fundamentală a acestui păcat este lipsa iubirii față de ceilalți. Când dragostea pentru cei din jur scade sau dispare cu totul, avem tendința de a-i vedea negativ și, prin urmare, suntem mai predispuși să-i calomniem. Deci, trebuie să ne ferim de amărăciune față de ceilalți [Efeseni 4:29-32] dacă dorim să stăm departe de păcatul bârfei. Chiar dacă oamenii în cauză ne-au rănit și simțim că defăimarea este o modalitate de a regla conturile, este totuși un păcat. Nu are rost să încercăm să ne justificăm acțiunile. Dumnezeu numește bârfa păcat, și asta este!

În al doilea rând, să presupunem că am ceva împotriva cuiva. În loc să vorbesc pe la spate, cel mai bine este să merg direct la persoana în cauză — după ce am petrecut timp în rugăciune privată [nu publică] despre această problemă. Matei 18:15 spune: „Dacă fratele sau sora ta păcătuiește, du-te și arată-le vina, doar între voi doi…” Chiar dacă acest verset este în contextul disciplinei bisericești, principiul abordării directe, chiar și în cazurile în care am avea de-a face cu persoane din afara bisericii, este o practică excelentă de urmat.

Bineînțeles, aceasta nu este o sarcină ușoară, dar trebuie să ne încredem că Domnul ne va da puterea necesară pentru a ne supune acestei porunci! Așadar, confruntând în mod personal și direct păcatul, cu speranța că acea persoană se va pocăi, ne putem proteja de ispita de a defăima pe cineva vorbind pe la spate.

Nici unul dintre noi nu și-ar dori ca alții să bârfească despre noi în absența noastră. Știm durerea pe care o astfel de situație o provoacă. Atunci, cum am putea să ne complacem în a face același lucru cu alții? Nu putem face altora ceea ce nu ne-am dori ca ei să ne facă nouă.

Să luăm în serios păcatul bârfei și să căutăm să punem în practică aceste principii dacă dorim să fim eliberați de acest păcat. Și mai important, să mergem la Domnul cu pocăință dacă suntem vinovați de acest păcat. Să-i cerem să ne ajute în eforturile noastre de a urmări puritatea vorbirii. Și să găsim mângâiere în promisiunea Bibliei: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” [1 Ioan 1:9]. Dumnezeu promite că „sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăță de orice păcat” [1 Ioan 1:7].

Astăzi poate fi un nou început. De aici încolo, ne putem strădui zilnic, depinzând de puterea Duhului Sfânt, pentru a ne menține buzele curate de bârfe și urechile departe de a asculta cuvinte defăimătoare. Fie ca principiul lui Petru să ne guverneze gândirea în acest domeniu: „Cine vrea să iubească viața și să vadă zile bune să-și păzească limba de rău și buzele de cuvintele înșelătoare” [1 Petru 3:10].