Pericolul care ne amenință orice relație

(English Version: “The One Thing That Threatens All Relationships”)

Ai putea să ghicești care este acel lucru care amenință orice relație? Amărăciunea! Ea afectează căsătoriile, bisericile și aproape orice altceva. Amărăciunea este una dintre cele mai periculoase plăgi pentru o viață creștină sănătoasă. Răspândindu-se chiar mai repede decât răcelile obișnuite, ea consumă vitalitatea vieții spirituale. Este „cancerul sufletului” și face milioane de victime în fiecare an.

Totuși, există un leac pentru această ciumă. Și acest leac se găsește într-unul dintre cele mai frumoase cuvinte din limba engleză – cuvântul ”forgive”, adică „a ierta”. Deși este un cuvânt obișnuit, adevărata esență a acestuia constă în ultima parte a sa. El conține în sine un alt cuvânt englez, și anume ”give”, care înseamnă „a da” sau ”a dărui”. Astfel, ”a ierta”, în engleză ”to for-GIVE”,  înseamnă a oferi cuiva o eliberare de răul pe care ți l-a făcut. Înseamnă să renunți la orice drept de răzbunare și să te abții de la a dezvolta amărăciune în inima ta.

Biblia nu numai că așteaptă, dar le și poruncește creștinilor să fie iertători. Ea nu oferă nici o altă opțiune sănătoasă. Credincioșii sunt chemați la cel mai înalt standard de practicare a iertării. Suntem chemați să iertăm așa cum iartă Dumnezeu: „Fiți buni unii cu alții, plini de compasiune,  iertându-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu, în Hristos” [Efeseni 4:32. Vezi și Coloseni 3:13].

Da, iertarea nu este un proces ușor. Uneori, ne putem lupta cu gânduri precum: „Nu are rost. Mă vor răni din nou. Nu ar fi trebuit să-i iert de la început. Nu se vor schimba niciodată.” Trebuie să fim atenți la astfel de gânduri păcătoase! Dumnezeu a promis că îi va ajuta pe copiii Săi să ofere iertare celorlalți și „este imposibil ca Dumnezeu să fie găsit mincinos” [Evr 6:18]. Deci, nu trebuie să renunțăm.

Trebuie să credem că Dumnezeu lucrează în inimile noastre și ne face mai puternici prin aceste încercări. El vrea să ne modeleze, nu să ne distrugă. Cu toate acestea, uneori, spargerea este necesară pentru a putea construi ceva mai bun. Însă, putem să avem biruință dacă perseverăm, sprijinindu-ne pe puterea Duhului Sfânt.

Mai întâi, trebuie să căutăm iertarea lui Dumnezeu pentru noi, pentru că ne complacem în amărăciunea din inimile noastre. Acesta este primul pas pentru a depăși acest păcat. Apoi, trebuie să continuăm să-I cerem putere să-i iertăm pe cei care ne-au rănit. Și, de fiecare dată când amarăciunea încearcă să pună stăpânire pe inimile noastre, amintindu-ne de păcatele altora, trebuie să medităm mult și în mod serios la propriile noastre păcate.

Cineva a scris: „Cei cu inimi iertătoare au o memorie bună cu privire la propriul lor păcat, dar au o memorie scurtă cu privire la păcatele altora. Amintirea de lungă durată a păcatului propriu este dureroasă, însă această aducere aminte produce bucurie, pe măsură ce inimile lor reflectă asupra libertății descoperite în iertarea dată de Isus. O bucurie egală cu aceasta, le umple inimile și atunci când sunt capabili să extindă aceeași iertare și altora care au păcătuit împotriva lor.”

Îmi amintesc că am citit despre o soție care a mers la pastorul ei pentru a discuta despre păcatul soțului ei care a vizionat pornografie. Ea îl confruntase și, în consecință, soțul s-a pocăit și și-a cerut iertare. Cu toate acestea, ea nu a putut trece peste păcatul comis de soțul ei, așa că a mers la pastorul ei pentru a-i spune cât de groaznic este faptul că soțul ei a comis acest păcat, astfel că ea se gândea să îl părăsească. Inima ei era atât de plină de amărăciune împotriva soțului ei, care se pocăise de fapta lui, încât ea nu a putea să-și vadă propriul păcatul continuu de complacere în amărăciunea din inima ei. Acesta este pericolul păcatului!

Ne amintim atât de bine și avem o imagine atât de clară a păcatelor altora [chiar și după ce ei s-au pocăit de ele], totuși suntem atât de orbi și uităm cu atât de mare ușurință păcatele noastre! De aceea trebuie să fim intenționali în a ne face un obicei să reflectăm asupra păcatelor noastre în loc de păcatele altora. Nu există alt leac pentru o inimă mândră, neiertătoare și care se consideră neprihănită!

Într-adevăr, este incredibil cât de frumos ni se pare cuvântul iertare atunci când avem nevoie de ea, dar cât de urât ne devine acest cuvânt atunci când trebuie să-l oferim altora. Un scriitor a surprins atât de bine acest aspect, observând că noi, fiii rătăcitori care am căpătat iertare, devenim atât de repede frații mai mari îndreptățiți” [Keith Mathison]!

Neiertarea este o caracteristică a necredincioșilor [Romani 1:31, 2 Tim 3:3]. Scriptura spune în mod repetat că un creștin trebuie să fie caracterizat de un spirit milostiv și iertător [1 Ioan 3:10, 14-15]. Dacă tiparul vieții noastre prezintă o natură plină de amarăciune și neiertătoare, trebuie să ne examinăm cu sinceritate viața pentru a vedea dacă am gustat în mod personal iertarea lui Dumnezeu pentru păcat.

Thomas Watson a spus: „Nu trebuie să urcăm în cer pentru a vedea dacă păcatele noastre sunt iertate. Să ne uităm în inimile noastre și să vedem dacă îi putem ierta pe alții. Dacă putem, nu trebuie să ne îndoim că Dumnezeu ne-a iertat.”

Să stăm pe Muntele Golgota și să privim la Isus atârnat pe cruce, sângerând, zdrobit și străpuns pentru păcatele noastre, strigând: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac” [Lc 23,34] sau să ne uităm la Ştefan, care, în timp ce era ucis cu pietre, zicea: „Doamne, să nu le iei păcatul acesta în seamă!” [Fapte 7:60]. Mai putem ține amărăciunea? Mai putem spune: „Nu voi ierta acea persoană?” Suntem oare atât de naivi să credem că putem beneficia de iertarea lui Dumnezeu, iar apoi să abuzăm de ea și  să scăpăm pur și simplu? Să ne smerim, să ne pocăim cu adevărat și să îi cerem lui Dumnezeu harul  pentru a-i ierta pe alții. Dacă nu, putem fi siguri că ne vom confrunta cu o pedepsire severă din partea lui Dumnezeu.

Poate îți pui întrebarea: „Ce se întâmplă dacă oamenii nu se pocăiesc de acțiunile lor? Îi mai iert?” Răspunsul este următorul: dacă oamenii nu se pocăiesc, asta nu este în mâinile noastre. Tot ce putem face este să ne protejăm de dezvoltarea amărăciunii și să cultivăm o inimă care este întotdeauna dispusă să ierte. Dacă oamenii nu se pocăiesc, nu poate exista o relație sănătoasă.

Chiar și în relația noastră cu Dumnezeu, dacă păcătosul nu se pocăiește, el sau ea nu poate avea o relație cu Dumnezeu. Ideea mea este pur și simplu să ne protejăm de a cădea victime ale amărăciunii, chiar dacă cealaltă persoană nu se pocăiește. Dumnezeu se va ocupa de păcatele lor – el este Judecătorul. Prin urmare, nu trebuie să luăm judecata în propriile noastre mâini. Și, în același timp, trebuie să continuăm să facem cât mai mult bine posibil celor care ne rănesc, așa cum ne învață Biblia în Romani 12:17-21 și Luca 6:27-28.

Există cineva în viața ta pe care nu ești dispus să-l ierți? Poate că este un soț sau o soție sau un părinte sau un membru al bisericii? Oricine ar fi, de ce să nu-i ceri sincer lui Dumnezeu chiar acum să te ajute să-i ierți? Spune-i lui Dumnezeu că îți pare cu adevărat rău că ai amărăciune împotriva lor. El te va ajuta.

Amintiți-vă, atunci când iertați acea persoană, o faceți „de dragul lui Hristos” – cu unicul scop de a-i face Lui plăcere. Iar iertarea este promisiunea de a nu te răzbuna niciodată și de a nu aduce niciodată la iveală păcatele trecute – în special păcatele de care s-a pocăit făptuitorul! Iertarea te va ajuta să te îndepărtezi de durerea tulburărilor interne.

Alternativa la iertare este un proces fără sfârșit de rănire, amărăciune, furie, resentimente și autodistrugere. Merita?