Beatitudinile – Partea a 8-a – Ferice de cei împăciutori

Posted byRomanian Editor June 10, 2025 Comments:0

(English Version: “Blessed Are The Peacemakers”)

Aceasta este cea de-a 8-a postare din seria articolelor despre Beatitudini – o secțiune cuprinsă în Matei 5:3-12. În acest pasaj, Domnul Isus descrie 8 atitudini care ar trebui să fie prezente în viața oricărei persoane care pretinde că  Îl urmează pe El. În această postare, ne vom uita la a șaptea atitudine – atitudinea de a fi împăciutor, așa cum este descrisă în Matei 5:9: „Ferice de cei împăciutori, pentru că ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu.”

*******************

Într-o lume plină de atâta violență și războaie, pacea pare a fi un lucru atât de greu de atins. Națiunile sunt în război unele cu altele; comunitățile sunt în război unele cu altele; bisericile sunt în război unele cu altele; soții sunt în război, iar părinții și copiii sunt în război. Război, război și iar război!

Cu toate acestea, în tot acest haos, Isus își trimite copiii în această lume, ca să fie făcători de pace. Suntem chemați să fim nu doar unii care iubesc pacea, care doresc pacea și care speră la pace, ci să fim făuritori ai păcii! Cei care au mijloacele de a aduce pacea – pacea reală între Dumnezeu și oameni și pacea între oameni.

Termenul împăciuitor” combină sensul a două cuvinte – pace și făuritor. Cuvântul „pace” se referă la mai mult decât absența conflictului. Are un sens de integritate, de bunăstare și un sentiment de a fi binecuvântat de Dumnezeu. Iar cuvântul „făuritor” are de-a face cu ideea de a face sau de a produce ceva – în acest context – pacea. Așadar, așezate împreună, cele două cuvinte redau sensul termenului împăciutor”, transmițând imaginea unor creștini care lucrează pentru a aduce pacea.

Nu putem căuta pacea cu orice preț.

Străduința de a fi un agent al păcii nu înseamnă că trebuie să aducem pacea cu orice preț – mai ales în detrimentul ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. Fericirea anterioară face apel la puritatea inimii – o inimă care Îl pune pe Dumnezeu în centru, o inimă care caută să Îl imite pe Dumnezeu. De asemenea, întrucât Dumnezeu nu aduce pacea în detrimentul purității, trebuie să ne străduim să facem la fel. Nu putem și nu trebuie să ne străduim să obținem pacea cu prețul purității. Puritatea merge întotdeauna înaintea păcii!

Mai mult, faptul că suntem căutători ai păcii nu înseamnă că nu vor exista niciodată conflicte în viața noastră sau că toată lumea ne va plăcea. Și nici nu înseamnă că putem închide ochii la anumite probleme. Dar, chiar și atunci când lucrurile pot părea complicate, suntem trimiși în această lume imperfectă pentru a acționa ca agenți ai lui Dumnezeu în vederea păcii.

Despre acești oameni, adică despre cei împăciutori, Isus spune că vor fi numiți copiii lui Dumnezeu”. Bineînțeles, Isus nu spune că, fiind făcători de pace, devenim copii ai lui Dumnezeu. Dacă ar fi așa, nimeni nu ar putea deveni copil al lui Dumnezeu, pentru că noi toți eșuăm din când în când, în a trăi conform poruncilor lui Dumnezeu. 

Fericirile nu descriu ceea ce trebuie să facem pentru a deveni copiii lui Dumnezeu. Ele descriu un model și un țel al celor care sunt deja copiii lui Dumnezeu. Vedeți voi, noi devenim copii ai lui Dumnezeu prin credința în Isus. Ioan 1:12 spune: Totuși, tuturor celor care L-au primit [adică pe Isus], celor care au crezut în Numele Lui, El le-a dat dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu.” A deveni un copil al lui Dumnezeu implică doar credința în Isus. Cu toate acestea, trăirea chemării de a fi împăciutor este o dovadă a unei credințe autentice în Isus. O dovadă că acea persoană este cu adevărat un copil al lui Dumnezeu. Și o astfel de persoană este binecuvântată”,  având aprobarea lui Dumnezeu și favoarea Sa.

Întrebarea care urmează în mod firesc este atunci aceasta: Care sunt, caracteristicile unui om împăciutor, caracterisitci care dovedesc autenticitatea credinței sale? Eu mă pot gândi la opt.

8 Caracteristici ale celor împăciutori.

Caracteristica # 1. Făcătorii de pace au pace cu Dumnezeu.  Fundamentul păcii este să fii împăcat cu Dumnezeu. Iar singura modalitate de a avea pace cu acest Dumnezeu sfânt este prin Fiul Său, Domnul și Mântuitorul, Isus Hristos. Romani 5:1 clarifică acest lucru: Prin urmare, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos”. Sângele lui Isus este cel care ne poate spăla toate păcatele. Deoarece Isus este calea prin care putem avea o relație cu un Dumnezeu sfânt, trebuie să începem de acolo.

Caracteristica # 2. Cei împăciutori experimentează pacea pe care o oferă Isus. În noaptea în care a fost trădat, Isus le-a spus ucenicilor Săi câteva cuvinte redate în Ioan 14:27: Vă dau pacea Mea; Vă las pacea Mea. Nu v-o dau așa cum o dă lumea, ca să nu vi se tulbure inimile, nici să nu se înspăimânte”. În mijlocul disperării, Isus le-a oferit pace discipolilor Săi. Aceeași pace ne este oferită și nouă. Indiferent prin ce trecem în viață, atâta timp cât ne ținem ochii ațintiți pe Isus, și noi putem experimenta pacea oferită de Isus.

Caracteristica # 3. Făcătorii de pace le vestesc cu credință, celor care nu sunt în pace cu Dumnezeu, că pacea este disponibilă pentru ei. Făcătorii de pace vor ca alții să aibă aceeași pace pe care o au ei prin Hristos – o pace care vine din faptul că păcatele lor au fost spălate prin sângele lui Isus. Așadar, ei împărtășesc Evanghelia lui Isus cu ceilalți. Ei pun la inimă Isaia 52:7: Cât de frumoase sunt pe munți picioarele celor care aduc vești bune, a celor care vestesc pacea, care aduc vești bune și vestesc mântuirea”. Ei se străduiesc să pună în practică cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 5:20 atunci când se întâlnesc cu cei care sunt departe de Isus: Suntem, așadar, ambasadorii lui Hristos, ca și cum Dumnezeu ar face apelul Său prin noi, vă implorăm în numele lui Hristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu”.

Caracteristica # 4. Făcătorii de pace se străduiesc să fie în pace cu toți oamenii. Biblia îi îndeamnă în mod repetat pe toți creștinii, descriși și ca făcători de pace, să urmărească pacea cu ceilalți. Isus ne poruncește în Matei 5:23-24: 23 De aceea, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele sau sora ta are ceva împotriva ta, 24 lasă-ți darul acolo, în fața altarului. Mai întâi, du-te și împacă-te cu ei; apoi vino și oferă darul tău.” Pavel ne spune în Romani 14:19: Să depunem deci, toate eforturile pentru a face ceea ce duce la pace și la zidire reciprocă.” Scriitorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă să depunem toate eforturile pentru a trăi în pace cu toată lumea”. Pe baza acestor versete, este clar că urmărirea păcii nu este opțională.

Caracteristica # 5. Cei împăciutori urmăresc pacea chiar dacă știu că nu vor avea întotdeauna relații pașnice. Să recunoaștem adevărul. Chiar și Isus, modelul  perfect al păcii, nu a avut relații pașnice cu toată lumea. Nici apostolii! Și la fel este și cu noi. Vedeți voi, a rămâne credincios Evangheliei aduce adesea conflicte. Isus însuși a spus că nu a venit să aducă pacea, ci sabia” și că dușmanii unui om vor fi chiar membrii propriei sale case” [Matei 10:34-36].

Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel a scris cu înțelepciune în Romani 12:18 aceste cuvinte: Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, trăiți în pace cu toată lumea”. În ceea ce ne privește, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a urmări pacea cu ceilalți. Trebuie să facem un efort suplimentar în căutarea păcii – chiar dacă ne vom întâlni cu unii oameni care caută mereu lupta, pentru că nu sunt iubitori de pace.

Caracteristica # 6. Cei împăciutori se străduiesc întotdeauna să aducă pacea între oameni. Altfel spus, creștinilor trebuie să le pese suficient încât să se implice acolo unde este posibil, pentru a instaura pacea între oameni. Da, există un risc semnificativ atunci când încurajăm oamenii să fie în pace unii cu alții. Am putea fi înțeleși greșit, defăimați și chiar am putea pierde prietenii. Dar, ca făcători de pace, trebuie să ne străduim întotdeauna să aducem pacea între oameni. Apostolul Pavel a fost un astfel de om.

Un exemplu este în Filipeni 4:2, unde el a căutat să aducă pacea între două femei: „Rog pe Evodia și rog pe Sintichia să fie de aceeași părere în Domnul”. Un alt exemplu sunt eforturile sale de a aduce pacea între Filimon și sclavul său Onisim. Înainte de a deveni credincios, Onisim a fugit de Filimon [cel mai probabil, după ce a furat de la el]. Acesta este motivul pentru care Pavel, în eforturile sale de împăcare a celor doi, s-a oferit să plătească tot ceea ce Onesimus ar fi putut să-i datoreze lui Filimon: 17 Deci, dacă mă considerați un frate, primiți-l așa cum m-ați primi pe mine. 18 Dacă ți-a făcut vreun rău sau îți datorează ceva, impută-mi mie” [Filimon 1:17-18]. Aceasta este măsura până la care era Pave dispus să meargă în eforturile sale de a aduce pacea între oameni!

Caracteristica # 7. Cei împăciutori sunt dispuși să plătească prețul pentru promovarea păcii. Pacea are un preț. Dumnezeu Tatăl a plătit un preț, prin Fiul Său, să ne împace cu El, astfel încât să nu mai fim în război cu Dumnezeu. Pe Fiul l-a costat viața Sa pentru a cumpăra această pace pentru noi. I-a costat pe primii apostoli care au dus vestea cea bună a păcii în lume (în unele cazuri, chiar viața lor).

În mod similar, vor exista momente când vom avea de plătit un preț atunci când ne străduim să promovăm pacea. Acesta este motivul pentru care Isus, în următoarea beatitudine [Matei 5:10-12], vorbește despre suferința care va rezulta atunci când trăim în felul în care ne învață beatitudinile. Indiferent cât de blând reusim să transmitem mesajul, adevărul doare, iar oamenilor mândri nu le place să audă că greșesc. Nu trebuie să ne așteptăm la un astfel de răspuns doar din partea celor necredincioși. Chiar și cei care sunt credincioșii pot răbufni în casă, în biserică sau chiar la locul de muncă. Dar, nu ne putem sustrage de la a transmite mesajul păcii,  de teama prețului de plătit. Dumnezeu ne poruncește să promovăm pacea, iar noi trebuie să ne supunem. 

Caracteristica nr. 8. Promotorii păcii nu vor fi cauza pierderii păcii în relații. Chiar dacă suntem chemați să fim făcători de pace, deseori acționăm în moduri în care am putea fi descriși ca unii care distrug pacea! Atitudinile, cuvintele și acțiunile noastre sunt adesea lipsite de intenția urmăririi păcii. Chiar mai  mult, ele sunt un indiciu al faptului că insistăm asupra căilor noastre. Vrem să ni se demonstreze întotdeauna că avem dreptate. Doamne ferește dacă cineva ne semnalează greșelile. Astfel de oameni trebuie să plătească cu iadul. Acest lucru se vede în relațiile de căsătorie, în relațiile cu părinții, în relațiile cu alți credincioși și chiar cu oamenii de la locul nostru de muncă. Atât de mult ne atacăm unii pe alții cu vorbele noastre. Atât de multă mânie – chiar și pentru motive atât de mici. Lipsa de răbdare și lipsa unui spirit iertător par să ne caracterizeze în mod regulat.

Acolo unde domnește mândria, nu poate exista pacea. Nu putem fi făcători de pace dacă trăim ca niște distrugători ai păcii! De aceea, în înțelepciunea sa, Iacov ne învață să căutăm înțelepciunea dumnezeiască: 16 Căci unde este invidie și ambiție egoistă, acolo găsești tulburare și tot felul de fapte rele. 17 Dar înțelepciunea care vine din cer este mai întâi curată; apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de milă și de roade bune, imparțială și sinceră. 18 Cei împăciutori seamnănă pacea, și culeg o recoltă a neprihănirii” [Iacov 3:16-18].

Trăirea acestei beatitudini.

Cum ne trăim chemarea dea fi făcători de pace? Numai prin dependența continuă de Duhul Sfânt. Nu putem urma acest stil de viață pe cont propriu. De aceea, Isus nu numai că a trăit această beatitudine la perfecțiune în numele nostru, dar ne-a dat și Duhul Sfânt pentru a ne ajuta să o trăim. Galateni 5:22 spune: Dar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea….” Puterea Duhului Sfânt care lucrează în noi este cea care ne permite să fim făcători de pace. Iar Duhul Sfânt lucrează prin Scripturi, prin rugăciune, prin părtășie și prin circumstanțele vieții [în principal prin încercări] pentru a produce această atitudine în noi.

De aceea trebuie să fim siguri că avem Duhul Sfânt în noi. Și singurul mod în care îl putem avea, este să ne punem încrederea doar în Hristos pentru iertarea păcatelor. Cu alte cuvinte, nevoia fundamentală este ca noi să fim în pace cu Dumnezeu (a se vedea caracteristica nr. 1). Atunci, și numai atunci, Duhul Sfânt poate produce această minunată calitate a păcii în și prin viața noastră.

Biblia ne cheamă în repetate rânduri să fim umili, iertători și răbdători și să nu insistăm să avem căile noastre. Trebuie să fim dispuși să trecem cu vederea insultele și respingerile din partea altora și să promovăm pacea în măsura în care ne stă în putere – exact așa cum a făcut Isus! Trebuie „să ne îmbrăcăm cu compasiune, bunătate, umilință, blândețe și răbdare”. Trebuie să ne suportăm unii pe alții și să ne iertăm unii pe alții”. Trebuie să iertăm așa cum Domnul a iertat”. Trebuie întotdeauna să ne îmbrăcăm în iubire” și să lăsăm pacea lui Hristos să domnească în inimile noastre, deoarece, ca mădulare ale unui singur trup, am fost chemați la pace”. Și, în cele din urmă, trebuie să fim întotdeauna recunoscători” [Col 3:12-17]!

Atunci când urmăm un astfel de stil de viață, vom trăi într-adevăr, prin harul Său și prin puterea împuternicitoare a Duhului Sfânt, chemarea noastră ca făcători de pace!

Ferice de cei împăciutori, pentru că ei vor fi numiți copii ai lui Dumnezeu!

Category