Portretul unui tată evlavios – Partea 1

(English Version: “Portrait Of A Godly Father – Part 1 – What Not To Do!”)

Un proverb african spune: „Distrugerea unei națiuni începe în casele poporului său”. Din păcate, vedem că adevărul acestui proverb este jucat chiar în fața ochilor noștri, în timp ce familiile se prăbușesc în întreaga lume. Iar una dintre cauzele acestei defecțiuni sunt tații, care pot fi descriși drept „tați delincvenți”.

În ochii sistemului juridic, un tată delincvent nu își îndeplinește datoria, adică, în acest caz, nu plătește pensia pentru copii și lasă întreaga responsabilitate în seama mamei. Prin urmare, instanțele abordează în mod constant această problemă, penalizând mai sever acești tați delincvenți.

Cu toate acestea, tipul de tați „delincvenți” la care mă refer sunt cei care sunt „delincvenți spiritual” în ochii lui Dumnezeu. Aceștia sunt tați care nu și-au îndeplinit datoria spirituală. Aceste tipuri de tați sunt cei care cred că, atâta timp cât asigură nevoile fizice, materiale și educaționale, și-au îndeplinit „datoria”. Rezultatul – creștem „orfani spirituali”. Și de aceea, există o nevoie și o căutare de tați evlavioși care să facă ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel vine în ajutorul celor care doresc să fie părinţi evlavioși, adresându-li-se în Efeseni 6:4, „Și voi, taților, nu îi duceți la exasperare pe copiii voştri; în schimb, creșteți-i în instruirea și învățătura Domnului.”  Avem în acest pasaj 2 porunci date pentru tați; Ce să nu faci (negativ), și ce să faci (pozitiv). Pe prima o vom vedea în acest articol, iar pe a doua o vom aborda în postarea următoare. (Notă: deși această poruncă este adresată taților, mare parte din ea se aplică și mamelor!)

Taților—Ce să nu faceți [Negativul] 

„Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri”. Termenul tradus ca „părinți” în acest verset se referă în primul rând la tați. Cu toate acestea, este folosit ocazional pentru a desemna atât tații, cât și mamele, ca în Evrei 11:23, unde este tradus ca „părinți” (o referire la tatăl și mama lui Moise). Aici, totuși, cred că accentul principal este pe tați. Dar, desigur, adevărurile se aplică în egală măsură și mamelor!

Pavel dă o poruncă directă părinților: „Nu vă întărâtați copiii la mânie”. Cuvântul „exasperat” înseamnă „a-i face să fie supărați, să fie enervați, provocați și iritați”. Într-un pasaj paralel din Coloseni 3:21, Pavel le-a scris părinților aceste cuvinte: „Părinți, nu vă întărâtați copiii, ca să nu își piardă nădejdea.” Cu alte cuvinte, Pavel le poruncește taților să nu acționeze după un model care îi va face pe copiii lor să se mânie, să fie amărâți și descurajați.

Deci, întrebarea care se ridică de aici este următoarea: Cum pot tații să-i determine pe copii să fie exasperați, iritați, supărați și chiar descurajați? Iată mai jos o listă minimală de 7 astfel de lucruri.

1. Fiind prea protectivi 

Mulți părinți sunt atât de speriați de ceea ce s-ar putea întâmpla cu copiii lor, încât sunt mereu în spatele lor. Ei continuă să le spună copiilor lor: „Nu faceți asta, nu faceți asta”. Ei își protejează copiii chiar și de contactul cu alți copii.

S-ar putea să vă gândiți: „Stai puțin, cu toate influențele negative, nu ar trebui să-mi protejez copiii?” Da, copiii ar trebui avertizați și supravegheați. Dar există o măsură dincolo de care devine supraprotecție și asta nu face decât să frustreze copilul. Și, ca rezultat, ei pot dezvolta o atitudine plină de resentimente.

2. Favoritism

Favoritismul se referă la a avantaja un copil față de ceilalți. De exemplu, Isaac l-a favorizat pe Esau în detrimentul lui Iacov [Geneza 25:28]; Rebeca l-a preferat pe Iacov în locul lui Esau [Geneza 25:28]; Iacov l-a ales pe Iosif în locul celorlalți copii ai săi [Geneza 37:3]. Din păcate, fiecare dintre aceste acțiuni a dus la un dezastru.

Favoritismul se poate datora multor motive. Poate că un copil îți satisface așteptările mai mult decât restul și astfel devine preferatul tău. Poate că acel copil are aceleași hobby-uri ca și tine. Poate că unul este chiar mai inteligent decât ceilalți. Și așa, îi arăți mai mult dragostea ta.

Drept urmare, cel preferat poate scăpa cu orice, în timp ce ceilalți copii sunt pedepsiți din motive banale. Cu toate acestea, favoritismul îl face pe copilul sau copiii neglijați să devină amărâți, supărați și descurajați pe termen lung.

3. Așteptări nedrepte

Mulți părinți doresc ca copiii lor să realizeze ceea ce ei ca părinți și-ar dori sau ceea ce ei înșiși nu au reușit să realizeze. Cu alte cuvinte, ei vor să-și trăiască viața prin intermediul copiilor lor. „Fii medic, fii inginer, excelează în sport etc.” Impingându-i să devină supra-performanți. Și acest tip de comportament îi poate determina pe copii să se enerveze.

Acum, este oare greșit să ne încurajăm copiii să exceleze? Nu, dacă motivațiile noastre sunt pentru  gloria lui Dumnezeu și dacă aceasta este ceea ce Domnul dorește pentru viețile lor. Cu toate acestea, așteptările nerealiste doar îi împing pe copii să fie descurajați și amărâți. Copiii pot dezvolta sentimentul că nu au voie să eșueze niciodată și că părinții îi vor iubi doar dacă performează conform așteptărilor lor.

4. Lipsa de Iubire

Unii tați văd copiii ca pe o piedică în calea vieții lor. „Îmi place libertatea mea. Dar cu copiii, mi-am pierdut libertatea. Nu pot să fac ceea ce vreau cu timpul meu”, este sentimentul lor. Deci, dragostea este reținută. În plus, dacă copiii o împiedică pe mamă să lucreze și să-și construiască o carieră, copiii sunt văzuți ca o piedică în calea succesului financiar și a stabilității.

Un alt mod în care mulți tați eșuează în a-și iubi copiii este că nu își petrec timpul cu ei. De ce? Pentru că sunt atât de preocupați de activitățile lor materiale sau de alte plăceri, încât nu au timp de petrecut cu copiii lor.

În timp, copiii vor vedea că nu au contat niciodată pentru tata, pentru care preocupările lui erau mai importante. Și asta va duce la amărăciune și resentimente.

5. Pedepse aspre

În timp ce unii tați nu își disciplinează niciodată copiii, unii merg în cealaltă extremă și îi pedepsesc aspru. Aceste pedepse provoacă răni, nu doar durere. În furie și frustrare, tații bat uneori copiii, fără să existe motive adecvate pentru care se administrează disciplina.

Copilul ajunge să se gândească: „Uneori, nici măcar nu știu de ce mă pedepsește tata. Poate că este supărat. Nu o să mai spun nimic.” Uneori, se duc și se plâng mamei. Săraca mamă, ce poate să spună?

În timp, copilul poate dezvolta resentimente profunde față de tatăl său pentru pedeapsele aspre. Îmi amintesc că am citit odată despre președintele american George W Bush [fiul] care a spus: „Crescând, am avut libertatea de a eșua”. Copiii ar trebui să simtă că au libertatea de a eșua fără să se teamă de pedepse aspre!

6. Cuvinte dureroase

Cuvinte precum: „Ești un idiot. Fără valoare. Incapabil să facă ceva corect” pot răni foarte mult. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu ne corectăm niciodată copiii. A doua jumătate a versetului din Efeseni 6:4 ne cheamă într-adevăr să-i corectăm pe copii atunci când se rătăcesc. Cu toate acestea, problema aici este utilizarea unor cuvinte care rănesc. Când un tată folosește comentarii derogatorii, mânia și resentimentele se acumulează în interiorul copiilor și, mai devreme sau mai târziu, relația devine irecuperabilă.

Nici inversul nu face bine. Ca și cum copilul tău ar fi cel mai bun din lume, lingușirea constantă este o modalitate nesănătoasă de a-și pompa ego-ul. Desigur, trebuie să le recunoaștem meritul atunci când fac bine și să îi corectăm atunci când greșesc. Dar trebuie să fim precauți în cuvintele pe care le folosim atunci când facem astfel de evaluări.

7. Compararea cu alții 

Compararea cu alți copii este una dintre cele mai comune modalități de a răni copiii. „Uite-te la copilul acela sau la celălalt. De ce nu poți fi și tu așa?” Un copil reușește ceva; imediat, vrem ca și copiii noștri să facă același lucru – indiferent dacă Dumnezeu îi cheamă la asta sau nu! Îi împingem în mod constant să realizeze și ei ce au realizat alții.

Un tată i-a spus fiului său, care avea 20 de ani: „Uită-te cât de mulți oameni au atât de mult succes la 20 de ani”. Și a continuat, vorbind despre un tip popular de 20 de ani cu care  îl compara pe fiul său. Fiul, care era atât de obosit de comparațiile frecvente făcute de tatăl său, a replicat: „Ei bine, tu ai 50 de ani, iar la vârsta ta, Abraham Lincoln a devenit președinte. De ce nu ești și tu ca el?”

Vedeți, nu este greșit dacă cineva își încurajează copiii prin exemplul altor copii care fac lucrurile bine, în timp ce copiii lor persistă pe o cale greșită. Problema este o comparație care vine dintr-un sentiment de invidie.

Adesea, astfel de comparații provin din faptul că părinții înșiși sunt foarte competitivi. Drept urmare, ei împrimă asta și asupra copiilor! Și pe termen lung, astfel de acțiuni îi fac pe copii să fie descurajați, chiar să aibă resentimente și să întrebe: „De ce părinții mei nu mă pot iubi pentru ceea ce sunt?”

Deci, iată 7 moduri în care tații [și mamele] își pot determina copiii să devină plini de amărăciune, supărați și descurajați: supraprotecție, favoritism, așteptări nedrepte, lipsă de dragoste, pedepse aspre, vorbe dureroase și comparații cu ceilalți.

Sunt sigur că se pot adăuga mai multe. Dar întrebarea pe care noi, părinții, trebuie să ne-o punem cu sinceritate este următoarea: Suntem vinovați de vreunul, de majoritatea sau chiar de toate aceste păcate? Dacă da, trebuie să mergem cu sinceritate la Domnul și să-I cerem să ne arate unde greșim, apoi să ne pocăim de aceste păcate, să căutăm iertare și ajutorul Lui pentru a birui aceste păcate.

După ce am văzut ce nu trebue să facem ca părinți, în următorul articol ne vom uita la ceea ce ar trebui să facem ca tați.