Suferința Domnului Isus pe cruce – Fizică, spirituală și emoțională

(English Version: “3 Cross-Related Sufferings of Jesus – Physical, Spiritual and Emotional”)

Întreaga viață pământească a Domnului Isus a fost una de suferință. Totuși, acest articol se concentrează pe 3 tipuri de suferință pe care le-a îndurat chiar pe cruce și în momentele dinaintea crucificării, în timp ce ne-a asigurat mântuirea prin vărsarea sângelui Său. Cele 3 tipuri de suferință au fost: fizică, spirituală și emoțională.

1. Suferința Fizică

Există o tendință printre credincioși de a nu vorbi prea mult despre suferința fizică a lui Isus. Ar putea exista 2 motive pentru aceasta.

Motivul # 1.  Biblia însăși nu oferă multe detalii despre metoda de răstignire, în afară de a spune pur și simplu: „L-au răstignit” [Marcu 15:24]. Și întrucât Dumnezeu însuși nu dă prea multe detalii în Biblie despre această formă de execuție, avem tendința de a trece peste ea.

Motivul # 2.  Deși, cu siguranță, suferința fizică a lui Isus a fost una teribilă, ea nu a fost totuși unică, deoarece alți oameni au trecut prin aceeași experiență în acea perioadă. Așa că, trecem peste detaliile despre răstignire.

Cred, totuși,  că ar fi benefic să ne luăm câteva minute pentru a înțelege câte ceva despre natura crudă a răstignirii, deoarece acesta este modul în care a fost omorât Isus.

Moartea prin crucificare a fost practicată de perși cu aproximativ 600 de ani înainte de vremea lui Isus. Și grecii au practicat-o, ulterior. Dar romanii au dus-o la un nivel cu totul nou. Ei au rezervat răstignirea ca formă de pedeapsă pentru cei mai împietriți criminali. Era practicată pentru a trimite un mesaj oamenilor: Iată ce ți se va întâmpla dacă mergi împotriva Romei! De aceea, Roma alegea să răstignească oamenii în locuri prin care treceau mulți călători. Pe măsură ce călătorii vedeau victimele suferind – uneori zile întregi – ei primeau un avertisment explicit: Nu îndrăzni să te opui Romei!

Procesul Crucificării.

Materialele primare necesare erau 2 bucăți de lemn și 3 cuie. Cele 2 piese de lemn erau puse împreună pentru a forma mai mult un T decât o cruce [semnul + așa cum indică adesea imaginile]. Grinda transversală se numea Patibulum. Iar grinda sau stâlpul vertical se numea Stipes.

Procesul începea cu biciurea victimei cu niște biciuri scurte, care aveau bucăți de metal sau oase încorporate în el și atașate unui mâner din lemn masiv. Biciuirea în sine ar fi putut ucide un om sau să-l schilodească pe viață, deoarece ea smulgea carnea de pe spate și de pe părțile laterale. Victima urma să fie forțată să ducă traversa prin oraș spre locul crucificării. Asta înseamnă a-ți purta crucea – fii pregătit să mori. Era o călătorie doar dus – fără întoarcere! În cazul lui Hristos, biciuirea a fost atât de rea încât crucea Sa a trebuit să fie purtată de o altă persoană o parte din drum [Marcu 15:21].

Când victima ajungea la locul crucificării, traversa era atașată la partea superioară a grinzii verticale. Una dintre grinzi ar avea o gaură, iar cealaltă avea un cuier pătrat, astfel încât să poată fi atașate și detașate cu ușurință pentru utilizare ulterioară. Crucea asamblată era așezată plat pe pământ. Victima era dezbrăcată de toate hainele și astfel era expusă la mai multă rușine.

Uneori, victimei i se dădea o băutură amețitoare pentru a amorți efectele durerii. Nu era un gest de bunăvoință față de victimă. Era pentru ca victima să nu opună rezistență îngreunând munca soldaților. Victima era apoi pusă pe cruce cu spatele gol și sângerând, zgâriindu-se de lemnul crucii. Lucrul acesta producea mai  mult chin.

Victima era apoi legată cu frânghii sau bătută în cuie, în funcție de cât timp ar fi dorit soldații să dureze suferința. Evident, în cazul lui Isus, El a fost bătut în cuie [Ioan 20:24-27]. Mâinile victimei erau întinse și bătute în cuie pe traversă — câte un cui pe fiecare mână. Piroanele erau bătute în încheieturi și nu în palme (cum descriu adesea imaginile în mod eronat). În acest fel, cuiele nu se vor rupe din carne și nu vor face ca victima să cadă. Al treilea cui ar fi apoi băgat prin ambele picioare [la joncțiunea dintre picioare și tălpi]. În acest fel, picioarele ar fi fixate pe grinda verticală. Vina specifică a condamnatului era scrisă pe o tablă și atașată de cruce. Asta era pentru a-i face pe toți cei care treceau pe acolo să știe ce crimă a adus persoana acolo.

Soldații ridicau apoi crucea și o aruncau într-o gaură adâncă pentru a o menține în poziție verticală. Chiar și numai mișcarea care ar avea loc la fixarea crucii producea o durere chinuitoare – ca și cum capul ar exploda. Și atunci aveau să înceapă orele și chiar zilele de durere inimaginabilă și îngrozitoare! Antebrațele amorțeau, iar umerii se simțeau ca și cum ar fi fost smulși din loc. Cavitatea toracică ar fi trasă în sus și în exterior, făcând dificilă expirarea pentru a trage o respirație proaspătă.

Și pentru a respira, victima se împingea instinctiv în sus cu picioarele. Deși acest lucru ar ajuta victima să mai respire, ar fi, de asemenea, extrem de dureros. Cum așa? Pentru că acest efort presupunea punerea greutății corpului pe piroanele care țin picioarele, îndoirea coatelor și tragerea în sus de piroanele bătute prin încheieturi. De asemenea, ar provoca dureri extraordinare în nervi – durere asemănătoare cu cea pricinuită de ardere.

Și cu fiecare respirație, spatele victimei, care era sfâșiat din cauza biciuirii, ar suferi și el de durere, deoarece s-ar zgâria pe crucea de lemn. Iar când picioarele slăbeau, se crampeau și tremurau, victima își arcuia apoi spatele pentru ușurare. Această schimbare constantă a poziției a fost singura modalitate de a încerca să facă față durerii de la brațe, piept, spate și picioare. Și între timp, dorința de a supraviețui ar ține victima să strige de durere. Și asta va continua până când va deveni prea epuizat, prea deshidratat și prea slab din punct de vedere fizic pentru a mai inspira. Moartea – care avea să apară în cele din urmă câteva ore mai târziu sau chiar zile mai târziu – de obicei venea prin sufocare, nu neapărat prin pierderea de sânge.

Deci, aceasta este o imagine asupra suferinței fizice prin care a trecut Domnul nostru pentru păcatele tale și ale mele. După aspectul fizic al suferinței Sale, haideți să privim la al doilea aspect al suferinței lui Isus.

2. Suferința Spirituală

Oricât de îngrozitoare a fost suferința fizică (și cu adevărat îngrozitoare), această suferință spirituală a fost mult mai grea pentru Domnul nostru. De ce? Pentru că pe cruce, așa cum spunea un scriitor, Isus a experimentat „durerea psihologică de a purta vinovăția pentru [toate] păcatele noastre”.

Există momente când experimentăm și noi sentimentul unei vinovății extraordinare, realizând că am păcătuit. Greutatea vinovăției este apăsătoare pentru inimile noastre. Și dacă noi, care suntem păcătoși, simțim o asemenea durere, imaginați-vă cum trebuie să fi fost pentru Domnul nostru Isus, care nu a păcătuit niciodată! El a trăit pe acest pământ o viață în întregime sfântă. Fără cuvinte păcătoase. Fără acțiuni păcătoase. Nici măcar un gând rău! El ura păcatul și chiar gândul la păcat l-a făcut să se răzvrătească împotriva lui în mod instinctiv. Totuși, tot ceea ce ura, tot ceea ce nu era El, a fost turnat din plin asupra lui. Cu alte cuvinte, toate păcatele noastre au fost revărsate pe deplin asupra lui. Biblia afirmă acest lucru foarte clar.

Isaia 53:6 „Domnul a făcut să cadă asupra Lui pedeapsa noastră a tuturor.”

Isaia 53:12 „a purtat păcatele multora.”

Ioan 1:29 „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii!”

2 Corinteni 5:21 „Dumnezeu l-a făcut pe El [i.e., Isus] cel fără păcat, să fie păcat [sau o traducere mai bună ar fi „jertfă pentru păcat”] pentru noi.”

Evrei 9:28 „Cristos s-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora.”

1 Petru 2:24 „El a purtat păcatele noastre, în trupul Lui, pe lemn.”

Aceste versete nu afirmă că Hristos a devenit un păcătos pe cruce. El nu a fost niciodată vinovat de săvârșirea vreunui păcat [Ioan 8:46; 1 Petru 2:22]. El a fost tratat ca și cum ar fi comis acele păcate, suportând astfel pedeapsa. Și, ca rezultat, toți cei care și-au pus credința în El puteau fi iertati de păcatele lor. Cum așa? Pentru că Isus a suferit deja în locul lor și a plătit prețul libertății lor cu sângele Său.

Isus însuși a spus că El, „Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” [Matei 20:28]. Din nou, răscumpărarea se referă la plătirea prețului – sângele Lui pentru păcatele noastre. Aceștia sunt termenii răscumpărării noastre. Și vărsându-și sângele pe cruce, Isus nu numai că a purtat vina pentru păcatul nostru, dar, ca înlocuitor al nostru, a absorbit și toată mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului.

1 Ioan 2:2 „El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre.”

Romani 3:25 „Pe El, Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire.”

Absorbind mânia lui Dumnezeu împotriva păcatelor noastre prin moartea Sa pe cruce, Isus a făcut promisiunea că cei care cred în El, adică cei care își pun încredereața în El, nu vor experimenta niciodată mânia lui Dumnezeu pentru păcatele lor. Aceasta este o privire a suferinței spirituale prin care a trecut Isus pe cruce pentru păcatele tale și ale mele.

După ce am văzut aspectul fizic și spiritual al suferinței lui Isus, să ne uităm pe scurt la cel de-al treilea și ultimul aspect al suferinței sale de pe cruce – suferința emoțională.

3. Suferința Emoțională

Prin suferință emoțională, mă refer la sentimentul de abandon pe care l-a experimentat Isus pe cruce. Toată lumea l-a abandonat. Imaginează-ți că treci printr-o perioadă grea în viață. Ai prefera să fii singur, abandonat de soț, de copii și chiar de prieteni? Sau mai degrabă ai vrea pe cineva alături? Răspunsul este evident. Chiar și o singură persoană apropiată este o binecuvântare în perioadele de mare încercare. Cu toate acestea, Isus a fost lăsat singur în timpul celei mai mari suferințe pe care cineva ar putea să o sufere vreodată!

În primul rând, a fost abandonat de prietenii săi apropiați – cei 11. Probabil că a simțit deja durerea trădării lui Iuda. Iar cei 11 care i-au promis că vor fi alături de El, L-au abandonat când a fost arestat. Și în al doilea rând, s-a confruntat cu cea mai mare durere emoțională pe care ar putea-o înfrunta cineva – atunci când Dumnezeu Tatăl l-a abandonat. Pe cruce, pe măsură ce Isus a purtat păcatele noastre, părtășia perfectă [nu relația] dintre Tatăl și Fiul — o părtășie care a existat toată veșnicia înainte de această oră,  a fost întreruptă temporar — în special între prânz și ora 15. Era momentul când Dumnezeu își revarsa mânia asupra Fiului Său, care a purtat-o ​​singur.

De fapt, suferința emoțională a fost atât de mare, încât l-a făcut pe Isus să strige acel strigăt foarte familiar: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” [Matei 27:46]. Când citim aceste cuvinte, putem vedea cât de profundă este durerea și suferința emoțională pe care Isus le-a suferit pentru păcatele tale și ale mele.

Așadar, vedem suferința fizică, spirituală și emoțională prin care a trecut Isus pe cruce pentru a ne mântui.

Motiv de Reflecție.

Data viitoare, când ne confruntăm cu ispita de a păcătui, să ne oprim și să reflectăm la diferitele tipuri de suferință prin care a trecut Domnul nostru pe cruce, când și-a vărsat sângele pentru a ne mântui. Și fie ca această reflecție să ne oblige să spunem „Nu” ispitei păcatului.

Putem privi crucea, știind că Mântuitorul nostru atârnă între cer și pământ strigând într-o agonie profundă și, în același timp, să prețuim păcatele, inclusiv acele păcate pe care le-am iubit atât de mult timp?

De neimaginat!

Fie ca inimile noastre să fie mișcate cu o hotărâre sfântă din această zi înainte de a crește în ura noastră față de păcat – o ură care ne va obliga să le îndepărtăm, știind ce i-au făcut Salvatorului nostru. Și inimile noastre să fie, de asemenea, încurajate să-l iubească și să-l prețuiască și mai mult pe scumpul nostru Domn Isus.