Beatitudinile – Partea a 2-a – Binecuvântați sunt cei săraci cu duhul

(English Version: “The Beatitudes – Blessed Are The Poor In Spirit”)

Acesta este al doilea articol din seria de postărilor despre Beatitudini — o secțiune cuprinsă în versetele din Matei 5:3-12, unde Domnul Isus descrie 8 atitudini care ar trebui să fie prezente în viața tuturor celor care pretind că îl urmează pe El.

*******************

Domnul Isus deschide predica de pe munte cu această afirmație remarcabilă: „Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este Împărăția cerurilor” [Matei 5:3]. „Sărăcia cu duhul” este atitudinea fundamentală. În timp ce lumea îi înalță pe cei care sunt puternici în spirit, Biblia îi cheamă pe credincioși să manifeste sărăcie sufletească. Aceasta este o chemare la o viată trăită contracultural!

Trebuie să înțelegem că „sărăcia cu duhul” nu se referă la cineva care este fricos sau slab în credință. Nici nu se referă la a spune mereu: „Nu sunt nimic”. Dimpotrivă, înseamnă să crezi și să spui: „Doamne, nu am nicio resursă spirituală pentru a mă ridica la standardul Tău. Nu am ceea ce este necesar pentru a trăi viața pe care m-ai chemat să o trăiesc! Am nevoie de Tine pentru tot. Depind de Tine pentru tot. Fără Tine, eu sunt în faliment spiritual!”

Observați că sensul cuvântului grecesc tradus ca „sărac”, se referea la cineva care nu avea niciun fel de resursă materială și, ca urmare, era complet dependent de altcineva pentru supraviețuire [vezi Luca 16:19-20]. Imaginea creionată este cea a unui cerșetor care este aplecat, are fața atât de aproape de pământ, cu capul acoperit și îi este rușine chiar să ridice privirea, dar își întinde mâna după bani.

Totuși, în Matei 5:3, Isus adaugă și expresia „în spirit” lângă cuvântul „sărac”, ceea ce ne arată că nu este vorba de sărăcie materială. El se referă în principal la sărăcie spirituală [vezi Apocalipsa 3:17-18]—o goliciune spirituală. Și bogații și săracii au păcătuit. Ambele categorii sunt lipsite de resursele necesare pentru a duce o viata acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Ambii trebuie să înțeleagă acest adevăr și să se întoarcă la Isus, care este singurul care le poate asigura ceea ce nu au în ce privește trăirea unei vieți plăcute lui Dumnezeu. Asta înseamnă sărăcia cu duhul!

Cea mai bună ilustrare posibilă a săracilor cu duhul ca fiind singurii care vor intra în Împărăția cerurilor este imaginea redată de „Pilda fariseului și a vameșului”, pe care Isus a prezentat-o în Luca 18:8-14. Fariseul neprihănit din acea pildă era atât de plin de propriile sale realizări spirituale, încât a fost complet orbit față de nevoia de a fi iertat de păcatele sale. Pe de altă parte, vameșul nu a văzut decât păcatele sale împotriva unui Dumnezeu sfânt și, ca urmare, a continuat să-și bată pieptul și a strigat: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul” [Luca 18.13]. Aceasta este imaginea unui cerșetor spiritual – un alt mod de a-i descrie pe cei săraci cu duhul. Nu e de mirare că el a fost cel care a plecat acasă fiind iertat de păcatele sale și nu fariseul, care, din cauza mândriei sale, nu a reușit să-și vadă goliciunea spirituală.

Atâta timp cât considerăm că avem în noi înșine resursele necesare pentru a fi corecți din punct de vedere spiritual înaintea lui Dumnezeu, nu vom căuta niciodată iertarea păcatelor în Isus. Și aceasta înseamnă că nu vom primi niciodată viața veșnică și, prin urmare, nu vom putea intra niciodată în împărăția lui Dumnezeu. Dar când, prin harul lui Dumnezeu, ne putem vedea goliciunea spirituală, ne vom întoarce numai la Hristos pentru iertarea păcatelor. Și ca rezultat, vom primi viața veșnică și astfel, vom intra în împărăția lui Dumnezeu.

Dar, atitudinea sărăciei spirituale nu se oprește odată cu convertirea. Trebuie să ne amintim că, deși suntem mântuiți, totuși nu putem trăi viața creștină prin propriile forțe. Pur și simplu nu avem în noi înșine ceea ce este necesar pentru a-i plăcea lui Dumnezeu. Trebuie să depindem continuu de Dumnezeu și să strigăm către Dumnezeu să ne ajute să trăim viața pe care El ne-a chemat să o trăim prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în noi.

Din păcate, de multe ori eșuăm în acest domeniu. Suntem ca un copil mic care începe să învețe cum să meargă pe bicicletă folosind roți ajutătoare și apoi ajunge într-un punct în care roțile acestea pot fi îndepărtate și poate conduce singur. Deși nu am spune niciodată cu voce tare, adesea avem tendința de a face același lucru. Tindem să facem lucrurile pe cont propriu, să cădem și abia apoi să căutăm sprijin la Dumnezeu.

Totuși, dacă citim corect aceste cuvinte ale lui Isus, El spune că numai cei care manifestă această atitudine a sărăciei spirituale ca stil de viață sunt adevărații cetățeni ai Împărăției cerurilor. Deci, trebuie să luăm în serios lucrul acesta. Cu puterea Duhului Sfânt, trebuie să dorim să trăim un astfel de stil de viață – nu pentru a obține intrarea în Împărăția lui Dumnezeu – ci pentru a ne asigura că suntem într-adevăr cetățeni ai Împărăției!

În cele din urmă, răsplata pentru cei care urmăresc sărăcia duhului ca stil de viață este chiar promisiunea: „A lor este Împărăția cerurilor” [Matei 5:3]. Ultima parte poate fi tradusă mai bine prin „a lor și numai a lor este Împărăția cerurilor”. Numai ei sunt posesorii Împărăției cerurilor sau Împărăției lui Dumnezeu, care este aceeași.

Cu alte cuvinte, cei care sunt săraci cu duhul vor experimenta, în această viață, binecuvântările spirituale ale cerului. Aceasta înseamnă că ei trăiesc bucuria, fericirea de a ști că Dumnezeu i-a acceptat și lucrează în și prin ei chiar și acum, când trăiesc sub domnia Regelui Isus. Și în viitor, ei vor experimenta, de asemenea, plinătatea acestor binecuvântări și multe altele, atunci când Regele Isus se va întoarce pentru a întemeia Împărăția pământească a lui Dumnezeu în toată gloria ei.

Iată, deci, 4 principii pe care trebuie să le punem în practică pentru a ne ajuta să manifestăm această atitudine de „sărăcie de spirit” ca stil de viață.

1. Trebuie să ne dedicăm zilnic rugăciunii sârguincioase.

Întrucât rugăciunea este un mijloc prin care ne recunoaștem nevoia de Dumnezeu în orice moment, trebuie să strigăm fără rușine către El în mod regulat să ne ajute – fie că este vorba pentru a învinge păcatul sau pentru orice alte probleme. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât ne dăm seama cât de păcătoși suntem cu adevărat [care este un alt mod de a spune cât de falimentari spiritual suntem]. O astfel de realizare, la rândul său, ne va face să strigăm către Dumnezeu și mai mult în rugăciune și mărturisire.

2. Trebuie să ne dedicăm unei trăiri în care nu contravine voii lui Dumnezeu.

Cei care sunt săraci cu duhul trebuie să se teamă de cuvântul lui Dumnezeu [Isaia 66:2] și să tremure când se gândesc să facă ceva contrar voinței lui Dumnezeu, așa cum este ea revelată în Sfintele Scripturi.

3. Trebuie să ne dedicăm unui mod de gândire care nu înalță sinele nostru.

Gândurile noastre ne conduc acțiunile. O viața păcătoasă este rezultatul unei gândiri păcătoase. Așadar, trebuie să fim intenționali în cultivarea unei vieți conduse de o gândire evlavioasă, permițând Cuvântului lui Dumnezeu să ne controleze mintea [Romani 12:2] și inimile [Prov 4:23].

4. Trebuie să fim dedicați unui mod de a vedea încercările acestei vieți ca fiind modul în care Dumnezeu ne ajută să depindem mai mult de El și mai puțin de noi.

În loc să disprețuim încercările acestei vieți, ar trebui să învățăm să le vedem ca venind din mâna unui Dumnezeu suveran și iubitor – același Dumnezeu care nu numai că și-a pus Fiul pe cruce pentru noi, ci ne supune și pe noi, ceilalți copii ai Săi la încercări – uneori chiar ca de foc [1 Petru 4:12] – pentru a ne face să depindem numai de El și să ne învețe să nu ne bizuim pe forțele noastre [2 Corinteni 1:9-10; 12:7-10].

Acestea fiind spuse, ca să nu cădem în disperare și să nu ajungem la o concluzie greșită, permiteți-mi să adaug și asta: niciunul dintre noi nu poate ține vreodată această beatitudine sau, de altfel, orice altă beatitudine, în mod perfect. Există Unul care le-a ținut în mod perfect pentru noi: cel care a rostit aceste cuvinte – Domnul Isus însuși!

Dacă cineva nu avea nevoie să se roage, acela a fost Isus. Cu toate acestea, nimeni nu a acordat mai multă atenție rugăciunii decât Isus – în ciuda faptului că a fost cel mai ocupat om care a trăit vreodată. La urma urmei, nimeni, în afară de El, nu a avut de îndeplinit o sarcină atât de enormă – salvarea lumii!

Dacă cineva avea puterea de a face toate lucrurile, acela era Isus. Cu toate acestea, El nu a făcut niciodată nimic fără consimțământul Tatălui. Nu numai atât, dar Isus a fost întotdeauna încântat să facă voia Tatălui – chiar și atunci când asta l-a determinat să meargă la cruce.

Dacă cineva ar fi avut dreptul de a avea gânduri de autoexaltare, acesta ar fi fost Isus. În cazul lui, nu ar fi fost un păcat din moment ce El este cel mai mare. Cu toate acestea, El s-a descris pe Sine ca fiind „blând și smerit cu inima” [Matei 11:29] – „cu inima” – sediul tuturor gândurilor.

Dacă cineva a îndurat orice încercare și nu a căzut niciodată în ispită, acela a fost Isus.

De aceea, Dumnezeu ne primește prin Isus. Și prin Isus continuăm să rămânem într-o stare de acceptare înaintea lui Dumnezeu. Deci, să nu cădem în capcana de a ne gândi că ar trebui să arătăm perfect această sărăcie de spirit pentru a fi primiți de Dumnezeu sau pentru a rămâne acceptați de Dumnezeu. În schimb, să privim la El ca model al nostru în timp ce alergăm această cursă – în timp ce Duhul Sfânt lucrează din interior pentru a ne schimba în a ne asemăna mai mult cu Isus [2 Corinteni 3:18].

Da, lumea poate defini binele ca „tot ceea ce aclamă sentimentul de putere, voința de putere, puterea însăși din om” și poate defini răul ca „tot ceea ce provine din slăbiciune”. Lumea își flexează mușchii și se mândrește cu propriile forțe. Totuși, noi, care suntem săraci cu duhul – fără rușine – cu toate slăbiciunile noastre – trebuie să ne ridicăm constant mâinile goale spre cer și să continuăm să strigăm către El: „Doamne, am nevoie de Tine. Nu pot fără Tine. Ajută-mă.” Trebuie să ne amintim continuu că puterea lui Dumnezeu lucrează prin slăbiciunile noastre și că slava lui Dumnezeu este mărită prin slăbiciunile noastre. Nu trebuie să ne îngrijorăm dacă lumea râde de sărăcia noastră în spirit ca stil de viață. Este, până la urmă, un stil de viață contracultural. Ne putem odihni în faptul că avem zâmbetul de aprobare al lui Dumnezeu pentru un astfel de stil de viață.

Trebuie să ne amintim continuu că doar oamenii care trăiesc un stil de viață contracultural îl pot auzi pe Isus spunând: „Binecuvântat ești tu”. Alții îl vor auzi pe Isus spunând doar: „Vai de tine. Există o judecată teribilă care te așteaptă.” Deci, vedeți, alegerea este între fericirea veșnică și întristarea veșnică, între pacea veșnică și durerea veșnică. Să fim înțelepți și să alegem fericirea veșnică pe care o oferă Isus față de „fericirea” temporară pe care o are de oferit lumea!

Trecutul este trecut. Astăzi este o nouă zi. Putem începe din nou prin a crede și a acționa după acest mare adevăr: Fericiți într-adevăr sunt cei săraci cu duhul… săracii spirituali… pentru că a lor și numai a lor este împărăția cerurilor!