Beatitudinile – Partea a 9-a – Ferice de cei persecutați

(English Version: “Blessed Are Those Who Are Persecuted”)

Aceasta este cea de-a 9-a din seria articolelor despre Beatitudini – o secțiune care se întinde de la Matei 5:3-12. În acest pasaj, Domnul Isus descrie 8 atitudini care ar trebui să fie prezente în viața tuturor celor care pretind că Îl urmează. Urmărirea acestor atitudini este contra-culturală. De aceea, stilul de viață promovat de beatitudini poate fi descris ca un „creștinism contra-cultural”.

În această postare, ne vom uita la a opta și ultima atitudine – aceea de a îndura cu răbdare suferințele care vin din trăirea vieții noastre creștine. Isus a descris acest lucru în Matei 5:10-12: „10 Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor. 11 Ferice va fi de voi, când din pricina Mea, oamenii vă vor insulta, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră. 12 Bucurați-vă și vă veseliți, pentru că mare este răsplata voastră în ceruri, căci tot așa i-au prigonit și pe profeții care au fost înaintea voastră.”

*******************

O tânără creștină americană a fost ucisă în Irak acum câțiva ani. Vina ei? S-a dus acolo pentru a-i ajuta pe alții, furnizând apă curată refugiaților.

În mod uimitor, ea scrisese o scrisoare bisericii sale pentru a fi citită în cazul în care ar fi fost ucisă. „Când Dumnezeu face o chemare, nu există regrete”, a scris ea. „Nu am fost chemată într-un loc. Am fost chemată la El… să mă supun era obiectivul meu, să sufăr era de așteptat, gloria Lui era răsplata mea. Gloria Lui este răsplata mea”.

Ea i-a scris pastorului ei aceste cuvinte cu privire la înmormântarea ei: Fii plin de îndrăzneală și predică Evanghelia – Cuvântul cel Veșnic – care salvează vieți, care schimbă vieți. Dați slavă și onoare Tatălui nostru.

Ea a enumerat câteva dintre pasajele ei preferate din Scriptură, inclusiv 2 Corinteni 5:15, care spune: „Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Acela care a murit pentru ei și a înviat”.

O alta a fost Romani 15:20, care spune: „Întotdeauna a fost ambiția mea să predic Evanghelia acolo unde Hristos nu era cunoscut.”

În încheiere, ea a scris: „Nu există nicio bucurie în afara cunoașterii lui Isus și a slujirii Lui.”

Slava Lui – răsplata mea! Nu există bucurie în afara cunoașterii lui Isus și a slujirii Lui! Nu arată aceste cuvinte că această doamnă a înțeles esența acestei ultime beatitudini? Și, ca urmare, chiar dacă ea, la fel ca mulți ucenici credincioși ai lui Isus, și-a pierdut în mod tragic viața pământească, ea a sfârșit prin a câștiga o viață reală pentru eternitate. Ea și-a primit acum răsplata, bucuria de a fi cu Dumnezeu și de a I se închina pentru eternitate.

Realitatea suferinței.

În aceste versete, Domnul Isus ne reamintește în mod clar că ne vom confrunta cu persecuții atunci când vom trăi conform poruncilor Sale. În context, ne vom confrunta cu respingerea atunci când vom trăi un „stil de viață contra-cultural” descris până acum în beatitudini. Vă rog să observați că Isus nu a spus „dacă”, ci „când” oamenii „vă vor insulta, vă vor persecuta și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră” [Matei 5:11]. Este doar o chestiune de timp până când fiecare dintre ucenicii Săi se vor confrunta cu o reacție negativă pentru că trăiesc conform poruncilor Sale. Gradul de reacție poate diferi în funcție de locul în care trăiește o persoană sau de circumstanțele unice cu care se confruntă fiecare, dar realitatea persecuției este cea care este subliniată aici.

În esență, Isus spune că, atunci când urmăm poruncile Sale, lumea și Satana ne vor urmări pentru a ne provoca durere. Subiectul persecuției nu este un subiect plăcut, mai ales în lumea occidentală în care trăim. Cu toate acestea, este totuși un subiect foarte important pentru toți cei care caută să-L urmeze pe Isus cu sinceritate. De ce? Pentru că Isus, a vorbit deseori în timpul lucrării Sale, cu o sinceritate brutală, despre realitatea persecuției cu care se vor confrunta ucenicii Săi. El a vrut ca aceștia să înțeleagă clar cât îi va costa să Îl urmeze. Iată câteva exemple.

Matei 10:22 „Veți fi urâți de toată lumea din cauza Mea.”

Marcu 8:34 „Oricine vrea să fie ucenicul meu trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze.”

Luca 14:27 „Iar cine nu-și duce crucea și nu mă urmează nu poate fi ucenicul meu.”

Ioan 15:20 „«Slujitorul nu este mai mare decât stăpânul său». Dacă M-au prigonit pe Mine, vă vor prigoni și pe voi.”

Așadar, putem observa cu claritate faptul că Isus a vorbit în mod repetat despre persecuție, deoarece aceasta este un subiect important.

Dar nu doar Isus a considerat acest subiect important. Chiar și apostolii au făcut-o!

Fapte 14:22 „În Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să intrăm prin multe necazuri.”

2 Timotei 3:12 „De fapt, toți cei care vor să trăiască o viață evlavioasă în Isus Hristos vor fi persecutați.”

1 Petru 4:12 „Fraților, să nu fiți surprinși de încercarea de foc care a venit peste voi ca să vă pună la încercare, ca și cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat.”

Chiar și în cartea Apocalipsa, Ioan ne avertizează că, atunci când Antihristul va veni la putere, credincioșii vor trece prin suferințe enorme pentru credința lor.

Apocalipsa 13:10: „Dacă cineva trebuie să meargă în captivitate, în captivitate va merge. Dacă cineva trebuie să fie ucis cu sabia, cu sabia va fi ucis.”

Motivul suferinței.

Domnul nu numai că ne învață că vom trece prin suferință într-o măsură sau alta, dar ne spune și motivul acestei suferințe. Observați că în versetul 10, El vorbește despre a fi „persecutați din cauza neprihănirii”. În ultima parte a versetului 11, vorbește despre trecerea prin suferință „din cauza Mea”. Așadar, „neprihănirea” se referă la a trăi pentru Isus – la a urma poruncile Sale. De aceea, aceasta nu este suferința care vine ca urmare a acțiunilor noastre păcătoase [1 Pet 4:15]. Nu este vorba nici de suferința generală pe care o experimentează toți oamenii din cauza vieții într-o lume decăzută [Rom 8:20-22]. Nu, este vorba de suferința survenită în special datorită faptului că suntem ucenici ai lui Isus.

Atunci când trăim pentru Hristos, dușmanul nu va tăcea. Împărăția întunericului va riposta și o va face cu toată puterea. Într-un alt pasaj, Isus ne spune care este motivul pentru care credincioșii vor suferi persecuții. În Ioan 3:19b-20, El ne avertizează că „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Toți cei ce trăiesc în întuneric urăsc lumina și nu vor să vină la lumină ca să nu li se vădească faptele lor rele.” Scopul luminii este de a expune ceea ce altfel ar fi ascuns.

Astfel, atunci când creștinii, prin cuvintele și viețile lor, expun faptele necredincioșilor, aceștia se vor răzbuna. Ei vor insulta, vor persecuta și vor spune tot felul de lucruri rele! În orice fel ar putea face viața mai mizerabilă pentru credincioși și în orice măsură ar putea scăpa cu faptele lor, persecutorii o vor face – prin cuvinte și acțiuni.

Răspunsul la suferință.

Care ar trebui să fie răspunsul nostru atunci când suntem persecutați? Isus oferă un răspuns clar acestei întrebări în prima parte a versetului 12: „Bucurați-vă și veseliți-vă” [Matei 5:12]. „Săriți de bucurie” este o traducere mai potrivită. În lumina realității viitoare de a fi împreună cu Dumnezeul Triunic în împărăția pe care Isus o va instaura, o bucurie abundentă este răspunsul potrivit. De fapt, bucuria deplină este răspunsul constant al Noului Testament cu privire la reacția credinciosului în fața persecuției.

Scriindu-le credincioșilor aflați în suferință, Petru îi îndeamnă „să se bucure de măsura în care iau parte la suferințele lui Hristos” [1 Pet 4:13]. Iacov ne spune să „considerăm ca o mare bucurie… ori de câte ori trecem prin diferite încercări” [Iacov 1:2].

Fapte 5:40-41 ne spune că, atunci când apostolii au fost „biciuiți” de autoritățile religioase pentru că L-au predicat pe Isus, ei „au părăsit Sinedriul, bucurându-se pentru că fuseseră socotiți vrednici să sufere pentru Numele Lui”. Versetul următor ne spune că, în ciuda suferinței, „ei nu au încetat niciodată să învețe pe alții și să proclame vestea bună că Isus este Hristosul” [Fapte 5:42]. Fapte 16:23-25 ne spune că Pavel și Sila, în timp ce se aflau în închisoare după ce fuseseră „dezbrăcați… bătuți cu toiege… biciuiți sever… se rugau și cântau imnuri lui Dumnezeu”.

Răspunsurile de mai sus indică în mod clar că primii creștini nu au renunțat la credință după una sau mai multe experiențe dureroase. Ei au continuat să rămână credincioși chemării de a-L urma pe Isus.

Din păcate, însă, răspunsul nostru este adesea exact opusul. Uneori, nici măcar nu ne putem da jos din pat, fiind copleșiți de tristețe, deoarece credem că am plătit un preț greu pentru credincioșia noastră față de Hristos. Poate fi vorba de ceva minor, cum ar fi o insultă, iar noi plângem zile întregi. De ce un astfel de răspuns? Iată câteva motive: prea mult din lume trăiește în noi, eșuăm în a lua în serios cuvintele lui Isus, avem prea mult ego. Acestea sunt motivele pentru care nici măcar nu putem avea reacția corectă atunci când auzim doar menționat cuvântul „persecuție”.

Dar să ne amintim că a fi persecutat într-o măsură sau alta este inevitabil pentru toți cei care doresc să trăiască în Împărăția lui Dumnezeu [2 Tim 3:12]. Iar răspunsul în astfel de cazuri ar trebui să fie unul de bucurie abundentă.

Da, pot exista și adesea vor exista lacrimi. Dar aceste lacrimi nu ar trebui să ne împiedice să avem încă acea bucurie profundă în interior, știind că primim lovituri pentru Cel care a primit atâtea lovituri pentru noi. Iar această înțelegere ar trebui să ne aducă o bucurie profundă și permanentă, chiar și în mijlocul strigătelor adânci de durere. Suntem, așa cum spune Pavel, oameni care sunt „întristați, dar mereu bucuroși” [2 Corinteni 6:10].

Răsplata celor care îndură suferința.

O întrebare logică pe care ar putea să și-o pună cineva trecând prin atâta suferință este aceasta: Care este rostul? Ce voi primi în final? Se merită să-L urmez pe Isus dacă aceasta implică atâta suferință? Răspunsul dat de Isus este destul de direct: „a lor [și numai a lor] este Împărăția cerurilor” [Matei 5:10]. De asemenea, cred că în versetul 12, când Isus spune „mare este răsplata [lor] în ceruri”, se referă la același lucru ca în versetul 10.

Numai ei vor trăi în Împărăția cerurilor care va veni în viitor în prezența Tatălui, a Fiului și a Duhului și I se vor închina lui Dumnezeu pentru că păcatele lor au fost spălate prin sângele lui Hristos. Aceasta este răsplata! Ei sunt într-adevăr cei „binecuvântați” [Matei 5:10]. Ei sunt cei asupra cărora se odihnește aprobarea și favoarea lui Dumnezeu!

De fapt, într-un sens, toate fericirile sunt despre trăirea în Împărăția lui Dumnezeu. Observați că Matei 5:3, unde Isus a rostit prima beatitudine, și Matei 5:10, unde a rostit ultima beatitudine, ambele se încheie cu fraza „a lor este Împărăția cerurilor”. Toate beatitudinile sunt intercalate între versetele 3 și 10, indicând astfel că accentul este pus pe trăirea în împărăție.

Și pentru a ne încuraja să urmărim această răsplată, Isus a adăugat în ultima parte din Matei 5:12: „căci în același fel i-au prigonit și pe profeții care au fost înaintea voastră”. Spus altfel, acesta a fost întotdeauna modelul pentru poporul lui Dumnezeu, chiar și în Vechiul Testament. De la Abel, care a fost persecutat chiar de fratele său Cain, poporul lui Dumnezeu a fost întotdeauna persecutat, inclusiv profeții care au spus adevărul lui Dumnezeu.

Așadar, ceea ce spune Isus este următorul lucru: Nu sunteți singuri în această situație și această suferință nu este ceva nou. Așa au fost lucrurile întotdeauna – cei care îl urmează pe Dumnezeu sunt persecutați. Dar răsplata este pe măsură. Vei trăi cu Dumnezeul Triunic pentru toată eternitatea. Acest motiv în sine, ar trebui să ne aducă o mare bucurie – chiar și în mijlocul unei suferințe profunde.

Gânduri de final.

Să ne amintim. Învățăturile lui Isus din întreaga Predică de pe Munte, inclusiv aceste Beatitudini, trebuie să servească drept oglindă pentru toți cei care pretind că sunt creștini. Da, nu putem respecta niciuna dintre aceste porunci la perfecțiune. Doar Isus a făcut-o! Am fost împăcați cu Dumnezeu doar datorită lucrării Sale!

Cu toate acestea, din moment ce am fost uniți cu Isus prin credință, avem Duhul Sfânt care trăiește în noi. Lucrarea lui este să ne facă să devenim tot mai mult ca Isus. Așadar, aceste caracteristici trebuie să fie evidente în noi. Și acolo unde există dovezi ale acestui tip de neprihănire, va exista și persecuție. Fie acasă, fie la locul de muncă, la școală, la facultate sau în relațiile sociale, ne vom confrunta cu respingere datorită faptului că Îl urmăm pe Isus. Dar acesta este un motiv de bucurie abundentă, deoarece arată că suntem cu adevărat urmași ai lui Isus.

Mulți din cei ce spun că sunt creștini nu se confruntă cu nici un fel de persecuție, pentru că nu există prea multă sfințire care să se vadă în viața lor. În cel mai bun caz, ei au doar o formă de auto-îndreptățire. Aceasta nu este neprihănirea biblică autentică, neprihănirea despre care vorbește Isus aici, care este chemarea la o viață corectă ca rezultat al unirii cu El. Isus s-a adresat unor astfel de oameni la sfârșitul predicii sale cu aceste cuvinte înfricoșătoare: „Nu oricine îmi spune: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția cerurilor, ci numai acela care face voia Tatălui Meu care este în ceruri” [Matei 7:21]. Iar voința Tatălui este ca doar cei care trăiesc un stil de viață marcat de aceste beatitudini vor fi în împărăția Sa.

Altfel spus, conform cuvintelor lui Isus din aceste beatitudini, doar cei care sunt săraci cu duhul, își plâng păcatele, sunt blânzi, au foame și sete de neprihănire, sunt milostivi, urmăresc puritatea interioară – adică puritatea inimii, și cei care sunt dispuși să treacă prin persecuție – vor fi în Împărăția cerurilor. Așadar, dacă nu te-ai întors niciodată cu adevărat la Isus pentru iertarea păcatelor, te rog să nu amâni. Întoarce-te de la păcatele tale și îmbrățișează iertarea pe care ți-o oferă Isus, și numai atunci vei avea puterea de a urma acest stil de viață promovat de beatitudini – inclusiv puterea de a suferi pentru El.

Concluzia este aceasta: suferința pentru credință este soarta fiecărui creștin adevărat. Isus a suferit. Credincioșii din Vechiul și Noul Testament au suferit. Cum ar putea fi diferit pentru oricare dintre noi? Adesea avem impresia că dacă suntem persecutați, acesta este un semn al faptului că Dumnezeu nu este mulțumit de noi. De aici și popularitatea mesajului Evangheliei prosperității.

Însă apostolul Pavel spune cu totul altceva. El ne reamintește în Filipeni 1:29: „Căci vi s-a dat harul din partea lui Hristos nu numai să credeți în El, ci și să suferiți pentru El”. Expesia folosită este „vi s-a dat harul”, transmitând ideea de „dar”. Credința în Hristos [prima parte a acestui verset] și suferința pentru Hristos [a doua parte a acestui verset] sunt ambele „daruri” pe care Dumnezeu, în harul Său, ni le-a oferit. Cum putem să îi mulțumim pentru unul și să refuzăm să îi mulțumim pentru celălalt? Este un privilegiu nu numai să credem în Hristos, ci și să suferim pentru El.

Așadar, în loc să ne răzbunăm atunci când ne confruntăm cu insulte și respingere, să călcăm pe urmele Domnului nostru, al cărui răspuns în fața suferinței a fost acesta: „Când a fost batjocorit, El nu s-a răzbunat; când a suferit, nu a proferat amenințări. În schimb, s-a încredințat Celui care judecă cu dreptate” [1 Pet 2:23].

Dragi cititori, când vom termina această viață și vom fi în prezența lui Isus, vom realiza că orice am îndurat pentru El – chiar dacă a dus la moarte – nu s-a apropiat nici pe departe de ceea ce a îndurat El pentru noi. El a părăsit prezența Tatălui, toată gloria cerului, și a coborât pe pământ. A îndurat suferințe de nedescris cât timp a fost pe pământ și, în cele din urmă, a mers la cruce pentru a suferi o moarte rușinoasă pe care o meritam chiar noi. El a purtat mânia Tatălui pentru păcatele noastre. Cum, atunci, să nu considerăm că este un privilegiu să suferim pentru El?

Așadar, să reflectăm la respingerile și insultele cu care ne confruntăm și să ne întrebăm: Suferim pentru că trăim pentru Isus? Sau este rezultatul acțiunilor noastre păcătoase? Dacă este prima variantă, să ne bucurăm, să ne veselim și să perseverăm, știind că va merita în cele din urmă. Dacă este a doua variantă, să ne mărturisim păcatele în fața lui Dumnezeu, să ne căim pentru acțiunile noastre și să îi cerem să ne ajute să depășim aceste tendințe.

Fără rezerve, fără retrageri, fără regrete

William Borden a absolvit liceul în Chicago în 1904. Era moștenitorul proprietății Borden Dairy. La absolvire, a primit un dar deosebit, de a face o călătorie în jurul lumii. Cei care i-au oferit această călătorie nu și-au dat seama ce efect urma ea să aibă asupra sa.

În timpul călătoriei, William a început să simtă o povară pentru cei mai puțin norocoși și pentru cei care au nevoie de Hristos în întreaga lume. A scris celor de acasă, exprimându-și dorința de a-și pune viața în slujba lui Hristos, ca misionar. Deși prietenii și rudele au rămas neîncrezători, Borden a scris două cuvinte la sfârșitul Bibliei sale: „Fără rezerve”.

S-a întors în America și s-a înscris la Universitatea Yale. A fost un student model. Deși alții ar fi putut crede că viața universitară va stinge dorința lui William pentru câmpul misionar, aceasta nu a făcut decât să o alimenteze. A început un studiu biblic și, până la sfârșitul primului an, 150 de studenți se întâlneau săptămânal pentru a studia Scripturile și a se ruga. Pe când era în ultimul an de facultate, o mie din cei 1 300 de studenți de la Yale făceau parte din grupuri de ucenicie care se întâlneau săptămânal pentru studiu biblic și rugăciune.

El nu și-a limitat eforturile de evanghelizare doar la cei din jurul campusului impecabil de la Yale. Inima sa era îndreptată, în egală măsură, către cei aflați la pământ. A înființat Yale Hope Mission. Le-a slujit celor de pe străzile din New Haven, Connecticut. A împărtășit lucrarea lui Hristos cu orfanii, văduvele, oamenii fără adăpost și cei înfometați, oferindu-le speranță și refugiu.

Un vizitator din străinătate a fost întrebat ce l-a impresionat cel mai mult în timpul șederii sale în America. El a răspuns: „Vederea acelui tânăr milionar îngenuncheat cu brațul în jurul unui «vagabond» în Yale Hope Mission”.

Când Borden a absolvit Yale, i s-au oferit multe slujbe profitabile. Totuși, spre consternarea multor rude și prieteni, el a refuzat. În schimb, a scris în spatele Bibliei sale încă două cuvinte: „Fără retragere”.

A intrat la Seminarul Princeton și, după absolvire, a pornit spre China. Intenționând să-L slujească pe Hristos în rândul populației musulmane, s-a oprit în Egipt pentru a studia și învăța araba. Cu toate acestea, în timp ce se afla acolo, a contractat meningită. A mai trăit doar o lună.

La vârsta de douăzeci și cinci de ani, William Borden a murit. Borden a socotit totul ca o pierdere de dragul de a-L cunoaște pe Hristos și de a-L face cunoscut. A refuzat să se lase cuprins de inutilitatea vieții moștenite de la strămoșii săi, și a căutat mai degrabă să trăiască gloria răscumpărării sale prin sângele lui Isus Hristos.

Când Biblia lui a fost descoperită după moartea sa, s-a constatat că adăugase încă două cuvinte pe ultima pagină: „Fără regrete”.

Cei care cunosc prețul răscumpărării lor știu, de asemenea, că o viață trăită pentru Cel care i-a răscumpărat este o viață fără regrete… William Borden a ales să meargă cu Cel care l-a răscumpărat. Cum rămâne cu tine?

[Carter; Anthony (2013-03-19). Blood Work, (pp. 106-108). Reformation Trust Publishing. Kindle Edition].