O viață transformată – Partea a 7-ea Șase motivații pentru a răbda în suferință

(English Version: “The Transformed Life – 6 Motivations to Endure Suffering”)

Romani 12:12b ne îndeamnă să fim “răbdători în necaz”. Nu este deloc un lucru ușor. Totuși, din moment ce Biblia ne cheamă să împlinim această poruncă, lucrul aceasta este posibil – cu ajutorul Duhului Sfânt, care ne dă putere să ascultăm toate poruncile lui Dumnezeu, incluzând-o pe aceasta.

Termenul “suferință” (tradus ca ”necaz”) era folosit pentru a descrie zdrobirea strugurilor în procesul de fabricarea a vinului, prin aplicarea unei presiuni puternice. Iar cuvântul “răbdător” transmite ideea de a rămâne ferm, de a îndura sau de a persevera. Aceasta este imaginea cuiva care “rămâne calm chiar și sub o presiune intensă”.

De obicei, atunci când ne confruntăm cu suferința, răspunsul nostru se îndreaptă într-una din următoarele trei direcții:

(a) Luăm o scurtătură, dacă este posibil

(b) O suportăm cu o atitudine negativă pentru că nu putem să o evităm

(c) Îndurăm cu răbdare și așteptăm ca Dumnezeu să intervină la timpul Său și în felul Său.

Rugăciunea mea este ca noi să alegem întotdeauna ultima opțiune. Procedând astfel, nu numai că vom da dovadă de supunere față de această poruncă din Romani 12:12, ci în același timp, vom permite, Duhului Sfânt să ne transforme înspre o mai mare asemănare cu Isus, care a suferit totul cu răbdare, aducând slavă lui Dumnezeu. Dar cum putem face acest lucru? Haideți să privim la șase aspecte care ne vor motiva să îndurăm orice suferință.

Motivația #1. Suferința ne frânge pentru ca noi să-L căutăm mai mult pe Dumnezeu în rugăciune.

Suferința ne arată cât de slabi suntem cu adevărat și cât de mult avem nevoie de Domnul. Ea ne dezbracă de încrederea pe care o avem în propriile noastre soluții, încredere care nu este altceva decât mândrie, și ne determină să strigăm la Dumnezeu pentru izbăvire. De fapt, următoarea frază din Romani 12:12 este chiar un îndemn la rugăciune. Și apostolul Pavel a strigat spre Dumnezeu în rugăciune pentru problema țepușului din carnea sa [2 Cor 12:7-8]. Suferința lui Iov l-a frânt și l-a apropiat de Dumnezeu. La fel se întâmplă și cu noi. Suferința are capacitatea de a ne frânge și astfel de a ne apropia de Dumnezeu în rugăciune.

Se spune că doi frați se jucau lângă un iaz. Curând, fratele mai mic, care și-a pus bărcuța de hârtie să plutească pe iaz, o privea neputincios cum se îndepărtează de el. Fratele mai mare, văzând acest lucru, a început să arunce cu pietre în jurul bărcii, creând astfel unde ale apei care, în cele din urmă, au adus barca mai aproape de mal, pentru ca fratele său să o poată recupera. În același mod, Dumnezeu folosește suferința pentru a ne apropia de El în rugăciune.

Ne-a zdrobit Dumnezeu deja? Dacă da, suntem noi mai blânzi în urma încercării? Ne apropiem mai mult de Dumnezeu în rugăciune? Dacă nu, putem să facem asta de acum înainte. Putem învăța să vedem suferința noastră ca pe o unealtă a lui Dumnezeu, folosită pentru ca să zdrobească mândria din noi și să ne apropie de El. Altfel suferința noastră este o irosire.

Motivația #2. Suferința dovedește autenticitatea credinței noastre.

1 Petru 1:6-7 spune: “În ea, voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.”  Modul în care reacționăm atunci când trecem prin suferință dezvăluie natura credinței noastre.

Isus ne spune în Marcu 4:17 că atunci când “vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, ei [adică falșii credincioși] se leapădă îndată de el”. În schimb, Isus a spus că adevărații credincioși sunt cei care “aduc rod în răbdare “ [Luca 8:15]. Cu alte cuvinte, atunci când se confruntă cu suferința, credincioșii falși renunță, în timp ce credincioșii adevărați perseverează, dovedind astfel autenticitatea credinței lor.

Cum reacționăm atunci când trecem prin suferință? Dacă nu răspundem prin răbdare, trebuie să începem acum. Trebuie să privim la suferința noastră ca la un mijloc prin care Dumnezeu ne testează credința – dacă este autentică sau nu. O credință încercată este singura credință în care se poate avea încredere. Dragostea lui Dumnezeu nu ne ferește de încercări, ci este cu noi prin ele.

Motivația #3. Suferința ne ajută să avem milă față de alții care suferă.

Prin natura noastră, suntem oameni care se grăbesc mereu fără să avem timp să ne îngrijim de problemele altora. Însă, suferința ne învată să luăm o pauză și să acordăm timp celorlalți – să îi ascultăm și să plângem alături de ei atunci când este nevoie. În plus, ea ne echipează pentru a putea aduce mângâiere pentru ceilalți: îi înțelegem mai bine pentru că și noi am trecut pe acolo.

În 2 Corinteni 1:3-4, Pavel ne cheamă să-L lăudăm pe Dumnezeu – care mai este numit și “Părintele îndurării” și “Dumnezeul oricărei mângâieri”, deoarece “ne mângâie în toate necazurile noastre”. Dar Pavel nu se oprește aici. El continuă, precizând scopul pentru care Dumnezeu ne mângâie: “pentru ca prin mângâierea cu care suntem noi înșine mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz”. Mângâierea pe care o primim atunci când trecem prin suferință este pentru ca și noi să aducem mângâiere altora!

O misionară din Pakistan relata această întâmplare din viața ei:

În timp ce eu și soțul meu Frank locuiam în Pakistan acum mulți ani, bebelușul nostru de șase luni a murit. Un bătrân punjabi care a auzit de durerea noastră a venit să ne consoleze. “O tragedie ca aceasta este similară cu a fi scufundat în apă clocotită”, ne-a explicat el. “Dacă ești un ou, suferința ta te va face tare și pietros. Dacă ești un cartof, vei ieși moale și pliabil, rezistent și adaptabil.” Poate că pentru Dumnezeu sună amuzant, dar au fost momente în care m-am rugat: “Doamne, fă-mă un cartof”.

Haideți să învățăm din suferința noastră și din mângâierea pe care o primim, astfel încât să devenim mai blânzi la suflet și să ne facem timp să fim o binecuvântare pentru alții care suferă. Să învățăm să acordăm timp pentru lucrurile importante – lucrurile care contează cu adevărat în viață. Să învățăm să fim un canal al mângâierii lui Dumnezeu pentru alții. Noi am primit în mod gratuit mângâierea lui Dumnezeu; și trebuie să oferim această mângâiere și altora, tot în mod gratuit.

Facem noi lucrul acesta? Este suferința noastră un agent al trănsformării, făcându-ne să fim mai tandri și mai buni față de alții care suferă? Ne luăm noi timp să fim alături de oamenii aflați în suferință pentru a le aduce încurajare și pentru a ne îngriji de nevoile lor? Dacă nu, putem începe acum. Haideți să privim suferința noastră ca pe o unealtă a lui Dumnezeu pentru a face din noi o binecuvântare pentru alții. Altfel, ne irosim suferința.

Motivația #4. Suferința ne ajută să ne maturizăm în credință.

Romani 5:3 ne spune că “necazul aduce răbdare”. Iacov 1:3 ne reamintește că “încercarea credinței voastre lucrează răbdare”. Suferința expune și înlătură lucrurile care împiedică creșterea spirituală în viața noastră. Acesta este modul lui Dumnezeu de a produce maturizare în credință.

Se spune că o doamnă a vizitat un argintar pentru a învăța cum se rafinează argintul. Argintarul ținea argintul cu cleștele în mijlocul focului, supraveghiindu-l cu privirea, în timp ce îi explica doamnei procesul: ”Dacă argintul rămâne prea mult timp în cuptor, se va topi. Dar dacă stă prea puțin, nu își va pierde impuritățile.” Așa că, doamna a întrebat: “Când știi că e timpul să îl scoți?”. Răspunsul lui a fost: “Când îmi pot vedea reflecția completă în el”. Este exact ceea ce face Dumnezeu. El știe cât de mult trebuie să ne transforme fiecare încercare în asemănare cu Hristos și, El ne va ține în cuptor până când va produce schimbarea dorită. Dar ochiul Său este mereu îndreptat spre noi. Așadar, să nu ne facem griji.

Numai cei care îndură suferința cresc spiritual. Nu există altă cale. Ne-am maturizat în credința noastră cu fiecare încercare? Dacă nu, să începem de acum. Trebuie să învățăm să vedem fiecare încercare ca pe un mijloc pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne crește spiritual. Dacă nu, acea încercare este irosită.

Motivația #5. Suferința ne ajută să urmărim o mai mare supunere față de poruncile lui Dumnezeu.

Psalmul 119:67 spune: “Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău”. Câteva versete mai târziu, citim și acest lucru: “Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale” [Psalmul 119:71]. Vremurile de suferință ne determină să contemplăm profund la păcatul nostru și la consecințele neascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. Ne arată cât de sfânt este Dumnezeu, cât de serios ia păcatul și cât de mult trebuie să urmărim ascultarea față de toate poruncile lui Dumnezeu.

Relatând o poveste din istoriile grecești, un scriitor face următoarele observații:

Se spune că un soldat aflat sub comanda lui Antigonus, suferea de o boală foarte dureroasă, care urma să îi curme viața curând. Acest soldat era întotdeauna primul la atac, angrenat în cea mai fierbinte parte a luptei, dând dovadă de cel mai mare curaj. Durerea sa îl îndemna să lupte pentru a o putea uita; și nu se temea de moarte, pentru că știa că, în orice caz, nu mai avea mult de trăit.

Antigonus a apreciat foarte mult valoarea soldatului său, și descoperindu-i boala, l-a vindecat apelând la unul dintre cei mai eminenți medici ai vremii. Din acel moment, însă, războinicul s-a retras din fruntea bătăliei. Acum își căuta liniștea, pentru că, așa cum a recunoscut în fața tovarășilor săi, avea ceva pentru care merita să trăiască – sănătatea, casa, familia și alte conforturi, și nu voia să își mai riște viața, așa cum o făcuse în bătăliile anterioare.

În același mod, atunci când necazurile noastre sunt multe, adesea, prin harul Său devenim curajoși în slujirea Dumnezeului nostru. Simțim că nu mai avem pentru ce să trăim în această lume și suntem conduși de speranța lumii viitoare. Suntem inspirați să dăm dovadă de zel, abnegație și curaj pentru Hristos, dar cât de des, în vremurile bune, lucrurile stau total diferit!

Atunci când suntem în vârful muntelui, bucuriile și plăcerile acestei lumi ne împiedică să ne amintim de lumea viitoare. Atunci avem tendința de a ne complace în plăcerile ușoare. Preaiubiților, nu lăsați fleacurile și bucuriile acestei lumi să vă facă apatici față de lucrurile lui Dumnezeu și să vă împiedice creșterea spirituală.

Ne-a determinat suferința noastră să ascultăm mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă nu, putem să o luăm de la început acum. Pronind din acest moment să căutăm să vedem fiecare încercare ca pe un mijloc al lui Dumnezeu prin care ne ajuta să ascultăm mai mult de poruncile Sale.

Motivația #6. Suferința întărește speranța glorificării noastre viitoare.

Fraza anterioară din același verset din Romani 12:12 spune: “Bucurați-vă în nădejde”. Speranța la care se face referire aici este speranța glorificării noastre viitoare – atunci când vom primi trupuri noi, trupuri ale învierii. Iar Romani 5:3-4 arată că există o legătură între suferința noastră și întărirea speranței noastre – în special “în speranța slavei lui Dumnezeu” [Romani 5:2], care, din nou, se referă la momentul în care vom primi trupuri noi, când Hristos va reveni.

Credincioșii persecutați tânjesc mai mult după întoarcerea lui Hristos decât oamenii care nu suferă prea mult. De ce? Pentru că speranța lor de a fi glorificați este atât de intensă, încât se gândesc literalmente tot timpul la asta și, știind că acest lucru se va întâmpla doar atunci când Hristos se va întoarce, ei tânjesc după acel moment. Adesea, nu ne dorim atât de mult întoarcerea lui Hristos pentru că există atât de multe lucruri bune de care ne bucurăm aici, pe pământ, care ne distrag atenția de la adevărata comoară – întoarcerea lui Hristos care va aduce glorificarea noastră. Astfel, Dumnezeu folosește suferința pentru a distruge acele lucruri bune, astfel încât să începem să tânjim după momentul întâlnirii cu El.

Trebuie să ne întrebăm dacă încercările vieții noastre ne-au făcut să ne dorim să fim din ce în ce mai mult ca Hristos și să așteptăm cu nerăbdare întoarcerea Lui. Dacă nu, nu este prea târziu să începem din nou. Trebuie să începem să vedem suferințele din viața noastră ca mijloace ale lui Dumnezeu de a ne întări speranța în glorificarea viitoare.

Gânduri de final

Avem, deci, șase motive care, sperăm, ne vor ajuta să rezistăm în mijlocul suferinței.

Motivația #1. Suferința ne frânge pentru ca noi să-L căutăm mai mult pe Dumnezeu în rugăciune.

Motivația #2. Suferința dovedește autenticitatea credinței noastre.

Motivația #3.   Suferința ne ajută să fim mai milostivi față de alții care suferă.

Motivația #4. Suferința ne ajută să ne maturizăm în credință.

Motivația #5. Suferința ne ajută să urmărim o mai mare supunere față de poruncile lui Dumnezeu.

Motivația # 6. Suferința întărește speranța glorificării noastre viitoare.

Ar mai putea fi adăugate multe alte motive, dar acestea ar trebui să fie un punct de plecare pentru noi. Să ne gândim la aceste aspecte atunci când trecem prin necazuri și să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să îndurăm suferința plini de răbdare. De asemenea, să ne amintim că aceste beneficii sunt doar pentru cei care îndură cu răbdare – nu pentru cei care iau scurtături și scapă de suferință sau pentru cei care îndură cu o atitudine păcătoasă, plină de resentimente față de Dumnezeu și față de oameni.

Iată câteva gânduri încurajatoare ale pastorului J.C. Ryle, care ne pot ajuta să primim suferința într-o manieră biblică:

Trebuie să alergăm cu răbdare, altfel nu vom reuși niciodată. S-ar putea să existe multe lucruri pe care nu le putem înțelege, multe lucruri pe care carnea și le-ar dori altfel, dar trebuie să rezistăm până la capăt și totul va fi clarificat, iar planurile lui Dumnezeu se vor dovedi cele mai bune. Nu sperați să vă primiți răsplata pe pământ, nu dați înapoi, pentru că toate lucrurile bune pregătite pentru voi sunt încă pe cale să vină.

Astăzi este crucea, dar mâine este coroana. Astăzi este munca, dar mâine este plata. Astăzi este semănatul, dar mâine este recolta. Astăzi este lupta, dar mâine este odihna. Astăzi este plânsul, dar mâine este bucuria. Și ce este astăzi față de mâine? Astăzi este doar șaptezeci de ani, dar mâine este eternitatea. Fiți răbdători și plini de nădejde până la sfârșit.

Asta este ceea ce a făcut Isus. Evrei 12:1-3 spune: “1De aceea, fiindcă suntem înconjurați de un nor atât de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înconjoară atât de lesne. Și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte, 2să privim țintă la Isus, căpetenia și desăvârșitorul credinței noastre, care pentru bucuria care i-a fost pusă înainte, a îndurat crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta lui Dumnezeu. 3Luați seama la Cel care a îndurat atâta împotrivire din partea păcătoșilor, ca să nu obosiți și să nu vă descurajați.”

Să continuăm cu perseverență. Închei acest articol cu câteva citate încurajatoare ale unor creștini celebri din trecut – creștini cărora suferința nu l-ea fost străină; iar noi, să învățăm să îndurăm suferința într-un mod care să îl glorifice pe Dumnezeu.

“Dacă Dumnezeu ne trimite pe cărări pietruite, El ne oferă pantofi puternici.”

“Nicio credință nu este atât de prețioasă ca acea credință care rezistă și triumfă în mijlocul adversităților. Credința testată aduce experiență. Nu v-ați fi cunoscut niciodată propria slăbiciune dacă nu ați fi trecut prin încercări. Și nu ați fi cunoscut niciodată puterea lui Dumnezeu dacă nu ar fi fost nevoie de puterea Lui pentru a vă purta prin încercări.”

“S-ar putea să nu știi niciodată că Isus este tot ceea ce ai nevoie până când Isus nu este tot ceea ce ai.”