O viață transformată ⎯Partea a 11-a Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc

(English version:  The Transformed Life – Bless Your Persecutors )

Romani 12:14 îi îndeamnă pe toți credincioșii să aibă un răspuns biblic față de cei care le fac rău. Versetul îndeamă la binecuvântare prin aceste cuvinte: “Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc; binecuvântați și nu blestemați”.

Idea de a răspunde cu binecuvântare celor care ne persecută este contra-culturală, opusă față de ceea ce ne învață lumea și opusă față de ceea ce ne îndeamnă instinctele noastre naturale. Cu toate acestea, exact asta ne îndeamnă textul de mai sus. Mila mântuitoare a lui Dumnezeu aduce o transformare care dă putere credincioșilor să îi binecuvânteze pe persecutorii lor, așa cum a făcut Isus. Acest subiect este atât de important încât Pavel dezvoltă și mai mult această temă mai târziu, în versetele 17-21.

”Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc” implică faptul că creștinii se vor confrunta cu persecuții – unii într-un grad mai mic, alții într-un grad mai mare. 2 Timotei 3:12 afirmă: “De fapt, oricine vrea să trăiască o viață evlavioasă în Isus Hristos va fi persecutat”. Isus ne-a avertizat cu privire la realitatea persecuției prin aceste cuvinte: “Amintiți-vă ce v-am spus: ‘O slugă nu este mai mare decât stăpânul său’. Dacă m-au persecutat pe Mine, vă vor persecuta și pe voi. Dacă s-au supus învățăturii mele, se vor supune și învățăturii voastre” [Ioan 15:20]. Biblia nu promite o viață lipsită de suferință pentru creștini!

Lumea ne urăște pentru că nu îi mai aparținem: noi am fost aleși din lume. În plus, lumea L-a urât pe Isus și L-a persecutat pentru că, așa cum spune Romani 8:7, “firea pământească este ostilă lui Dumnezeu”. Acum, când Isus nu mai este fizic în această lume, noi, cei care suntem prezenți fizic, suntem persecutați deoarece ne identificăm cu Isus și cu învățăturile Sale. Nu este de mirare că Isus a spus: “Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi”. Îl atacă pe Hristos atacându-ne pe noi. Ei ne persecută nu pentru că facem lucruri rele, ci pentru că Îl urăsc pe adevăratul Dumnezeu și pe cei care pretind că Îl urmează pe acest unic Dumnezeu adevărat; de aceea, ei ne urăsc chiar și atunci când facem lucruri bune. Meditând la această realitate, un scriitor a notat:

Lumii nu îi plac oamenii a căror viață este o condamnare pentru ea. De fapt, este periculos să fii bun. Exemplul clasic este soarta lui Aristide în Atena. El a fost numit Aristide cel Drept; și totuși a fost alungat. Când unul dintre cetățeni a fost întrebat de ce a votat pentru izgonirea lui, a răspuns: “Pentru că m-am săturat să aud mereu cum e numit Drept”.

Acum, dacă lumea are această reacție ostilă față de o persoană care este diferită de ea, chiar dacă nu este creștină, putem înțelege cu atât mai mult reacția lor negativă față de noi, creștinii, ale căror vieți reprezintă o condamnare față de gândirea și acțiunile lor. Așadar, creștinii trebuie să se aștepte la persecuție, pentru că vor exista persecutori atunci când trăim cu adevărat viața creștină. Atunci, cum ar trebui să răspundem celor care provoacă această persecuție? Pe scurt, suntem chemați să îi binecuvântăm, nu să îi blestemăm.

Ce înseamnă să ne binecuvântăm persecutorii?

Potrivit unui comentator, “A binecuvânta are sensuri diferite. Când îl binecuvântăm pe Dumnezeu, îi atribuim lauda care i se cuvine [cf. Luca 1:64, 68, 2:24, 24:53; Iacov 3:9]. Atunci când Dumnezeu ne binecuvântează, El ne acordă binecuvântarea [cf. Matei 25:34; Fapte 3:26; Galateni 3:9; Efeseni 1:3]. Când binecuvântăm persoane sau lucruri, invocăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor [cf. Luca 2:34; 1 Corinteni 10:16; Evrei 11:20]. Acest ultim sens este cel care se aplică îndemnului din acest text și în numeroase alte cazuri în care se recomandă să răspundem cu binecuvântare.”

Deci, în esență, acesta este un îndemn pentru creștini să se roage lui Dumnezeu, cerându-i să își arate favoarea față de persecutorii lor – față de cei care continuă să le provoace suferință. Cuvântul “binecuvântați” este la timpul prezent, ceea ce înseamnă că trebuie să facem acest lucru în orice moment. Iar în a doua jumătate a acestui verset, Pavel mai adaugă o poruncă, pe lângă cea care ne cere să binecuvântăm. Aceasta este: “binecuvântați și nu blestemați”. Subliniind de două ori ceea ce trebuie să facem, și anume “binecuvântați”, și precizând ceea ce nu trebuie să facem, și anume “blestemați”, Pavel spune: Nu ar trebui să existe un amestec de binecuvântare și blestem față de persecutorii noștri. Nu ar trebui să fie nimic altceva decât binecuvântare în orice moment! În rugăciunile noastre, mai degrabă decât să îi încredințăm pe dușmanii noștri spre a fi dați distrugerii – asta înseamnă cuvântul “blestem” – trebuie să îi cerem lui Dumnezeu să își arate favoarea divină asupra viețiilor lor.

Această atitudine față de cei care ne fac rău este contrară naturii noastre umane fundamentale. Reacția față de persecutorii noștri – fie că este vorba de cei care ne rănesc fizic sau verbal – este să le dorim să fie judecați. Chiar dacă și asta ar fi greu, ne-am dori măcar să ni se spună: “Nu vreau să te răzbuni [în contextual acesta, să nu pronunți vreun blestem asupra lor]”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că nu putem fi doar pasivi, abiținându-ne de la răzbunare, ci trebuie să căutăm în mod activ să facem binele – în acest context, binele înseamnă să ne rugăm pentru favoarea lui Dumnezeu, binecuvântarea Sa, asupra celor care ne-au rănit.

Pavel nu este singurul care face o astfel de chemare. Isus a făcut același apel în Luca 6:28: “Binecuvântați pe cei care vă blestemă, rugați-vă pentru cei care vă prigonesc”. Isus a arătat foarte clar că rugăciunea pentru binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor care ne persecută este un semn al celor care sunt într-adevăr copiii lui Dumnezeu. Un scriitor spunea: “Copiii lui Dumnezeu, spune Isus, sunt chemați să îl imite pe Tatăl lor ceresc. Noi trebuie să fim o reprezentare audiovisuală a Sa”.

Scriindu-le creștinilor persecutați, în același spirit cu Isus și Pavel, Petru îi îndeamnă să nu răspundă răului cu rău, ci să caute binecuvântarea lui Dumnezeu pentru persecutorii lor. În 1 Petru 3:9 ni se spune: “Nu răspundeți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară. Dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați, ca să moșteniți binecuvântarea.” Este clar deci, că trebuie să ne rugăm pentru binecuvântarea lui Dumnezeu asupra dușmanilor noștri. Acum întrebarea este, pentru ce binecuvântare trebuie să ne rugăm în mod special? Eu cred că trebuie să ne rugăm în primul rând pentru mântuirea lor – ca să le fie iertate păcatele. Acesta este cel mai mare bine pe care îl putem face pentru alții. Când ne rugăm ca Dumnezeu să ne binecuvânteze dușmanii, îi cerem să le acorde viața veșnică, dându-le posibilitatea să se pocăiască și să creadă în lucrarea lui Hristos și astfel să fie iertați de toate păcatele lor. Aceasta trebuie să fie rugăciunea noastră! Această transformare va opri dușmănia lor față de Dumnezeu, cea care stă la baza motivației lor de a persecuta.

Haideți să ne amintim. Ce făcea Isus în timp ce era atârnat pe cruce, fiind batjocorit și condamnat la moarte de oameni? El s-a rugat pentru ei. Care au fost cuvintele Sale? “Tată, iartă-i, pentru că nu știu ce fac” [Luca 23:34]. Cea mai mare binecuvântare pe care o putem primi de la Dumnezeu este iertarea păcatelor. Așadar, Isus, rugându-se pentru iertarea dușmanilor săi, îi cerea lui Dumnezeu să le acorde cea mai bună binecuvântare pe care o pot primi vreodată de la Dumnezeu – iertarea păcatelor, prin pocăință și întoarcere la El. Mai degrabă decât să arunce un blestem asupra lor, El s-a rugat pentru binele lor. Convertirea centurionului (cel care a spus: “Cu siguranță că acesta era Fiul lui Dumnezeu” [Matei 27:54]) a fost, fără îndoială, un rezultat al rugăciunii lui Isus!

Ștefan, primul creștin care a murit în mâinile persecutorilor săi, a făcut la fel. Faptele Apostolilor 7:59-60 ne relatează această scenă: “59Și aruncau cu pietre în Ștefan care se ruga și zicea: “Doamne Isuse, primește duhul meu”. 60Apoi a căzut în genunchi și a strigat cu glas tare: “Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta”. După ce a spus aceasta, a adormit”. Printre cei responsabili de uciderea lui Ștefan se număra un bărbat pe nume Saul, cunoscut și sub numele de Pavel – chiar cel care, sub inspirația Duhului Sfânt, a scris această scrisoare către romani. Cine știe cât de mult efect a avut rugăciunea lui Ștefan în convertirea lui Pavel?

Același Pavel a lăsat un model de trăire prin propria sa viață în felul cum a pus în practică această chemare de a ne ruga pentru persecutorii noștri. În 2 Corinteni 11:24, el a scris: “De cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri de bici fără una”. Asta înseamnă un total de 195 de lovituri de bici! Cu toate acestea, în Romani 10:1, el a scris că “dorința inimii sale și rugăciunea către Dumnezeu pentru israeliți este ca ei să fie salvați”. În loc să blesteme, el s-a rugat pentru bunăstarea lor, care vine prin mântuire. El a pus în practică ceea ce a predicat aici, în Romani 12:14, și anume să caute binecuvântarea persecutorilor săi!

La fel trebuie să trăim și noi. Suntem chemați să răspundem celor care ne persecută cu binecuvântare. Trebuie să-i aducem pe prigonitorii noștri înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune, și să mijlocim pentru mântuirea lor. Limbile noastre nu trebuie să izbucnească în furie. Mai degrabă, ar trebui să se roage cuvinte de binecuvântare către Dumnezeul care este singurul care le poate arăta favoare. Trebuie să fim capabili să ne punem în genunchi și să mijlocim cu sinceritate, din inimă, pentru cei care ne fac rău. Trebuie să-i cerem lui Dumnezeu să le dea o inimă nouă și să fim dispuși să renunțăm la spiritul de răzbunare care se ascunde în inimile noastre. În unele cazuri, dacă cei care ne-au rănit sunt creștini, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să îi ajute să depășească tendințele păcătoase prin care îi rănesc pe alții. Fără represalii, indiferent dacă sunt credincioși sau necredincioși. Iar rugăciunile noastre trebuie să fie adecvate în funcție de starea lor spirituală.

Ne este greu să ne rugăm ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe persecutorii noștri, pentru că ne dorim să fim răzbunați pentru felul în care am fost tratați și simțim că trebuie să fim răzbunați imediat. Nu ne place ca persecutorii noștri să nu “plătească prețul” pentru că ne-au rănit și să “scape” cumva de durerea judecății. Vrem ca persoana care ne-a maltratat să simtă aceeași durere pe care ne-a provocat-o. Astfel, recurgem la a întoarce răul pentru rău. Acesta este răspunsul nostru natural.

Dar răspunsul Scripturii este următorul: “Uită-te la câte păcate ai comis. S-a răzbunat Dumnezeu pe tine? Aceeași binecuvântare a iertării pe care ai căutat-o și ai primit-o este ceea ce trebuie să cauți și pentru dușmanii tăi. Lasă toată judecata în mâinile lui Dumnezeu, așa cum a făcut Isus.” Credința are încredere în Dumnezeu, Judecătorul drept, pentru a face ceea ce este corect. “Nu va face oare Judecătorul întregului pământ ceea ce este drept?”, a întrebat Avraam în Geneza 18:25. Isus a crezut acest lucru și de aceea a încredințat toată judecata în mâinile lui Dumnezeu [1 Pet 2:23]. Între timp, El a continuat să se roage ca Dumnezeu să îi ierte pe persecutorii săi [Luca 23:34].

S-a spus: “A întoarce răul pentru bine este un lucru diabolic; a întoarce binele pentru bine este uman; dar a întoarce binele pentru rău este divin.” Deci, atunci când întoarcem binele pentru rău, suntem:

1. O imagine a ceea ce înseamnă să fii copil al lui Dumnezeu
2. O imagine a puterii divine care lucrează prin noi
3. O dovadă a transformării produse de îndurarea lui Dumnezeu care ne face să acționăm așa cum a acționat Isus.

Există oameni în viața ta care ți-au făcut rău? Te lupți să răspunzi răului lor cu o binecuvântare? Gândurile de răzbunare îți domină inima? Dacă da, pocăiește-te de o astfel de atitudine. Întoarce-ți privirea spre Isus. El este modelul nostru. El este exemplul pe care suntem chemați să îl urmăm [1 Petru 2:21]. Uită-te la ceea ce a făcut El pentru tine! Gândește-te la câte dintre păcatele tale ți-a iertat în trecut și cum continuă să te ierte. Pe măsură ce te gândești la îndurările Lui, cere-i putere să extinzi aceeași îndurare față de cei care te-au rănit.

Hotărăște-te cu sinceritate să-i duci pe persecutorii tăi la Dumnezeu în rugăciune. Dacă sunt necredincioși, implorați-L pe Dumnezeu să îi salveze. Vă rog să vă gândiți la suferința veșnică cu care se vor confrunta și, cu compasiune, rugați-vă pentru sufletele lor. Dacă sunt credincioși, implorați-L pe Dumnezeu să îi ajute să se ridice la înălțimea chemării lor. Faceți ceea ce poruncește Romani 12:14 și experimentați binecuvântarea lui Dumnezeu!

Persecuția vine în toate mărimile și formele și lovește oameni de toate vârstele și condițiile. Răspunsul nostru la atacuri și abuzuri poate spune multe celor care iau în considerare creștinismul pentru ei înșiși.

Barbara Robidoux a fost intrigată de una dintre vecinele sale, o creștină pe nume Michelle, pe care o numea “predicatoarea” din cartierul ei. Michelle dădea dovadă de o bună dispoziție și o atitudine prietenoasă care înveselea strada. În fiecare vară, în timpul Școlii Biblice de Vacanță, ea își umplea buzul de copii și se angrena cu ei în activitățile bisericii, oferind astfel o ușurare părinților și gospodinelor cărora le era greu să se descurce cu copiii lor pe timpul verii.

Barbara a examinat-o pe Michelle, căutând defecte, încercând să descopere ce ar putea să o enerveze. În schimb, ceea ce a găsit la ea a fost compasiune, bunătate, umilință, blândețe și răbdare. Apoi, într-o după-amiază, fiul lui Michelle a fost atacat de o gașcă din cartier. El a dat buzna pe ușă, cu ochii plini de lacrimi, după ce fusese alungat cu pietre și huiduieli de genul “ciudățelul lui Isus!” Barbara a privit cum Michelle își alina calm fiul și cum se ruga pentru sufletele bătăușilor. Când Barbara a întrebat-o cum poate rămâne atât de calmă, Michelle a răspuns: “Sunt atât de furioasă încât abia pot vorbi, dar Romani 12:14 ne spune: “Binecuvântați pe cei care vă prigonesc; binecuvântați și nu blestemați.”

Acel incident a urmărit-o pe Barbara zile întregi și, pe măsură ce trecea timpul, a întrebat-o pe Michelle despre credința ei și a ascultat cu atenție răspunsurile ei. “Nu știu dacă vreun copil din cartier L-a găsit pe Hristos în acea vară datorită slujirii lui Michelle”, a spus Barbara. “Dar știu că eu am făcut-o. L-am găsit pentru că o familie a trait credința în cartierul meu și a trăit-o zilnic.”

Să nu subestimăm niciodată impactul trăirii consecvente după poruncile lui Dumnezeu – chiar dacă ni se cere un cost ridicat!