O viață transformată – Partea a 5-a – Slujind Domnului cu bucurie

(English Version: “The Transformed Life – Serving The Lord Enthusiastically”)

Unul dintre semnele caracteristice unei vieți transformate de Duhul Sfânt este bucuria de a sluji Domnului. După ce ni se spune să fim transformați prin înnoirea minții, Pavel ne dă această poruncă în Romani 12:11: „Nu fiți lipsiți de zel. Fiți plini de râvnă cu Duhul. Slujiți Domnului”. În Matei 25.26, cuvântul „lipsit” este tradus prin „leneș”. Acesta este folosit în contextul în care Isus îl mustră pe omul care a primit doar un talant și s-a dus și l-a ascuns în pământ.

Chiar și în Vechiul Testament, Dumnezeu îi mustră pe cei neroditori, numindu-i „leneși”. De exemplu, găsim în Proverbe 6:9 aceste cuvinte de mustrare adresate oamenilor leneși: „Cât timp vei mai zăcea acolo, leneșule? Când te vei scula din somnul tău?” În Isaia 56:10, Dumnezeu îi mustră pe liderii spirituali ai Israelului pentru că nu și-au îndeplinit responsabilitatea. Iar unul dintre aspectele acestei mustrări se referea la lenea lor: „Veghetorii lui Israel sunt orbi, toți sunt lipsiți de cunoștințe; toți sunt câini muți, nu pot lătra; ei zac și visează, le place să doarmă.” Ieremia 48:10 este un ecou al aceluiași gând: „Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului!” Domnul nu este mulțumit de cei care Îl slujesc cu o atitudine neglijentă și leneșă.

Modul în care Îl slujim pe Dumnezeu chiar contează pentru El. Lucrul acesta este făcut clar și în Noul Testament, în Evrei 12:28-29: „28 Fiindcă am primit dar o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică, 29 pentru că «Dumnezeul nostru este un foc mistuitor».” De aceea, este esențial ca fiecare dintre noi să ne examinăm în lumina acestei întrebări: „Este închinarea sau slujirea mea față de Domnul făcută cu teamă și admirație? Este făcută cu un sentiment de recunoștință, bucurie și entuziasm? Este o slujire acceptabilă?” De ce? Pentru că Dumnezeu o cere!

Reducând la esență ceea ce spune Pavel în Romani 12:11, am putea parafraza în felul următor: „Nu fiți leneși când vine vorba de a sluji Domnului. Slujiți-I cu mare bucurie”. Acest lucru ar include, de asemenea, să ne punem darurile spirituale date de Dumnezeu în servicul altora și pentru beneficiul altora (Romani 12:3-8). Aceasta îi aduce glorie lui Dumnezeu. Expresia „fervoare spirituală” transmite ideea de ceva care fierbe sau este în clocot. Noi trebuie să avem acest tip de entuziasm, la care ne îndeamnă Duhul Sfânt pe bună dreptate. Pavel nu se referă la o frenezie spirituală nebunească. El vorbește despre o atitudine interioară rezultată dintr-o minte infuzată de adevărul biblic, care se dăruiește pe sine cu bucurie și din toată inima pentru a-L sluji pe Domnul. Este acel tip de inimă care știe că îi aparține în întregime lui Dumnezeu. Cuvântul „a sluji” are la origine aceași rădăcină etimologică din care obținem și cuvântul „sclav”. De aceea, am putea spune în mod legitim că  versetul 11 ne îndeamnă să fim niște „sclavi ai Domnului, plini de bucurie”. Termenul „sclav” nu trebuie să fie înțeles în sens negativ. Din contră, trebuie să ne gândim la ceva pozitiv, însemnând că suntem cumpărați prin sângele lui Isus și, prin urmare, deținuți de Dumnezeu (1 Corinteni 6.20). Și stăpânirea lui asupra noastră ne cheamă la dedicare totală.

Atunci când slujim Domnului, noi nu îi facem lui un favor, ci facem doar ceea ce suntem datori să facem. Aceasta este ceea ce ne-a învățat Isus în Luca 17:7-10: „7 Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: «Vino acum și stai jos la masă»? 8 Nu va spune mai degrabă: «Pregătește-mi cina, încinge-te și slujește-mi până mănânc și beau; după aceea poți să mănânci și să bei»? 9 Îi va mulțumi robului pentru că a făcut ceea ce i s-a spus să facă? 10 Deci și voi, după ce ați făcut tot ce vi s-a poruncit, să spuneți: «Suntem niște robi nevrednici; am făcut ce eram datori să facem».” Ne-am făcut doar datoria – Aceasta este atitudinea umilă care ar trebui să ne caracterizeze. Noi purtăm frumosul nume de „sclavi ai lui Isus Hristos”. Sclavii fac ceea ce stăpânul lor le poruncește să facă. Iar Stăpânul nostru ne poruncește să Îl slujim cu  bucurie.

Scriind despre tipul de atitudine pe care trebuie să o avem în slujirea noastră înaintea lui Dumnezeu, iată ce spune Donald Whitney în cartea sa Discipline spirituale:

Se caută: Voluntari talentați pentru o slujire dificilă în conturarea expresiei locale a Împărăției lui Dumnezeu. Motivația pentru a sluji ar trebui să fie supunerea față de Dumnezeu, recunoștința, bucuria, iertarea, umilința și dragostea. Serviciul va fi rareori glorios. Ispita de a părăsi locul de slujire va fi uneori puternică. Voluntarii trebuie să fie credincioși în ciuda orelor lungi, a rezultatelor puține sau deloc vizibile și, eventual, a faptului că nu vor fi recunoscuți decât de Dumnezeu în eternitate. (p.129)

În esență, Whitney spune următoarele: Slujiți-L pe Dumnezeu cu credincioșie – indiferent cât de grea este sarcina și cât de zadarnice pot părea eforturile voastre!

Nu trebuie să limităm slujirea Domnului doar la activitățile legate de biserică. În altă parte, în 1 Corinteni 10:31, ni se spune: „Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți orice altceva, toate să le faceți pentru slava lui Dumnezeu”. În fiecare aspect al vieții, ar trebui să trăim pentru gloria lui Dumnezeu. Trebuie să fim jertfe vii pentru El 24/7. În toate domeniile vieții, trebuie să ne amintim continuu că toate acțiunile noastre trebuie să fie făcute ca și cum ar fi în cele din urmă pentru Domnul. De exemplu, iată ce le-a spus Pavel efesenilor cu privire la munca în domeniul laic.

Efeseni 6:5-8: „5 Sclavilor, ascultați de stăpânii voștri pământești cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos. 6 Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. 7 Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, 8 pentru că știți că Domnul va răsplăti fiecăruia pentru tot binele pe care-l face, fie că este sclav sau liber.”

Așadar, chiar și la locul de muncă, ar trebui să Îl slujim pe Domnul cu bucurie, chiar dacă slujba noastră este prestată către alte ființe umane.

La sfârșitul zilei, când vine vorba de slujire, trebuie să ne amintim că Dumnezeu este în controlul locului în care suntem, a lucrării la care suntem chemați și a rezultatelor ce vor urma slujirii noastre.

„De ce te-ai îngropat în acest loc părăsit?”, l-a întrebat un bărbat pe un misionar străin. „Nu m-am îngropat”, a răspuns misionarul. „Am fost plantat“. Acest tip de atitudine face toată diferența. [Warren Wiersbe, When Life Falls Apart, p. 63].

Trebuie să acceptăm din toată inima locul în care Dumnezeu ne-a așezat și să-L slujim cu bucurie acolo. Înțeleg că, uneori, devenim descurajați. Iar descurajarea poate fi cauzată de multe motive. Profeții lui Dumnezeu și apostolii Săi s-au confruntat cu descurajarea. Și la fel vom face și noi! Cu toate acestea, chiar și în acele momente, prin credință, trebuie să îi cerem să ne ajute să mergem mai departe, făcând două lucruri.

1. Trebuie să continuăm să reflectăm la îndurările lui Dumnezeu [Rom 12:1].
2. Trebuie să ne reamintim de promisiunile Lui, că munca noastră pentru Domnul nu este niciodată în zadar.

În sensul acesta, iată câteva versete care să ne țină motivați atunci când vine vorba de problema slujirii.

1 Corinteni 15.58: „De aceea, preaiubiții mei frați, stați tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.”

Galateni 6.9-10: „9 Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. 10 De aceea, ori de câte ori avem ocazia, să facem bine tuturor oamenilor, mai ales fraților în credință.”

Evrei 6.10-12: „10 Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde. 12 Așa încât să nu leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele.”

Cuvântul lui Dumnezeu este o încurajare. Oamenii lui Dumnezeu care și-au dat viața pentru lucrarea Domnului sunt, de asemenea, o mare încurajare. Citiți biografiile creștinilor care au dat totul pentru Hristos și pentru poporul Său,  în ciuda unor mari suferințe. Și totuși, acești oameni nu au regretat niciodată decizia lor de a-L sluji pe Domnul. Iată un exemplu.

William Borden a absolvit liceul în Chicago în 1904. El era moștenitorul proprietății Borden Dairy. Cu ocazia absolvirii, a primit un dar neobișnuit, și anume, ocazia de a călători în jurul lumii. Cei care i-au oferit această călătorie nu și-au dat seama ce efect va avea asupra lui.

În timpul călătoriei, William a început să simtă o povară pentru cei mai puțin norocoși și pentru cei care au nevoie de Hristos în întreaga lume. A trimis o scrisoare celor de acasă, exprimându-și dorința de a-și pune viața în slujba lui Hristos, ca misionar. Deși prietenii și rudele sale au rămas neîncrezători, Borden a scris două cuvinte pe spatele Bibliei sale: „Fără rezerve“.

S-a întors în America și s-a înscris la Universitatea Yale. A fost un student model. Deși unii au crezut că viața universitară va stinge dorința lui William pentru misiune, aceasta nu a făcut decât să o alimenteze.

A început un studiu biblic și, până la sfârșitul primului an, 150 de studenți se întâlneau săptămânal pentru a studia Scripturile și a se ruga. Pe când era în ultimul an de studiu, o mie din cei 1 300 de studenți de la Yale făceau parte din grupuri de ucenicie care se întâlneau săptămânal pentru studiu biblic și rugăciune.

El nu și-a limitat eforturile de evanghelizare doar la cei din jurul frumosului campus de la Yale. Inima sa era îndreptată în egală măsură către cei aflați la pământ. A înființat Yale Hope Mission. A slujit celor care se aflau pe străzile din New Haven, Connecticut. A împărtășit lucrarea lui Hristos cu orfanii, văduvele, oamenii fără adăpost și cei înfometați, oferindu-le speranță și refugiu.

Un vizitator din străinătate a fost întrebat ce l-a impresionat cel mai mult în timpul șederii sale în America. El a răspuns: „Vederea tânărului milionar îngenuncheat și cu brațul în jurul unui «vagabond» în Yale Hope Mission”.

Când Borden a absolvit Yale, i s-au oferit multe slujbe profitabile. Totuși, spre consternarea multor rude și prieteni, el le-a refuzat. În schimb, a scris pe spatele Bibliei sale încă două cuvinte: „Fără retragere“.

A intrat la Seminarul Princeton și, după absolvire, a pornit spre China. Intenționând să-L slujească pe Hristos în rândul populației musulmane, s-a oprit în Egipt pentru a studia și a învăța araba. Însă, în timp ce se afla acolo, a contractat meningită. A mai trăit doar o lună.

La vârsta de douăzeci și cinci de ani, William Borden a murit. Borden a socotit toate ca un gunoi față de bucuria de a-L cunoaște pe Hristos și de a-L face cunoscut. El a refuzat să se lase cuprins de inutilitatea vieții moștenite de la strămoșii săi, și a căutat mai degrabă să trăiască gloria răscumpărării sale prin sângele lui Isus Hristos.

Când a fost descoperită Biblia sa, după moartea sa, s-a constatat că adăugase încă două cuvinte pe ultima pagină: „Fără regrete“.

Cei care cunosc prețul răscumpărării lor știu, de asemenea, că o viață trăită pentru Cel care i-a răscumpărat este o viață fără regrete. William Borden a ales să meargă cu Cel care l-a răscumpărat.

[Anthony Carter, Blood Work.]

Înțeleg că Dumnezeu nu ne cheamă pe toți la o slujire precum cea a lui Borden. Dar ideea este aceasta: în orice domeniu ne cheamă să slujim, trebuie să o facem cu entuziasm! În cele din urmă, a ne da viața din toată inima în slujba lui Isus este o viață fără regrete. Iar această dăruire este motivată de mila pe care am primit-o de la Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Pavel a început Romani 12:1 amintindu-ne de îndurarea primită ca motivație pentru a ne da cu totul lui Isus. Mila ar trebui să ne motiveze să ne dăruim în întregime pentru a-L sluji pe Domnul, deoarece mila este baza oricărei slujiri spirituale.

Ați primit această îndurare? Dacă nu, de ce întârziați? Mergeți la Isus cu pocăință și credință adevărată și rugați-L să vă acorde îndurarea Sa mântuitoare. El a murit pentru păcatele noastre și a înviat pentru ca toți cei care se uită la El să poată primi iertarea completă a păcatelor lor. Iată cât de mare este mila Lui!

Dacă ai primit această milă, Îl slujești cu entuziasm? Dacă da, continuați să o faceți. Dacă nu, pocăiește-te de lipsa ta de zel, continuă să reflectezi mai mult la îndurările lui Dumnezeu și să știi că osteneala ta în Domnul nu va fi niciodată în zadar și, astfel, permite Duhului Sfânt să transforme modul în care Îl slujești de azi înainte.