Așteptând timpul hotărât de Dumnezeu

(English Version: “Waiting on God”)

Se spune că: „Să așteptăm ca Dumnezeu să-și împlinească planurile Sale este cea mai mare problemă cu care ne confruntăm în viața noastră creștină; există ceva în noi care preferă să facă ceva greșit decât să aștepte”. Cât de adevărate sunt cuvintele acestea!

Una dintre realitățile vieții creștine este că niciunul dintre noi nu are o înclinație firească de a aștepta. Vrem să obținem un lucru și vrem să îl obținem acum! În ciuda faptului că adesea culegem consecințe dureroase pentru că nu așteptăm, suntem în continuare predispuși să comitem acest păcat. Dumnezeul nostru atotștiutor este pe deplin conștient de această tendință a noastră. De aceea a repetat adesea în Cuvântul Său că trebuie să-L așteptăm și să nu ne grăbim, să nu o luăm înaintea Lui.

Ce înseamnă să aștepti timpul hotărât de Domnul? 

Nu înseamnă să fim leneși sau să fim pasivi. Înseamnă pur și simplu „să ne încredem în mod activ doar în Dumnezeu, bazându-ne pe El să vină în ajutorul nostru”. Înseamnă că ne întoarcem de la încrederea în înțelepciunea, bogățiile, puterea și conexiunile noastre cu diferiți oameni și ne încredem numai în Dumnezeu.

Luând asupra noastră înșine responsabilitatea să schimbăm o situație sau cârtind și plângându-ne că așteptarea este prea lungă nu va aduce decât pierderea păcii și multă mizerie. George MacDonald a spus pe bună dreptate: „În orice ar face omul fără Dumnezeu, el trebuie fie să eșueze lamentabil, fie să reușească și mai lamentabil”.

Wayne Stiles, în cartea sa excelentă, „Waiting on God” (Așteptând timpul lui Dumnezeu) scrie:

Ne dorim mai întâi fericirea; Dumnezeu vrea sfințenie. Vrem plăcere; Dumnezeu vrea puritate. Este ca atunci când așteptăm la semnalul roșu al unui semafor – dacă sărim peste semnal, putem [și uneori asta facem] să intrăm într-un accident. În același mod, dacă o luăm înaintea lui Dumnezeu pentru că așteptarea pare a fi o pierdere de timp, vom fi răniți. Așteptarea este un proces prin care Dumnezeu ne schimbă pe noi – mai mult decât schimbă circumstanțele.

Poate că ești obosit și descurajat ca urmare a așteptării după intervenția Domnului. „Până când, Doamne?” este strigătul tău constant. Ești aproape pe punctul de a renunța. Nu renunța! Vreau să vă bucurați de binecuvântările care vin ca urmare a așteptării Domnului, concentrându-vă pe Isaia 64:4-5a:

„4 Din cele mai vechi timpuri, nimeni nu a auzit, nici urechea nu a văzut, nici un ochi nu a văzut niciun Dumnezeu în afară de Tine, care lucrează pentru cei ce-L așteaptă. 5 Tu vii în ajutorul celor ce fac binele cu bucurie, care își amintesc căile Tale.”

Acest pasaj ne spune în cuvinte clare că Dumnezeu acționează în numele celor care îl așteaptă [4b] venind să-i ajute [5a]. Totuși, spune, de asemenea, că cele 2 caracteristici enumerate mai jos ar trebui să ne caracterizeze viața dacă dorim ca Dumnezeu să acționeze de partea noastră.

1. Ar trebui să avem o imagine înaltă a caracterului lui Dumnezeu [4a]

2. Ar trebui să urmăm o viață sfântă [5a]

Nimic nou și necunoscut pentru noi. Dar, sperăm, o recapitulare care ne va încuraja să-L așteptăm pe Domnul.

1. Ar trebui să avem o imagine înaltă asupra caracterului lui Dumnezeu [4a].

Observați cum se spune în prima parte a versetului din Isaia 64:4: „Din vremuri străvechi nu s-a pomenit, nici o ureche n-a auzit şi nici un ochi n-a văzut vreun alt Dumnezeu în afară de Tine”. Isaia avea gânduri înalte despre Dumnezeu. Înainte de acest verset, Isaia a menționat acțiunile lui Dumnezeu în trecut, în special făcând să se cutremure munții [Isaia 64:3]. Aceasta a fost o referire la zguduirea Muntelui Sinai când Dumnezeu a dat cele zece porunci. Isaia îl vede pe Dumnezeul Bibliei ca pe un Dumnezeu puternic și măreț, mai presus de oricine. De asemenea, știa că acest Dumnezeu era iubitor și milostiv cu poporul său [Ex 34:6]. Și pentru că avea o perspectivă atât de înaltă asupra caracterului lui Dumnezeu, era încrezător că Dumnezeu va acționa de partea poporului Său.

Aceeași încredere sau o încredere chiar mai mare ar trebui să ne caracterizeze pe noi, care, spre deosebire de Isaia, trăim de această parte a crucii. Prin Isus, avem o imagine mai clară a caracterului lui Dumnezeu. Și înțelegerea caracterului Său ar trebui să ne încurajeze să așteptăm cu încredere ca Dumnezeu să acționeze de partea noastră. Așadar, să ne concentrăm pe dezvoltarea continuă a unei viziuni înalte asupra caracterului lui Dumnezeu, reflectând asupra atributelor Sale care îi dezvăluie caracterul.

2. Trebui să căutăm să avem o viață evlavioasă [5a]

Prima parte a versetului din Isaia 64:5 spune: „Tu vii în ajutorul celor ce fac binele cu bucurie, care își aduc aminte de căile Tale”. Observați că Dumnezeu vine să ajute sau să acționeze în numele „celor care fac binele cu bucurie, care își aduc aminte de căile [lui Dumnezeu]”. Oamenii care urmăresc o viață sfântă cu inimile bucuroase vor primi ajutorul lui Dumnezeu. Credința în caracterul lui Dumnezeu și comportamentul de supunere față de poruncile Lui merg mână în mână ca parte a așteptării.

Oamenii din zilele lui Isaia nu au experimentat eliberarea lui Dumnezeu pentru că trăiau în păcat, „Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit: vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi?” [Isaia 64:5b]! În plus, ei nici măcar nu strigau la Dumnezeu [Isaia 64:7]. Nu aveau viață de rugăciune. Chiar și atunci când s-au rugat și au postit, a fost doar un act exterior, iar Dumnezeu a respins o asemenea ipocrizie [Isaia 58]. Păcatul l-a împiedicat pe Dumnezeu să acționeze în favoarea lor – „ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!” [Isaia 59:2].

În același mod, nici noi nu ne putem aștepta ca Dumnezeu să acționeze de partea noastră dacă trăim în păcat. Păcatul blochează întotdeauna binecuvântarea lui Dumnezeu! Totuși, dacă urmărim sfințenia, putem fi siguri că „El va veni în ajutorul celor care fac binele cu bucurie, care își aduc aminte de căile [lui]”. De aceea trebuie să urmărim sfințenia.

Deci, iată-ne. Dacă vrem ca Dumnezeu să acționeze de partea noastră în timp ce îl așteptăm, trebuie să avem o imagine înaltă asupra caracterului Său și să urmărim sfințenia.

Gânduri de final. 

Adesea suntem descurajați în timp ce așteptăm pe Domnul. Începem să ne îndoim de Dumnezeu. Devenim supărați și irascibili pentru că lucrurile nu se întâmplă așa cum ne dorim! Putem chiar să devenim invidioși pe alții. Așa a făcut Asaf când i-a văzut pe cei răi prosperând și pe cei drepți suferind [Psalmul 73]. E atât de ușor să uităm că avem un Dumnezeu drept care deține controlul! Putem chiar să alunecăm pe o pantă a pasivității. Gânduri precum: „Ce rost are să-i slujesc lui Dumnezeu? Lui nu-i pasă de mine. Am așteptat atât de mult timp și nu a s-a întâmplat nimic. De ce să-i mai slujesc?” pot începe să ne controleze.

Uităm că Dumnezeu lucrează chiar în timp ce noi așteptăm. El ne modelează caracterul. El scoate la iveală idolii inimii noastre, astfel încât să ne pocăim și să ne întoarcem de la ei. El dezvoltă răbdare, toleranță, umilință și compasiune în noi, astfel încât să putem fi sensibili la durerea și luptele celorlalți și astfel să le putem sluji într-un mod eficient.

În plus, Dumnezeu ne învață să recunoaștem suveranitatea Lui asupra vieților noastre în timpul procesului de așteptare. El ne învață că El este olarul și noi lutul. El este conducătorul tuturor lucrurilor. El face ce vrea, când vrea și cum vrea. Nimeni nu-L poate obliga să acționeze conform agendei lor. El vrea ca noi să recunoaștem aceste adevăruri din toată inima.

John Piper a afirmat pe bună dreptate: „Dumnezeu își propune să se înalțe pe Sine însuși lucrând pentru cei care Îl așteaptă”. Warren Wiersbe, în cartea sa „Dumnezeu nu se grăbește”, a concluzionat: „Cel mai bun lucru pe care îl putem face noi este să nu ne mai uităm la ceasurile și calendarele noastre ci, pur și simplu, să privim prin credință la fața lui Dumnezeu și să-L lăsăm pe El să își ducă la îndeplinire planul Său – la vremea lui”.

În al doilea rând, după suferință, așteptarea poate fi cel mai mare profesor și antrenor în evlavie, maturitate și spiritualitate autentică pe care cei mai mulți dintre noi l-am întâlnit vreodată. Așadar, să nu ne uităm la cât timp am așteptat sau la cât timp ar putea fi nevoie să mai așteptăm. Să nu fim iritați, să nu ne supărăm, să nu ne descurajăm și să nu ne temem. Să nu ne distrugem pacea noastră și a celor din jur – și cu atât mai mult, să nu arătăm o mărturie negativă față de oamenii din jurul nostru.

Este Dumnezeu bun doar dacă acționează într-un fel care este favorabil pentru noi? 

Dacă răspunsul este „Da”, atunci asta arată că Îl folosim pe Dumnezeu pentru a obține ceea ce ne dorim, în loc să-i permitem să fie Dumnezeu și să ne modeleze așa cum dorește. Să ne pocăim de o asemenea atitudine păcătoasă. Să ne sprijinim pe El pentru puterea de a aștepta într-un mod care să-i fie plăcut. Nu trebuie să vă faceți griji pentru ziua de mâine. Fiecare zi are propriile ei necazuri [Matei 6:34]. Dumnezeu ne va da putere și har să așteptăm și astăzi. Când mâine devine azi, harul Lui va fi din nou suficient pentru ziua aceea. Să învățăm să avem încredere că și atunci când răspunul Său este „Nu”,  este tot Dumnezeu care acționează de partea noastră, pentru binele nostru și pentru gloria Sa supremă.

Așadar, vă încurajez să îl așteptați pe Dumnezeu. Acest „Dumnezeu” minunat care nu poate fi asemănat cu nimeni altul, El, care „acționează de partea celor care îl așteaptă”. El într-adevăr „vine în ajutorul celor care fac binele cu bucurie, care își amintesc de căile Lui”.