Beatitudinile – Partea a 5-a – Binecuvântați sunt cei flămânzi și însetați după neprihănire

(English Version: “The Beatitudes – Blessed Are Those Who Hunger And Thirst For Righteousness”)

Această postare este a cincea din seria de articole despre Beatitudini – o serie de binecuvântări cuprinse în versetele din Matei 5:3-12. În această secțiune, Domnul Isus descrie 8 atitudini care ar trebui să fie prezente în viața tuturor celor care pretind că sunt ucenici ai Lui. În această postare, ne vom uita la a patra atitudine — atitudinea de a flămânzi și înseta după neprihănire, așa cum este descrisă în Matei 5:6, „Fericiți cei care flămânzesc și însetează după neprihănire, căci ei vor fi săturați”.

*******************

„Ești ceea ce mănânci” este o zicală celebră folosită des atunci când ai de-a face cu corpul fizic. Dacă căutăm să menținem un stil de viață sănătos, trebuie să mâncăm doar alimentele potrivite. Ceea ce este adevărat în domeniul fizic este adevărat și în domeniul spiritual!

În a patra Fericire, în mod paradoxal, Domnul nostru ne dă un plan alimentar, nu pentru trup, ci pentru sufletul nostru. El nu ne spune doar ce ar trebui să „ne hrănească”, adică neprihănirea, ci și cum trebuie să ne hrănim, adică cu un dor profund. „Foamea” și „setea” sunt pur și simplu metafore care semnifică o dorință puternică. Și dorința este de „neprihănire”, adică de viață corectă. Oamenii care manifestă un asemenea dor, spune Isus, primesc binecuvântarea, aprobarea și favoarea lui Dumnezeu. Ei sunt cei „fericiți”. Și care este recompensa pentru urmărirea „neprihănirii” ca stil de viață? Isus spune: „ei vor fi săturați”. Acesta este, în esență, mesajul acestei beatitudini.

Ce este această neprihănire descrisă în Beatitudini?

Neprihănirea descrisă aici nu se referă la poziția noastră în Hristos, adică la poziția corectă pe care o avem față de Dumnezeu atunci când ne punem credința în Hristos [Romani 3:22]. Fericirile și întregul stil de viață cerut în Predica de pe Munte nu sunt calificările necesare pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ar trebui să fie caracteristicile celor care au intrat deja în ea. Acestea sunt rezultatele mântuirii, nu cauza mântuirii.

Dar cum putem ști cu adevărat că avem o poziție corectă față de Dumnezeu? Cu alte cuvinte, cum putem fi siguri că suntem cu adevărat mântuiți? Cum putem ști cu siguranță că credința noastră este autentică? Care sunt dovezile? Răspuns: Examinându-ne viețile pentru a vedea dacă suntem cu adevărat neprihăniți în ochii lui Dumnezeu. Această neprihănire este ceea ce se numește dreptate „practică”. Neprihănirea pozițională care vine din credința în Isus va duce întotdeauna la neprihănire practică! „Orice pom bun aduce roade bune” [Matei 7:17]!

Caracteristicile Neprihănirii Practice.

Vezi tu, viețile noastre nu mint. Ele ne spun dacă facem ceea ce este în acord cu standardele lui Dumnezeu, adică dacă sunt corecte în ochii lui Dumnezeu. Deci, aceasta este neprihănirea despre care vorbește Isus în această fericire – este partea practică. De fapt, în întreaga Predica de pe Munte, Isus descrie cum arată o viață care este corectă înaintea lui Dumnezeu. Dacă ar fi să facem un mic studiu în Matei 5-7, iată ce am găsi.

O viață neprihănită va flămânzi și va înseta după: împăcare [Matei 5:23-24], puritate sexuală [Matei 5:28], fidelitate conjugală [Matei 5:32], vorbire curată [Matei 5:37], refuzul de a plăti cu aceeași monedă [ Matei 5:39], dragoste pentru vrăjmași [Matei 5:44], fapte ale neprihănirii pentru a fi plăcut numai lui Dumnezeu [Matei 6:1], rugăciuni care caută slava lui Dumnezeu mai mult decât promovarea propriei persoane [Matei 6:9-15], a aduna comori în cer [Matei 6:19-21], a avea încredere în Dumnezeu în loc de a te lăsa pradă îngrijorărilor [Matei 6:25-33], judecând pe alții cu compasiune [Matei 7:1-12] și, în cele din urmă, trăirea unei vieți ancorate în cuvintele lui Isus [Matei 7:24-27].

Deci,  putem să observăm că Domnul Isus ne detaliază în Predica de pe Munte cum ar trebui să arate o viață trăită în neprihănire. Ucenicii  lui Isus, în care locuiește Duhul Sfânt, vor avea o foame și o sete sfântă pentru a face ceea ce este bine. Așa cum corpul nostru natural tânjește în fiecare zi după mâncare și apă, partea noastră spirituală tânjește după această neprihănire – această viață trăită corect în orice moment. Nu este niciodată mulțumit. De aceea, Isus descrie această foame și sete la timpul prezent – mereu flămânzi, mereu însetați de a face ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu. Este un apetit mereu prezent și în continuă creștere. Nu este o demonstrație exterioară a religiei, ci o dorință neîncetată de a asculta voia lui Dumnezeu din adâncul inimii.

Vezi tu, strigătul constant al unei inimi neprihănite este ca strigătul exprimat de un bătrân credincios scoțian: „O, Doamne, fă-mă pe atâta de sfânt pe cât poate fi un păcătos iertat!” iar atunci când nu se supune voinței lui Dumnezeu, există o suferință profundă în suflet. Nu lasă loc pentru scuze ci doar pentru întristarea autentică care duce la recunoașterea păcatului și la implorarea lui Dumnezeu pentru curățire și puterea de a reveni pe drumul cel bun.

Răsplata unei vieți trăite în neprihănire.

Isus spune că „ei [și numai ei] vor fi săturați”: doar celor flămânzi și însetați după neprihănire le este făcută această promisiune. Limbajul indică că această umplere nu este ceva ce putem face pentru noi înșine. Este ceva ce Dumnezeu face în noi. Dumnezeu ne umple. Dar cu ce ne umple Dumnezeu? Pentru ce este pofta aici? Neprihănire! Deci, Dumnezeu ne umple cu acea neprihănire după care tânjim și însetăm!

Într-un fel, aceia dintre noi care suntem ucenici ai lui Isus experimentăm bucuria care vine din neprihănirea noastră pozițională în Hristos. Deci, există o umplere pe care o experimentăm. Dar, atunci când tânjim să facem ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne ajută într-adevăr să punem această dorință în acțiune. Și în acest sens, acel dor este satisfăcut. Aceasta este bucuria dreptății practice.

Dar, din cauza păcatului care locuiește în noi, acest dor nu este satisfăcut continuu. Însă, în viitor, când Isus se va întoarce, vom primi trupuri noi. Și noul trup nu va mai păcătui și, astfel, pentru toată veșnicia, ne vom supune continuu poruncilor lui Dumnezeu. Și apoi, vom fi în mod constant plini de bucuria care vine din ascultarea neîncetată.

Vă puteți imagina o viață completă de ascultare — făcând întotdeauna ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu? Nu numai în sens personal, ci și în sens mondial, vom vedea dreptatea domnind. Petru spune: „Așteptăm cu nerăbdare un cer nou și un pământ nou, unde locuiește dreptatea” [2 Petru 3:13]. Cei care tânjesc acum — vor găsi în cele din urmă acel dor complet satisfăcut atunci când Isus își va stabili împărăția în viitor. Aceasta este promisiunea Lui.

3 Beneficii ale unui vieți trăite în neprihănire.

Am  putea enumera nenumărate beneficii ale urmăririi unei vieți trăite în neprihănirea despre care vorbește această beatitudine, dar ne vom opri la trei beneficii pe care să le luăm în considerare.

Beneficiul # 1. Ne oferă o asigurare autentică a mântuirii de care avem parte [Rom 8:14-16]. 

Nivelul ridicat de asigurare nu poate fi atins printr-un nivel scăzut de ascultare. Gandeste-te la aspectul acesta. Momentele în care ne îndoim de mântuirea noastră, nu sunt ele datorate adesea trăirii în păcat? Desigur, cineva poate fi înșelat cu privire la mântuirea sa. Dar, în general, o viață trăită în ascultare aduce o asigurare autentică și, ca rezultat, vom experimenta bucurie în viața creștină.

Beneficiul # 2. Vom experimenta rugăciuni ascultate—atât în rugăcinile personale cât și în cele de mijlocire [Psalmul 66:18, Iacov 5:16b]. 

Așa cum păcatul îl împiedică pe Dumnezeu să ne audă rugăciunile, neprihănirea deschide ușa pentru ca Dumnezeu să audă și să ne răspundă. Rugăciunea personală și de mijlocire este inutilă dacă trăim în păcat fără dorința de a ne întoarce de la el. Însă, rugăciunile noastre pot fi puternice atunci când sunt oferite de un suflet care flămânzește și însetează după dreptate.

Beneficiul # 3. Putem fi martori eficienți pentru Cristos [Matei 5:16; 1 Petru 2:12]. 

O viață neprihănită nu poate rămâne ascunsă. Este cea mai bună reclamă pentru Evanghelie. O viață schimbată arată că Isus are puterea de a schimba vieți.

Cum putem dezvolta în noi o viață marcată de foame și sete continuă după neprihănire?

Cum putem crește în această fericire? Cum dezvoltăm o foame și sete continuă pentru această neprihănire? Iată care ar putea fi două moduri.

1. Trebuie să dezvoltăm în mod activ un dor după persoana lui Dumnezeu.

În primul rând, trebuie să înțelegem că dorul sfânt de a face ceea ce este drept vine atunci când există un dor profund pentru Dumnezeu însuși — care este cu totul drept. Nu este doar faptul că urmărim viața potrivită. În esență, trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu însuși, care este suma și sursa întregii neprihăniri. Aceasta a fost atitudinea poporului lui Dumnezeu în trecut.

Psalmul 42:1 „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu, Dumnezeule.”

Psalmul  63:1  „Domne, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine te caut. Îmi însetează sufletul după Tine, ca într-un pământ sec,  pustiu și fără apă.”

Isaia 26:9 „Sufletul meu tânjește după Tine noaptea; și duhul din mine te caută dimineața. Căci atunci când judecățile Tale sunt pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea.”

Așa că trebuie să tânjim după Dumnezeu însuși, Cel care este Dătătorul, chiar El trebuie să fie dorit de inimile  noastre mai mult decât orice altceva.

2. Trebuie să dezvoltăm o dorință după Cuvântul lui Dumnezeu.

În al doilea rând, această creștere a dorinței noastre pentru Dumnezeu trebuie, de asemenea, să crească dorul nostru pentru Cuvântul lui Dumnezeu. De ce? Gândește-te la asta un minut. Când iubim pe cineva, vrem să știm totul despre acea persoană. Ce îi place, ce nu îi place etc.

În același mod, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, o să dorim să știm ce îi place Lui, ce nu-i place, trebuie să mergem la acea sursă care ne descoperă aceste adevăruri – la Scriptură. Deoarece neprihănirea menționată în această fericire se ocupă de a face ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu, atunci singurul loc unde putem găsi ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu este în Cuvântul Său sfânt. Cu alte cuvinte, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie hrana obișnuită pentru cei flămânzi și însetați după neprihănire. De aceea, citim în mod repetat în Biblie despre poporul lui Dumnezeu care dorește și se bucură continuu de Cuvântul lui Dumnezeu.

Psalm 119:20 „Totdeauna mi se topește sufletul de dor după Legile Tale.”

Iov 23:12 „N-am părăsit poruncile buzelor Lui; am prețuit cuvintele gurii Lui.

Ieremia 15:16 „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!”

Matei 4:4 „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

1 Petru 2:1-3 „1 Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire 2 şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, 3dacă aţi gustat în adevăr că bun este Domnul.”

Cu cât flămânzim mai mult după Cuvântul lui Dumnezeu – nu doar cu intenția de a acumula informație, ci cu dorința de ascultare, cu atât mai mult vom asculta. Și cu cât ne supunem mai mult, cu atât vom experimenta mai mult această umplere de neprihănire. Și, ca rezultat, cu atât mai mult vom fi înfometați și însetați după Cuvântul lui Dumnezeu. Și ciclul va continua.

În același mod, cu cât umblăm mai mult în neascultare, cu atât mai puțină foame și sete vom simți pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Și cu cât mai puțină este foamea și setea de Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât ascultarea este mai mică. În acest caz, o stare o hrănește pe celălaltă – de data aceasta într-un sens negativ.

Așadar, dorul după Dumnezeu duce la un dor după Cuvântul lui Dumnezeu – acestea sunt cele două mijloace de a crește în foamea și setea noastră după neprihănire. Ai un astfel de dor? Amintește-ți, tu ești ceea ce mănânci. Care este dorința inimii tale? Dorințele nu mint!

O pledoarie pentru foamea și setea după neprihănire.

În India, există un obicei pe care mulți hinduși îl practică atunci când o persoană moare. Îmi amintesc că am făcut și eu la fel când eram tânăr [când nu eram încă salvat] când tatăl meu a murit. Se lua o mână de orez și se punea în gura mortului. Și pe măsură ce cadavrul este mutat mai târziu la cimitir, acel orez rămâne nemancat. De ce? Pentru că un cadavru nu simte foamea sau setea!

În același mod, oamenii morți spiritual nu au nici foame, nici sete de neprihănire. Așadar, dacă mărturiști că ești creștin și totuși nu ai nicio dorință de a face ceea ce este corect în ochii lui Dumnezeu, trebuie să-ți pui această întrebare critică: Sunt eu viu spiritual?

Amintiți-vă, Predica de pe Munte este o oglindă pe care Isus o ține în fața noastră pentru a vedea dacă viața noastră se potrivește cu ceea ce spune El că ar trebui să fie viața celor care mărturisesc că îl umrează pe El. Cuvintele sale de la sfârşitul Predicii de pe Munte fac acest lucru clar: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci numai cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri” [Matei 7:21]. Printre altele, voința Tatălui este ca noi să avem o foame sfântă și o sete sfântă după neprihănire – de a face ceea ce este drept înaintea Lui. Dacă nu avem această foame, nu putem pretinde în mod legitim că suntem copiii Lui.

Să nu ne amăgim singuri. Dacă stilul nostru de viață nu conduce la neprihănire, trebuie, fără întârziere, să ne pocăim și să venim cu adevărat la Hristos, zdrobiți de păcatele noastre și, prin credință, să acceptăm iertarea pe care El o oferă. Așa putem primi neprihănirea lui Dumnezeu. Și din acel moment, vom fi îndemnați de Duhul Sfânt să tânjim din ce în ce mai mult după această neprihănire în viața noastră de zi cu zi, atâta timp cât vom trăi, iar Dumnezeu ne va umple de ea în continuare. Și când Hristos se întoarce, vom experimenta această umplere completă o dată pentru totdeauna, și vom fi după placul lui Dumnezeu pentru totdeauna din acel moment.

Un cuvânt de avertizare.

Cei care, în felul în care își trăiesc viața de acum, resping această chemare la o viață marcată de foame și sete după neprihănire vor experimenta o foame și o sete în viitor. Totuși, va fi o foame și sete de alinare din suferința care rezultă din chinurile iadului [Luca 16:24]. Și acea foame și sete nu vor fi niciodată satisfăcute — pentru toată veșnicia. Ce viață înfiorătoare!

Suntem ceea ce mâncăm. Dacă păcatul este hrana noastră, rezultatul final este suferința teribilă în iad. Pe de altă parte, dacă neprihănirea este hrana noastră, rezultatul final este o fericire extraordinară în cer. Acestea sunt singurele două destine. Ce vom alege? Suferință teribilă sau bucurie imensă? Dumnezeu să ne ajute să alegem bucuria datorată căutării a ceea ce Isus ne cheamă să urmăm în această beatitudine. Fericiți cu adevărat cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați.