Învingând descurajarea

(English Version: “Defeating Discouragement”)

Într-o carte sa intitulată ”Eternitatea”, Joe Stowell relatează povestea adevărată a lui Duane „Scott” și Janet Willis, părinții a nouă copii. Duane a fost profesor la școală și slujitor cu jumătate de normă în cartierul Mount Greenwood din partea de sud a orașului Chicago. Erau un cuplu foarte evlavios, devotat Domnului și familiei lor. Nerăsfățați de lăcomia lumii superficiale din jurul lor, ei s-au dedicat fericiți și mulțumiți celor câteva lucruri care contează cu adevărat – creșterea familiei și îngrijirea turmei bisericii.

Într-o zi, Scott, Janet și alți șase copii s-au urcat în noul lor microbuz pentru a conduce spre nord, spre Milwaukee, pentru a-l vizita pe unul dintre copiii lor mai mari. În timp ce mergeau pe autostradă, o bucată mare de metal a căzut în fața lor dintr-un camion, străpungând partea de dedesubt a rezervorului de combustibil și aprinzând gazul. Imediat, flăcările le-au cuprins camioneta. Doar Scott și Janet au supraviețuit; infernul îi mistuise pe cei șase copii.

Evenimente ca acesta ne determină să punem întrebări precum: De ce ei? De ce atunci? De ce le-ar da Dumnezeu copii și apoi i-ar smulge brusc? Și de ce, într-o lume plină de părinți neglijenți și abuzivi, ar permite Dumnezeu să se întâmple asta unei familii cu părinți atât de evlavioși? Și, sincer, ne întrebăm de ce ar permite Dumnezeu să se întâmple una ca asta alor Săi. Un astfel de eveniment amenință să ne erodeze încrederea în Dumnezeu. Ea zguduie temeliile credinței noastre.

Cu toate acestea, prin această lume haotică, există mulți creștini care rămân cu o încredere de nezdruncinat în prezența și puterea susținătoare a Domnului divin care le-a promis o lume mai bună și mai binecuvântată dincolo de viața de acum. Aceasta a fost perspectiva lui Scott și Janet. Când Janet Willis s-a uitat înapoi spre buzul în flăcări și a strigat: „Nu!” mângâierea soțului ei a fost mai mult decât o simplă îmbrățișare. Perspectiva lui trecea dincolo de acel moment – ​​într-adevăr, dincolo de această lume. Scott i-a pus mâna pe umăr și i-a șoptit: „Janet, pentru asta am fost pregătiți. Janet, s-a întâmplat atât de repede iar acum ei sunt cu Domnul”.

Ajungând pe prima pagină a ziarului ”Chicago Tribune”, experiența celor doi soți a fost descrisă cu următoarele cuvinte: „Ars, bandajat și suferind într-un spital din zona Milwaukee, cuplul a dat dovadă de grație și de un curaj extraordinar miercuri, în timp ce prezidau cu calm o conferință de presă, în care au dorit să povestească despre cum i-a susținut credința lor incontestabilă prin pierderea a șase dintre cei nouă copii ai lor.” La conferința de presă, Scott a spus: „Știu că Dumnezeu are scopurile Sale și Dumnezeu are motivele Sale… Dumnezeu și-a demonstrat dragostea față de noi și față de familia noastră. Nu există nicio îndoială în mintea noastră că Dumnezeu este bun și Îl lăudăm în toate lucrurile.” În mod clar, Scott avea în minte o realitatea ce trece dincolo de această lume.

Apostolul Pavel ne vine în ajutor conducându-ne să dezvoltăm o perspectivă similară, în timp ce privim la Romani 8:18, „Consider că suferințele noastre de acum nu pot fi puse alături de slava viitoare care va fi descoperită în noi”. Cuvântul „a lua în considerare” înseamnă „a lua în calcul” sau „a face un inventar”. Termenul „suferințe” se referă la necazurile interne și externe pe care le trece cineva din cauza vieții pentru Hristos în această lume. Cu alte cuvinte, Pavel „se gândise bine” și ajunsese la această concluzie:

Siguranța slavei viitoare ne eliberează de descurajearea prezentului.

Pavel nu era străin de suferință. El a trecut printr-o suferință atât de intensă, pe care cei mai mulți creștini nu o vor experimenta niciodată. Iată o mini-listă, după propriile sale cuvinte:

„23 Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca și cum mi-am pierdut mințile. Eu sunt și mai mult! În muncă grea, mult mai mult; în închisori, mult mai mult, în biciuiri, mult mai aspru, adesea în pericol de moarte. 24 De cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată s-a aruncat cu pietre în mine, de trei ori am naufragiat, am fost o zi și o noapte în largul mării, 26 adesea în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din cauza celor din poporul meu, în pericole din cauza neevreilor, în pericole în cetate, în pericole în deșert, în pericole pe mare, în pericole printre frații falși, 27 în muncă grea și obositoare, adesea în nopți nedormite, în foame și sete, adesea în posturi, în frig și fără haine 28 și, pe lângă lucrurile de afară, era și preocuparea mea zilnică: grija pentru toate bisericile. 29 Cine este neputincios, și eu să nu fiu neputincios? Cine este împins în păcat, și eu să nu ard?” [2 Cor 11:23-29].

Ce listă! Cu toate acestea, el nu s-a plâns și nu a cârtit niciodată. Așadar, data viitoare când credem că viața creștină ar trebui să fie o viață lipsită de încercări, să ne amintim lista de suferințe a lui Pavel și răspunsul lui în fața lor.

Vă amintiți de Iov? Dumnezeu însuși l-a declarat pe Iov un om fără prihană și drept, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău [Iov 1:1]. Cu toate acestea, a trecut printr-o suferință nespusă. Și, la fel ca Pavel, nu și-a pierdut niciodată credința și nu L-a blestemat pe Dumnezeu pentru suferința lui – în ciuda a ceea ce a spus Satana că va face [Iov 1:11].

Care a fost secretul lui Iov sau al lui Pavel pentru a avea un răspuns atât de pozitiv la încercări? Au avut o perspectivă care a depășit această viață prezentă. Iov, chiar și în momentele intense ale suferinței sale, putea spune cu încredere: „25 Știu că Răscumpărătorul meu e viu și că se va ridica la urmă pe pământ. 26 Chiar după ce pielea mi-a fost nimicită, în trup fiind, Îl voi vedea pe Dumnezeu. 27 Îl voi vedea de partea mea, Îl voi vedea cu ochii mei și nu-mi va mai fi un străin! De dorul acesta mă consum înăuntrul meu” [Iov 19:25-27].

Dacă ar fi să întrebăm: „Pavel, de ce treci prin toate acestea? Merită măcar?” iată ce ar spune: „Mi-am pus ochii pe slava care urmează să ni se descopere. De aceea suport suferințele prezente fără să mă descurajez.” Care este gloria viitoare despre care vorbește Pavel? Scriptura dezvăluie două certitudini viitoare ca parte a acestei glorii viitoare.

1. Vom fi asemenea lui Isus. 

Cu alte cuvinte, vom avea trupuri glorificate care vor fi asemenea trupului glorificat al lui Hristos. Pavel însuși scrie în Filipeni 3:20-21: „20 Dar cetățenia noastră este în Ceruri, de unde Îl și așteptăm pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos. 21 El va transforma trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului gloriei Sale, prin lucrarea puterii Sale de a-Și supune toate lucrurile.”

Într-o zi, acest corp pieritor, infectat de păcat și predispus la îmbolnăvire, va fi înlocuit cu un corp nou — un trup perfect și fără păcat care nu va pieri. Se va întâmpla când Hristos se va întoarce pentru poporul Său. În acel moment, nu vom mai putea să păcătuim și nici să avem vreo boală. Biblia numește acest eveniment răscumpărarea finală pe care creștinii o așteaptă cu nerăbdare! De aceea, credincioșii nu trebuie să cedeze descurajării ca urmare a suferințelor pământești care sunt temporare.

2. Întregul Univers va fi schimbat. 

Nu doar creștinul va fi schimbat, ci întregul univers va fi schimbat în viitor. Apocalipsa 21:1 dezvăluie că în viitor, va fi „un cer nou și un pământ nou; căci cerul și pământul dintâi au trecut”. În acel moment, nu va mai fi suferință sau întristare. Observați cuvintele de mângâiere câteva versete mai târziu, unde ni se spune că Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor. Nu va mai fi nici moarte, nici jale, nici plâns, nici durere, căci lucrurile vechi au trecut” [Apoc. 21:4].

Numai în viitor credinciosul va fi complet eliberat de boală, suferință, întristare și moarte. În acea lume nouă nu va exista nicio nedreptate, deoarece va fi un loc „unde locuiește dreptatea” [2 Petru 3:13]. Acest univers prezent este temporar și va fi într-o zi mistuit de foc când Dumnezeu îl va distruge și îl va înlocui cu un nou univers [2 Petru 3:7, 10].

Astfel, gloria viitoare implică a fi făcut asemenea lui Hristos, a fi cu El în închinare și părtășie într-un nou univers în care nu va mai exista păcat, suferință și întristare. Va fi doar bucurie veșnică.

Gânduri de final.

Chiar înainte de a muri, celebrul ateu Jean-Paul Sartre a declarat că s-a împotrivit cu tărie sentimentelor de disperare și își spunea: „Știu că voi muri în speranță”. Apoi, într-o profundă tristețe, a adăugat: „Dar speranța are nevoie de o temelie”.

Speranța creștină are o bază solidă – Cuvântul sigur al lui Dumnezeu. Speranța creștină nu este un tip de speranță „Sper că voi câștiga la loterie”. Este o speranță care spune „Știu sigur”. Nu este o speranță de tipul „poate că va fi”, ci ea declară „va fi”.

O astfel de speranță aveau Pavel, Iov, Scott și Janet. O astfel fel de speranță ar trebui să avem și noi. Dumnezeu promite că vom fi făcuți asemenea lui Hristos și că El va crea un nou univers. Și pe măsură ce medităm la aceste adevăruri, speranța noastră este întărită [Romani 15:4] și astfel vom putea birui cu succes descurajările acestei vieți.

Însă, pentru cei care doar se prefac a fi „creștini” sau resping credința creștină, viitorul este teribil. În timp ce pe adevărații copii ai lui Dumnezeu îi așteaptă slava, suferința veșnică îi așteaptă pe cei care nu sunt copii ai lui Dumnezeu ci sunt copii ai neascultării [Efeseni 5:6]. Ei vor învia pentru a înfrunta o judecata aprigă și veșnică, și anume, judecata finală a lui Dumnezeu care îi va osândi la iazul de foc [Apocalipsa 20:11-15]. De aceea, o astfel de persoană trebuie să se întoarcă de la păcatele sale și să fugă la Hristos acum. Atunci și numai atunci poate exista o speranță sigură și un viitor luminos, care să ne facă să privim în mod corespunzător suferințele prezente.

De ce ar trebui noi, care pretindem că suntem creștini, să căutăm o viață fără suferință în această lume, când acest lucru este imposibil? De ce să fii victimă a unor învățături false care promovează sănătatea, bogăția și prosperitatea ca lucruri care se cuvin fiecărui creștin? Nu sunt astfel de învățături false  în contradicție cu învățăturile clare ale Scripturii?

Biblia ne amintește că „de fapt, oricine dorește să trăiască o viață evlavioasă în Hristos Isus va fi persecutat” [2 Tim 3:12]. Isus i-a numit „Fericiți” pe cei care au parte de insulte, respingeri și alte tipuri de suferință de dragul numelui Său [Matei 5:10-12]. Pavel, Iov și mulți alți creștini necunoscuți, așa cum sunt enumerați în Evrei 11:35b-39, care au fost lăudați pentru credința lor, au trecut prin suferință. Ce ne face să credem că suntem cumva excepțiile de la realitatea suferinței? Pur și simplu ne înșelăm pe noi înșine!

Nu sugerez deloc să ne rugăm cerând încercări. Dar trebuie să acceptăm cu adevărat că suferința este inevitabilă, deoarece trăim într-o lume plină de necazuri [Iov 5:7; Ioan 16:33]. Ceea ce promite Dumnezeu pentru copiii Săi este că prezența Lui va fi cu ei [Evr 13:5-6]. Să ne amintim aceste adevăruri de acum înainte:

Suferința este inevitabilă; ea este un preț mic pe care îl avem de plătit în comparație cu bucuriile incredibile și câștigul harului care ne așteaptă în viitor. Suferințele noastre prezente sunt ca o picătură de apă în comparație cu gloria viitoare care este ca un ocean. Să îmbrățișăm aceste adevăruri și să perseverăm cu bucurie! Dacă nu, vom fi biruiți de dezamăgire, întristare și chiar amărăciune față de Dumnezeu, față de ceilalți și față de viață în ansamblu.

De ce unii creștini au și astăzi un impact atât de pozitiv? Pentru că pentru ei, raiul este real, iar gloria lor viitoare este și ea reală. Acesta este ceea ce îi împiedică să fie seduși de lucrurile acestei lumi. O astfel de viziune l-a determinat pe Scott Willis să declare: „Janet și cu mine a trebuit să realizăm că nu am adoptat o viziune pe termen scurt a vieții. Am îmbrățișat o viziune de lungă durată, iar asta include viața veșnică”. Cu alte cuvinte, ei au privit temporarul prin lentilele eternității, motiv pentru care nu au fost zdrobiți de dezamăgire.

Nu e de mirare că editorialul ziarului ”Tribune” a încheiat cu aceste cuvinte:

Există doar două răspunsuri posibile la felul de pierdere pe care Scott și Janet Willis au suferit-o săptămâna trecută; disperare totală sau credință neîndoielnică. Pentru Willis, disperarea nu a fost niciodată o opțiune.

Nu asta ar trebui să fie la fel și perspectiva noastră?