Bariere comune în calea evanghelizării și cum să le depășim – Partea 2
(English Version: “Common Barriers To Evangelism & How To Overcome Them – Part 2”)
În continuarea articolului anterior pe aceeași temă, iată mai multe bariere ades întâlnite în calea evanghelizării.
11. NU VREAU SĂ FORȚEZ PE NIMENI SĂ CREADĂ LA FEL CA MINE.
A spune adevărul nu înseamnă a forța oamenii! Nu putem [și nu ar trebui!] forța pe nimeni să creadă – numai Domnul deschide inimile oamenilor.
Când avem o boală și am găsit un remediu bun pentru aceasta, ne grăbim să le spunem altora care au aceeași afecțiune despre tratament. De ce? Pentru că ne pasă de ei! În același mod, toți oamenii sunt loviți de „virusul păcatului” și Isus este singurul leac pentru această boală mortală. Nu ar trebui să le spunem această veste bună?
Afirmații precum „Îmi voi păstra credința pentru mine… Dacă cineva întreabă, atunci îi voi spune” etc., deși poate suna foarte acceptabil din punct de vedere cultural, nu sunt biblice. Creștinii trebuie să păstreze credința – dar nu pentru ei înșiși!
2 Corinteni 5:20 „Deci noi suntem ambasadori ai lui Cristos şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”
Dacă credem cu adevărat că cei fără Hristos vor suferi pentru totdeauna, îi vom implora să vină la Hristos.
12. POT FI O MĂRTURIE DOAR PENTRU OAMENII DIN CULTURA MEA.
Deși poate fi mai ușor să ajungem la oamenii din cultura noastră, deoarece ne putem identifica mai ușor cu căile și obiceiurile lor, nu ar trebui să ne limităm evanghelizarea doar la o anumită cultură. Porunca pe care am primit-o este să ducem Evanghelia la fiecare făptură! Toată lumea are nevoie de Hristos.
Luca 24:47 „iar pocăinţa spre iertarea păcatelor să fie vestită în Numele Lui tuturor neamurilor, începând din Ierusalim.”
Dumnezeu are un motiv atunci când aduce în calea noastră oameni din diferite culturi – nu este întâmplător. El vrea ca noi să le spunem adevărul, indiferent de mediul lor cultural [de exemplu, Filip și eunucul etiopian – Fapte 8:26-39].
13. EU NU AM O MĂRTURIE SPECIALĂ DE ÎMPĂRTĂȘIT.
Mulți oameni cred că, deoarece mărturia lor nu este ca „experiența lui Pavel de pe drumul Damascului”, oamenii nu o să fie impresionați. Aceasta este un mod grești de a gândi deoarece pune accentul pe sine și nu pe Hristos. Mesajul care trebuie transmis este: „Am fost mort în păcat — dar acum am experimentat iertarea prin Hristos.” Duhul Sfânt lucrează în moduri diferite pentru a salva oamenii.
Ioan 3:8 „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi unde se duce. Tot aşa se întâmplă cu oricine este născut din Duhul.”
14. DIN MOMENT CE DUMNEZEU PREDESTINEAZĂ ANUMIȚI OAMENI PENTRU MÂNTUIRE, DE CE SĂ MĂ MAI CHINUI SĂ EVANGHELIZEZ?
Dumnezeu rânduiește nu numai scopul, ci și mijloacele pentru a ajunge la acel scop. Cu alte cuvinte, în timp ce Dumnezeu a ales oameni pentru mântuire, cei aleși au nevoie să fie mântuiți. Și mântuirea lor are loc atunci când aud și răspund la Evanghelie. Noi suntem mijlocul prin care ei pot auzi Evanghelia și, sperăm, să răspundă la ea. Cu alte cuvinte, evanghelizarea este mijlocul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a-și salva poporul.
Fapte 13:48 „Neamurile s-au bucurat când au auzit lucrul acesta şi au lăudat Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau desemnaţi pentru viaţă veşnică au crezut.”
Fapte 16:14 „O femeie pe nume Lidia, vânzătoare de purpură în cetatea Tiatira, care era temătoare de Dumnezeu, stătea şi ea acolo şi asculta. Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel.”
2 Timotei 2:10 „Astfel, eu rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slava veşnică.”
O înțelegere adecvată a adevărurilor biblice, cum ar fi alegerea, predestinarea etc., ar trebui să-l motiveze pe creștin la o mai mare râvnă în evanghelizare, mai degrabă decât să fie demotivat!
15. TREBUIE SĂ DEZVOLT O PRIETENIE MAI PROFUNDĂ ÎNAINTE SĂ ÎNCEP SĂ MĂRTURISESC CUIVA.
În timp ce „Evanghelizarea bazată pe prietenie” are multe aspecte pozitive, unul dintre pericolele acestei abordări este următorul: de multe ori, pur și simplu rămânem cu o prietenie fără vreo evanghelizare. Cu cât relația este mai lungă fără nicio evanghelizare, cu atât devine mai greu să deschizi gura pentru a vorbi despre Hristos.
16. CÂND PREZINT EVANGHELIA, PREFER SĂ ȚIN DISCUȚIA SCURTĂ ȘI PLĂCUTĂ.
Cu alte cuvinte, evanghelizarea este văzută mai degrabă ca un lucru pe care „trebuie să îl fac” în loc să o văd ca pe un lucru pe care „am ocazia să îl fac”. Da, există conștientizarea că evanghelizarea este o poruncă. Cu toate acestea, pentru că este incomod, procesul se face rapid și scurt, doar cât să ne calmeze conștiința. Tendința este de a prezenta rapid Evanghelia și de a opri discuția la primul semn de resentimente sau rezistență din partea necredinciosului. Gândul este: „Uf, mă bucur că s-a terminat. Cel puțin, mi-am făcut treaba!”
Deși nu putem și nu trebuie să îi hărțuim pe cei necredincioși, totuși, nu ar trebui să vedem evanghelizarea ca pe o conversație de tipul „Drive-Thru”. Trebuie să permitem Duhului Sfânt să lucreze în inima celui necredincios. Câteva minute de tăcere în timpul procesului de prezentare a Evangheliei pot fi incomode – dar pot fi foarte eficiente! Evanghelizarea nu trebuie tratată ca o „sarcină ce trebuie bifată”. Ar trebui să fie o încântare pentru creștini să vorbească despre Domnul lor!
17. ATÂTA TIMP CÂT SUNT CREDINCIOS ÎN CASA MEA ȘI LA MUNCĂ, ÎMI ÎMPLINESC ROLUL DE CREȘTIN.
Da, este esențial să fii un exemplu excelent în casă [fiind un soț, soție, părinte bun etc.] și în sfera muncii [fiind un angajat bun sau un angajator bun]. Cu toate acestea, nu putem folosi asta ca o scuză pentru a nu evangheliza. Nu putem limita viața creștină la ascultare în anumite domenii și neascultare în alte domenii.
18. SUNT PREA OCUPAT CU MUNCA ȘI CU FAMILIA. PUR ȘI SIMPLU NU AM TIMP SĂ FIU O MĂRTURIE PENTRU CRISTOS.
Dacă suntem prea ocupați pentru a depune mărturie pentru Hristos, atunci suntem într-adevăr prea ocupați! Cine ne dă slujba? Cine se îngrijește de familia noastră? Cine ne oferă activități recreative? Putem pune darurile mai presus de Dăruitor? Cu toții avem timp să facem acele lucruri care ne plac sau pe care ni le dorim.
Problema nu este că suntem prea ocupați, ci că avem priorități greșite. A trăi pentru Hristos este ceea ce trebuie să facem! Cei care sunt credincioși în mărturia pentru Hristos sunt de obicei credincioși atât în sfera familiei cât și în sfera muncii.
19. MĂ SIMT CONFORTABIL SĂ ÎMPĂRTĂȘESC DIN BIBLIE ÎNTRE CREȘTINI – DAR NU ÎNTRE NECREȘTINI.
În rai, vom avea părtășie unii cu alții! Cu toate acestea, atâta timp cât suntem pe pământ, avem sarcina de a evangheliza. Da, este mai ușor, mai confortabil și mai plăcut să discutăm chestiuni biblice cu semenii creștini. Cine se aseamănă se adună! Și în timp ce părtășia cu alți creștini este crucială și este poruncită [Evrei 10:24-25], trebuie, de asemenea, să ieșim din zona noastră de confort și să împărtășim despre Hristos cu lumea din jur – aceasta este o poruncă [Fapte 1:8]!
20. VOI MERGE ÎN ALT LOC ȘI VOI ÎMPĂRTĂȘI EVANGHELIA CA MISIONAR.
Este minunat să fii dispus să mergi acolo unde te cheamă Domnul. Totuși, dacă cineva nu este dornic să vorbească despre Hristos în locația în care se află, există vreo garanție că va face lucrul acesta în altă zonă?
În plus, ni se poruncește să depunem mărturie pentru Hristos acolo unde ne aflăm în prezent. Atunci și numai atunci putem fi siguri că vom fi credincioși în alt loc. De ce să ne transportăm neascultarea în altă locație?
21. TRĂIESC ÎN PĂCAT. CUM AȘ PUTEA SĂ FIU UN MARTOR PENTRU CRISTOS?
Deși este bine să ne recunoaștem păcatul și să ne simțim ipocrizia atunci când mărturisim pentru Hristos fiind întro astfel de stare, nu este bine să continuăm să trăim în păcat. Trebuie să înlăturăm păcatul care este dăunător și apoi să continuăm cu evanghelizarea. Da, nu vom fi niciodată perfecți atâta timp cât trăim în acest trup. Cu toate acestea, nu avem scuze pentru a trăi în păcat și, astfel, să stăm departe de evanghelizare.
După cum se poate vedea, lista aceasta poate fi obositoare. Dar concluzia este aceasta: indiferent de motivul pentru care nu evanghelizam, eșecul de a depune mărturie pentru Hristos este totuși PĂCAT! Dacă nu ajungem să înțelegem acest adevăr, nu ne vom ruga niciodată pentru evanghelizare – cu atât mai puțin vom ajunge să facem lucrarea de evanghelizare!
Așa că, să ne luăm câteva minute să reflectăm la aceste adevăruri, și acolo unde este cazul, să ne vedem eșecul înaintea lui Dumnezeu și să îi cerem Lui ajutorul necesar pentru a birui. Atunci și numai atunci putem să ne așteptăm ca Dumnezeu să ne ajute să împlinim promisiunea de a fi martori credincioși pentru El.
Cuvintele lui Mark Dever din cartea sa, Evanghelia și evanghelizarea personală referitoare la vestirea Evangheliei sunt o mângâiere chiar și atunci când semănăm cu credincioșie semințele și totuși nu vedem multe rezultate:
Chemarea creștinilor de a evangheliza nu este pur și simplu o chemare de a convinge oamenii să ia decizii, ci mai degrabă de a le vesti vestea bună a mântuirii în Hristos, de a-i chema la pocăință și de a da slavă lui Dumnezeu pentru regenerare și convertire. Nu eșuăm în evanghelizarea noastră dacă spunem cu credincioșie Evanghelia cuiva care nu este ulterior convertit; eșuăm doar dacă nu spunem deloc Evanghelia cu credincioșie.