Cele 12 angajamente ale unei biserici evlavioase – Partea a 3-a
(English version: 12 Commitments of a Godly Church – Part 3)
În primele două părți ale acestei serii despre cele doisprezece angajamente ale unei biserici evlavioase, am analizat primele opt angajamente, și anume: (1) Membralitatea celor salvați, (2) Creșterea în cunoașterea Cuvântului, (3) Practicarea actelor de cult (sacramentelor), (4) Părtășia, (5) Iubirea pentru frați, (6) Rugăciunea, (7) Glorificarea lui Dumnezeu și (8) Evanghelizarea. În această ultimă postare, vom vedea ultimele patru angajamente.
Angajamentul # 9. Puritatea
Hristos, care este sfânt, dorește o biserică sfântă. Capitolele 2 și 3 din Apocalipsa ne prezintă imaginea unui Hristos sfânt care vizitează bisericile asigurându-se că ele își păstrează puritatea. Dumnezeu a inițiat acest proces chiar în Biserica primară.
În Faptele Apostolilor 5, găsim povestea lui Anania și Safira, care l-au mințit pe Petru și, prin urmare, pe Duhul Sfânt în legătură cu darul lor. Și cum a tratat Dumnezeu păcatul minciunii și al ipocriziei? Faptele Apostolilor 5:3-11 ne detaliază acest episod: cei doi au fost pedepsiți cu moartea. Da, moartea! Am putea fi tentați să ne gândim: „Oare nu a fost Dumnezeu prea aspru? La urma urmei, a fost doar o minciună legată de o sumă mică de bani.” Dar aici trebuie să ne reamintim că Dumnezeul cu care avem de-a face este un Dumnezeu foarte sfânt, care nu poate privi cu bunăvoință păcatul – mai ales în cadrul bisericii pe care El a răscumpărat-o cu sângele prețios al Fiului Său [Faptele Apostolilor 20:28].
Într-o epocă în care bisericile tind să închidă ochii în fața păcatului, o biserică evlavioasă nu poate și nu trebuie să trateze cu ușurință problema purității. Ea trebuie să urmeze procedura pe care Isus ne-a lăsat-o în Matei 18:15-20 cu privire la modul de abordare al păcatului în cadrul bisericii locale [vezi și 1 Corinteni 5 și 2 Tesaloniceni 3:10-15]. Pot veni momente în care o biserică evlavioasă se va confrunta cu experiența dureroasă de a-i exclude din biserică pe cei care nu se pocăiesc. Spun „dureroasă” pentru că nu este nicio plăcere în a confrunta o persoană care refuză să se pocăiască de un anumit păcat. Cu toate acestea, nu putem regreta niciodată că facem ceea ce Domnul bisericii ne poruncește să facem pentru a menține puritatea, deoarece El știe ce este cel mai bine pentru biserica Sa. Rolul nostru nu este să-L punem la îndoială pe Hristos, ci să ne supunem din toată inima poruncilor Sale.
Angajamentul # 10. Conducerea evlavioasă
Biserica primară avea apostoli care îndeplineau rolul de conducători – unsprezece dintre ei fiind aleși în mod direct de Isus, iar al doisprezecelea, Matia, fiind ales de Domnul prin rugăciune [Faptele Apostolilor 1:23-26]. Așadar, aceștia erau oameni calificați. Și pe măsură ce biserica creștea, angajamentul față de conducere creștea. Pe măsură ce Pavel înființa biserici, el era dedicat formării de lideri, după cum se vede în Faptele Apostolilor 14:23: „au rânduit prezbiteri în fiecare biserică și, după ce s-au rugat și au postit, i-au încredințat în mâna Domnului, în care crezuseră.”
Chiar și în ceea ce privește persoanele care erau implicate în diverse slujiri, cum ar fi distribuirea de alimente celor nevoiași și văduvelor, cei doisprezece au subliniat că aceștia trebuiau să fie calificați. Faptele Apostolilor 6:3 ne spune: „De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune în slujba aceasta.” Nu oricui, ci bărbaților „plini de Duhul” li s-a dat această responsabilitate. Aceasta a fost faza inițială a ceea ce mai târziu va fi cunoscut sub numele de slujba de diacon. O biserică nu se poate ridica niciodată deasupra conducerii sale. Așadar, biserica locală trebuie să fie condusă de bărbați evlavioși.
Cerințele pentru prezbiteri sunt detaliate în 1 Timotei 3:1-7, Tit 1:6-9 și 1 Petru 5:1-3. Cerințele pentru diaconi sunt descrise în 1 Timotei 3:8-13. O biserică evlavioasă ar trebui să dorească ca Domnul să ridice prezbiteri evlavioși (numiți și pastori) care, fiind calificați conform Scripturilor, simt chemarea Domnului în această direcție și sunt dispuși să se dedice bisericii lor din toată inima. Ei trebuie să fie dispuși să se dedice sarcinii de a conduce, de a hrăni și de a îngriji turma. O biserică evlavioasă ar trebui, de asemenea, să caute să ridice diaconi evlavioși care să-i sprijine pe pastori în îndatoririle lor. După cum va vrea Domnul, El va ridica oameni potriviți pentru aceste poziții la timpul Său.
Angajamentul # 11. Misiunea
Faptele Apostolilor 1:8 consemnează porunca lui Isus către ucenicii Săi de a fi martorii Săi în Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului: „Dar veți primi putere când Duhul Sfânt va veni peste voi; și veți fi martorii Mei în Ierusalim, în toată Iudeea și Samaria, și până la marginile pământului.” Și exact asta s-a întâmplat! Biserica primară nu s-a concentrat doar pe evanghelizarea din orașul lor, ci și pe ducerea Evangheliei în alte locuri. Faptele Apostolilor 8 relatează cum Evanghelia a fost dusă în Samaria. Desigur, acest lucru s-a întâmplat din cauza persecuției, dar oamenii care au fost împrăștiați au continuat să vestească Evanghelia pe unde mergeau [Faptele Apostolilor 8:4].
Mai târziu, în Faptele Apostolilor 10, Petru merge să-l evanghelizeze pe Corneliu, un bărbat dintre neamuri; astfel a luat naștere biserica din mijlocul neamurilor. Faptele Apostolilor 13 consemnează lansarea oficială a misiunilor la nivel mondial. Primele trei versete din acest capitol spun: „1În biserica din Antiohia erau niște prooroci și învățători: Barnaba, Simeon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod și Saul. 2Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.» 3Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.” Cartea Faptele Apostolilor se încheie cu imaginea Evangheliei ajungând până la Roma [Faptele Apostolilor 28]. Acest lucru nu s-a petrecut întâmplător. S-a întâmplat pentru că Dumnezeu, în harul Său, a lucrat prin eforturile primilor credincioși care și-au asumat porunca de a duce Evanghelia până la marginile pământului [Faptele Apostolilor 1:8].
O biserică evlavioasă trebuie să se străduiască să pună deoparte fonduri pentru susținerea misiunilor – o sumă generoasă, acolo unde este posibil! Susținerea misionarilor care se concentrează pe plantarea de biserici, traducerea Bibliei și susținerea orfelinatelor creștine prin care Evanghelia se poate răspândi printre copiii mici sunt toate modalități de a arăta angajamentul față de chemarea la misiune. O biserică evlavioasă ar trebui, de asemenea, să se concentreze pe formarea de misionari care sunt dispuși și chemați să ducă Evanghelia în alte locuri. Rugăciunea intensă, împreună cu predicile care îi învață pe oameni cât de mare prioritate acordă Dumnezeu misiunilor, sunt câteva exemple de acțiuni deliberate prin care conducerea poate mobiliza biserica să urmărească voia lui Dumnezeu în această chestiune.
Angajamentul #12. Teama de Dumnezeu
Ultimul dintre cele doisprezece, dar nicidecum cel mai puțin important, este angajamentul pe care îl vedem în biserica primară de a trăi în frică de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este temelia tuturor lucrurilor. Și de ce ar fi altfel în cazul bisericii locale?
După convertirea lui Pavel, unul dintre cei mai mari persecutori ai bisericii primare, citim în Faptele Apostolilor 9:31: „Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea și Samaria, se întărea sufletește și umbla în frica Domnului și, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulțea.” Chiar și în Faptele Apostolilor 5, care ne relatează intervenția lui Dumnezeu împotriva păcatului lui Anania și Safira, citim în versetul 11 că „o mare frică a cuprins întreaga Biserică”.
Dacă biserica nu se teme de Dumnezeu, dacă nu tremură în fața Lui cu respect și uimire, cum am putea vreodată să transmitem lumii pe care încercăm să o atingem că Dumnezeu este de temut și că oamenii ar trebui să se întoarcă la El? Într-o epocă în care tema fricii de Dumnezeu este considerată nepopulară, incomodă și depășită, biserica trebuie să umble în frica lui Dumnezeu. El este sfânt. Mânia Lui este de temut. Păcatul – mai ales în cadrul bisericii – este o urâciune în ochii lui Dumnezeu. El ia păcatul în serios. Dumnezeu nu și-a schimbat părerea despre păcat nici după 2000 de ani.
Vă amintiți de Anania și Safira? Vă amintiți de biserica din Corint, și de pasajul din 1 Corinteni 11, unde credincioșii care participau la Cina Domnului cu păcate nemărturisite erau pedepsiți cu moartea [11:30]? Aceste exemple ar trebui să ne motiveze să trăim cu frică de Dumnezeu. Și nu ar trebui să fie ceva ocazional, ci frica de Dumnezeu trebuie să fie atitudinea constantă a bisericii. Lucrul aceasta se va oglindi în vorbire, în ceea ce privesc, în ceea ce urmăresc și ce gândesc membrii bisericii în inimile lor – acea parte pe care numai Dumnezeu o cunoaște. Proverbe 28:14 spune: „Ferice de cel ce se teme mereu de Dumnezeu.” Fie ca aceasta să fie atitudinea constantă a fiecărui membru al unei biserici evlavioase – începând cu conducerea ei.
Iată, deci cele doisprezece angajamente ale unei biserici evlavioase:
(1) Membralitatea celor salvați
(2) Creșterea în cunoașterea Cuvântului
(3) Practicarea actelor de cult (sacramentelor)
(4) Părtășia
(5) Iubirea pentru frați
(6) Rugăciunea
(7) Glorificarea lui Dumnezeu
(8) Evanghelizarea
(9) Puritatea
(10) Conducerea evlavioasă
(11) Misiunea și
(12) Teama de Dumnezeu.
Există un imn vechi și frumos – unul dintre preferatele mele – intitulat „My Jesus I love Thee” („Isuse, Te iubesc”). Când spunem că îl iubim pe Isus, trebuie să iubim și biserica pe care El a răscumpărat-o cu sângele Său prețios. Isus a promis că va zidi biserica Sa [Matei 16:18] și porțile locuinței morților nu o vor birui niciodată. Dragă cititorule, vei lua în serios angajamentul tău față de o biserică locală care crede în Biblie și predică adevărurile acesteia? Dacă ești în conducere, vei striga către Dumnezeu să te ajute să conduci, astfel încât Dumnezeu, prin Isus Hristos, să fie glorificat în biserica în care te-a așezat [Efeseni 3:20-21]? Nu obosi în eforturile tale. El este vrednic!