Iadul – Realitatea și implicațiile sale – Partea 1

(English Version: “Hell – Its Realities and Implications – Part 1”)

Iadul nu este un subiect popular – nici măcar în biserică. Cu toate acestea, este un subiect critic, deoarece Biblia spune multe despre iad. Problema nu este dacă un subiect ne face și ne simțim confortabil sau nu. Este vorba despre adevăruri dure la care trebuie să ne gândim constant – pentru propriul nostru bine etern!

J.C. Ryle, un predicator evlavios de acum un secol, a scris despre iad următoarele cuvinte: „Paznicul care tace când vede un incendiu se face vinovat de o gravă neglijență. Doctorul care ne spune că ne facem bine atunci când suntem pe moarte este un prieten mincinos, iar slujitorul care ascunde realitatea iadului de oameni în predicile sale nu este un om credincios și nici caritabil”.

Deoarece caut să fiu atât credincios, cât și caritabil [iubitor], vreau să abordez subiectul iadului descriind cele 4 realități ale iadului și implicațiile specifice care decurg din acestea.

Realitatea #1. Iadul este un loc real.

Doar pentru că cineva nu crede în iad, iadul nu încetează să existe. Iadul este un loc real care există. Dacă iadul nu ar fi un loc real, de ce ar mai fi venit Isus în lume? De ce ne-ar mai fi avertizat cu privire la el, și mai mult, de ce ar fi murit pentru noi, ca să nu ajungem acolo? În Matei 10:28, Isus ne avertizează: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Mai degrabă, temeți-vă de Cel care poate nimici și sufletul și trupul în iad”. Aceste cuvinte nu au sens dacă iadul nu există. Dacă credem în rai, trebuie să credem și în iad: natura sfântă și dreaptă a lui Dumnezeu cere ca păcatul să fie pedepsit – fie pe cruce, fie asupra indivizilor.

Când murim, mergem imediat în unul din aceste două locuri: Credinciosul merge în rai. Necredinciosul merge mai întâi într-un loc numit hades [locul suferinței], iar în ziua judecății va fi aruncat în iad. Așa cum raiul este un loc real, iadul este și el un loc real.

Realitatea #2. Iadul este un loc de suferință eternă într-o stare de conștiență.

a. Este un loc etern. În Matei 25:46, Isus a spus: „Atunci ei [adică cei răi] vor merge la pedeapsa veșnică, dar cei drepți la viața veșnică”. Observați, raiul și iadul sunt ambele eterne, deoarece același cuvânt este folosit pentru a descrie ambele locuri. Nu putem spune că cuvântul „etern” înseamnă pentru totdeauna când vine vorba de rai și să spunem că este temporar când vine vorba de iad.

b. Este un loc de chin. Iadul este descris ca un cuptor de foc. În Matei 3.12, Ioan Botezătorul descrie iadul drept un „foc nestins”. În Marcu 9:43, Isus a spus: „Dacă mâna ta te face să te poticnești, taie-o. Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod decât să mergi cu două mâini în iad, unde focul nu se stinge niciodată”. Câteva versete mai târziu, în Marcu 9:47-48, Isus a continuat spunând: „Și dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate-l. Este mai bine pentru tine să intri în Împărăția lui Dumnezeu cu un singur ochi decât să ai doi ochi și să fii aruncat în iad, unde viermele nu moare și focul nu se stinge”.

Pavel a scris în 2 Tesaloniceni 1:8-9: „8 El va aduce pedeapsă asupra celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și asupra celor ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus. 9 Ei vor primi drept pedeapsă o nimicire veșnică, departe de fața Domnului și de gloria puterii Lui”. Ultima carte a Bibliei descrie sfârşitul final al tuturor celor care L-au respins pe Domnul Isus – un loc de chin: „14 Moartea și Locuința Morților au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte: lacul de foc. 15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieții a fost aruncat în lacul de foc” [Apocalipsa 20:14-15].

Toate aceste versete descriu în mod clar iadul ca pe un loc de chin.

c. Este un loc în care oamenii sunt conștienți de suferință. Iadul este un loc în care cei care sunt acolo sunt conștienți de durerea suferită. Cei de acolo o să aibă sentimente. Cu toate acestea, ele vor fi doar sentimente de durere – durere constantă fără sfârșit. Nicio scutire. Fără pauze de la durere. Isus a spus în Matei 25:30: „Iar pe sclavul acela nefolositor, aruncați-l afară, în întuneric, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților”. Observați cum descrie Isus suferința continuă din iad prin folosirea unor termeni precum „plânsul și scrâșnirea dinților”. Dacă asta nu este suficient, Isus îl numește și un loc al „întunericului”, care este un simbol al disperării totale.

Isus a mai spus povestea [nu o pildă] unui bogat și a lui Lazăr și despre modul în care bogatul era conștient de suferința lui din Iad. Citim în Luca 16:23-24 experiența înspăimântătoare a omului bogat: ”23 În Locuința Morților, unde se afla în chinuri, și-a ridicat ochii și l-a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul acestuia. 24 Atunci el, strigând, a zis: „Tată Avraam, ai milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și umezească vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci sunt atât de chinuit în flacăra aceasta!“ Bogatul era conștient de suferința lui.

În timp ce cantitatea de durere va diferi de la persoană la persoană [adică, cei care sunt mai răi vor suferi mai mult], toată lumea va experimenta o durere continuă în mod constant. Comentatorul puritan Matthew Henry a scris aceste cuvinte de atenționare: „Dacă un om ar trăi atât de mult cât Metusalem și și-ar petrece toate zilele în cele mai înalte desfătări pe care le poate oferi păcatul, o oră de suferință și necaz care va urma, le-ar depăși cu mult.” Altfel spus, să ne imaginăm cea mai mare suferință prin care se poate trece pe pământ. Acum înmulțiți acea durere cu 1000, nu – cu 10.0000 – nu, cu un milion, nici măcar acea cantitate de durere nu va fi egală cu durerea care va fi în iad pentru veșnicie!

Pe lângă tortura fizică, există și tortură mentală, deoarece Dumnezeu nu va anihila mintea celor care sunt în iad. Un scriitor descrie tortura mentală pe care o persoană o va experimenta în iad în acest fel:

Ar fi un act de milă a lui Dumnezeu să anihileze mintea unui om în iad, dar tocmai în aceasta constă agonia iadului. Mila a fost oferită altă dată, cu puțin timp în urmă. Un om trebuie să trăiască cu el însuși, fără demnitățile pretinsei bunătăți și pretinsei frumuseți. Mintea lui este cea mai chinuită parte a lui, indiferent de durerile de care este afectat în interiorul corpului. Cu siguranță asta se înțelege prin cuvintele „viermele lui nu va muri”.

Târându-se în mintea lui are parte de o conștientizarea alarmantă că el este cine este pentru totdeauna și că nu se poate schimba și, prin urmare, nu poate avea nicio speranță, nici o ușurare, nici o bucurie sau iubire vreodată. Întotdeauna va dori să urască și nu va mai putea dori niciodată să iubească, deși va tânji după o astfel de dorință și apoi se va urî pe sine pentru că tânjește după ea pentru că ura lui față de Dumnezeu este atât de mare.

Poate te gândești: „Nu este nedrept ca cineva să sufere pentru totdeauna.” Problema este aceasta: chiar și în iad, oamenii nu se vor pocăi de păcatele lor, deoarece timpul pentru pocăință se termină în momentul morții. Deci, ei vor continua să rămână în răzvrătire, ceea ce adaugă la păcatele lor. Și de aceea vor continua să experimenteze chinul etern.

Realitatea #3. Iadul este un loc unde păcătoșii notorii și oamenii decenți vor fi împreună.

Pavel a scris în 1 Corinteni 6:9-10: „9 Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici cei imorali, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii, 10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici escrocii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.” Pavel enumeră o categorie largă de păcătoși care nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Hoții și calomniatorii, imorali sexual cu bețivii vor locui cu toții în iad. Cu alte cuvinte, chiar și așa-zisa persoană bună din punct de vedere moral, cum ar fi tânărul conducător bogat [Matei 19:16-22], va fi acolo cu Hitler și Stalin!

Însuși Isus a spus: „Lată este calea care duce la pieire și mulți intră pe ea” [Matei 7:13]. Nu numai că iadul va fi un loc pentru oamenii răi, dar va fi și locul pentru Satana și demonii săi [Matei 25:41]. Imaginează-ți pentru o clipă. Nu numai că este destul de rău să fii cu oamenii răi, dar o să fie în compania lui Satan și a demonilor săi pentru toată veșnicia!

Realitatea #4. Iadul este un loc al lipsei de speranță.

Oamenii din iad au doar sentimente de disperare. Absolut nicio speranță de a scăpa de acolo. Citim în Luca 16:24-28 aceste cuvinte: „24 Atunci el, strigând, a zis: „Tată Avraam, ai milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și umezească vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci sunt atât de chinuit în flacăra aceasta!“. 25 Însă Avraam a zis: „Copile, amintește-ți că, în viața ta, tu ai primit lucrurile bune, iar Lazăr le-a primit pe cele rele, așa că acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. 26 Pe lângă toate acestea, între noi și voi a fost așezată o prăpastie mare, astfel încât cei ce vor să treacă de aici la voi, să nu poată, și nici cei de acolo să nu poată trece la noi“. 27 El a zis: „Atunci, te rog, tată Avraam, să-l trimiți în casa tatălui meu, 28 căci am cinci frați, ca să-i avertizeze, așa încât să nu vină și ei în locul acesta de chin!“

Observați urgența cu care bogatul îl imploră pe Avraam, astfel încât familia lui să fie scutită de a veni acolo unde este el. De ce? Pentru că știa că odată ce o persoană a intrat, nu există nicio scăpare. Veșnic în chin. Nicio speranță de izbăvire! Nici un minut de bucurie sau ușurare! Ce groaznic trebuie să fie! De fapt, este atât de îngrozitor încât nici măcar demonii nu vor să meargă acolo. De aceea i-au cerut lui Isus să-i trimită mai degrabă în porci decât în ​​abis [Lc 8:28, 31]!

Deci, 4 realități ale iadului: (1) Este un loc real; (2) Este un loc de chin etern conștient; (3) Este un loc în care cei cu totul răi și cei mai cumsecade dintre oameni vor fi împreună și (4) Este un loc fără speranță.

Deși este greu să fii dogmatic cu privire la ce descrieri ale iadului sunt reale sau care sunt simbolice, această realitate rămâne totuși: Iadul este un loc de suferințe groaznice – atât mental, cât și fizic! Atunci ce ar trebui să facă atât credincioșii, cât și cei necredincioși în fața acestor realități? Răspunsul se găsește în partea 2 a acestui articol.