O viață transformată⎯Partea a 14-a Plângeți cu cei ce plâng⎯Partea a 2-a
(English version: The Transformed Life – Weep With Those Who Weep – Part 2)
În meditația anterioară, am început să discutăm despre ce înseamnă să „plângem cu cei care plâng”: ne-am concentrat atenția asupra a cinci lucruri pe care „să le nu facem” atunci când căutăm să împlinim această poruncă a lui Dumnezeu din Romani 12:15b de a „ne întrista cu cei care se întristează” sau „a plânge cu cei care plâng”.
Am sumarizat această discuție în cinci sfaturi: (1) Nu-i spuneți persoanei care suferă că trebuie să treacă peste asta; (2) Nu-i promiteți eliberarea completă ACUM; (3) Nu comparați suferința lor cu suferințele altora; (4) Nu-i judecați și (5) Nu-i evitați.
În continuare, o să discutăm 5 principii de luat în considerare atunci când ne gândim la „ce trebuie să facem” atunci când încercăm să aducem mângâiere celor care trec printr-o perioadă dificilă în viață.
Ce ar trebui să facem
1. Folosește puterea rugăciunii. În primul rând, trebuie să ne rugăm în mod regulat pentru eliberarea lor. Trebuie să-L implorăm pe Dumnezeu să le permită să-I simtă prezența în timpul acestei încercări. Trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne folosească pe noi și pe alții după, cum consideră potrivit, pentru a aduce mângâiere celor care suferă. De asemenea, trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea înțelepciune pentru a folosi cuvintele potrivite, fie în discuții personale, fie prin alte mijloace [e-mail, SMS] – cuvinte care să aducă vindecare și încurajare. Proverbe 16:24 spune: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere, dulci pentru suflet și vindecătoare pentru oase.” A doua parte a Proverbelor 12:18 spune: „Limba celor înțelepți aduce vindecare.” Cuvintele noastre pot aduce vindecarea atât de necesară sufletelor lor tulburate.
Trebuie să ne rugăm împreună cu cei care suferă, fie când îi vizităm, sau chiar și la telefon. Chiar și câteva cuvinte rostite în rugăciune, prin care Îl rugăm pe Dumnezeu să intervină și să-Și împlinească voia, vor fi o încurajare extraordinară pentru cel care suferă.
2. Atunci când este posibil, vizitați-i, după cum e mai convenabil pentru ei. Trebuie să încercăm să-i vizităm atunci când le convine lor, nu nouă! Vizitele nu sunt o chestiune de „lasă-mă să fac cum îmi convine mie”. Trebuie să fim sensibili la nevoile celui care suferă. Dacă nu sunt pregătiți să primească vizitatori, trebuie să le respectăm această dorință.
Atunci când îi vizităm, este important să avem grijă să nu lăsăm impresia că ne grăbim. Unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le putem face atunci când vizităm pe cineva îndoliat, este să ne uităm la ceas la fiecare două minute pentru a vedea când putem pleca. Ne este ușor să petrecem ore întregi cu cei care se bucură. Dar, când vizităm pe cineva îndoliat, ne grăbim. Asta nu înseamnă că trebuie să petrecem foarte mult timp cu ei (nu ar trebui nici să-i împovărăm rămânând prea mult timp pe capul lor). Durata vizitei trebuie să fie adaptată nevoilor persoanei îndoliate, urmărind confortul acesteia.
3. Fii un bun ascultător. Când suntem alături de cei îndoliați, trebuie să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult – ascultând nu doar cuvintele lor, ci și inimile lor. O persoană care plânge poate fi mai distrusă în interior decât indică cuvintele sale. Trebuie să încercăm să le simțim emoțiile. Trebuie să fim răbdători chiar și atunci când nu spun cuvintele potrivite. Nu trebuie să îi corectăm prea repede. Trebuie să-i lăsăm pe ei să vorbească mai întâi. Dacă ei tac, este în regulă să tăcem și noi. Uneori, simpla prezență fizică este vindecătoare. Să stăm lângă ei și să le punem o mână pe umăr fără să spunem nimic, când nu știm ce să spunem sau când simțim că este mai bine să tăcem, este suficient! Prezența în sine poate fi foarte vindecătoare pentru cel care suferă.
Putem înțelege mai bine aceasta din exemplul unui băiețel cu o inimă mare. Vecinul său era un domn în vârstă a cărui soție murise recent. Când băiatul l-a văzut pe bătrân plângând, s-a urcat în poala lui și a stat pur și simplu acolo. Mai târziu, mama lui l-a întrebat ce i-a spus vecinului lor îndurerat. „Nimic”, a răspuns copilul. „Doar l-am ajutat să plângă.”
Uneori, acesta este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru persoanele care se confruntă cu o durere profundă. Adesea, încercările noastre de a spune ceva înțelept și util sunt mult mai puțin valoroase decât simplul fapt de a sta lângă cei îndoliați, de a le ține mâna și de a plânge alături de ei.
4. Adu-le încurajare din Scripturi. Trebuie să încercăm să îi încurajăm pe cei care suferă amintindu-le de speranța veșniciei, fără a minimiza durerea lor prezentă. De aceea, să nu minimalizăm rolul Scripturilor atunci când plângem împreună cu cei care plâng. Romani 15:4 ne spune: „Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, astfel încât, prin răbdarea și mângâierea pe care o dau Scripturile să avem nădejde.” Speranța pentru cei care suferă vine prin folosirea corectă a Cuvântului lui Dumnezeu de către oamenii lui Dumnezeu. Și noi putem fi bun „operatori ai speranței” atunci când apelăm la Cuvântul lui Dumnezeu.
Trebuie să recunoaștem durerea lor, care este foarte reală pentru ei. Este bine să-i încurajăm să plângă. Apoi, să le reamintim că Biblia menționează în repetate rânduri cum poporul lui Dumnezeu a strigat către El de-a lungul anilor. Îi putem încuraja să plângă, dar având speranța că într-o zi aceste lacrimi nu vor mai exista. A ajuta pe cei care suferă să găsească putere în Dumnezeu este un lucru frumos. Ionatan a căutat să îl întărească pe David în felul acesta când era descurajat: „15David, văzând că Saul a pornit să îi ia viața, a stat în pustia Zif. 16Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat și s-a dus la David în pădure; El i-a întărit încrederea în Dumnezeu” [1 Sam. 23:15-16].
5. Oferă ajutor în mod practic. Acolo unde este nevoie, trebuie să oferim ajutor practic. Poate fi vorba de a le aduce mâncare sau bani, de a le îngriji copiii, de a-i ajuta la curățenie sau de a spăla rufele. Trebuie să fim sensibili la nevoile lor și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne arate cum îi putem ajuta în mod practic. Oamenii nu cer întotdeauna ajutor, dar noi trebuie să fim întotdeauna dispuși să ajutăm cât putem de bine.
Deci, trebuie să: (1) Folosim arma rugăciunii (2) Ori de câte ori este posibil, să îi vizităm în functie de cum e bine pentru ei (3) Să fim buni ascultători (4) Să îi încurajăm prin cuvintele Scripturii (5) Să le oferim ajutor practic.
Și, dacă tot suntem la acest subiect, aș dori să abordez și problema a ceea ce ar trebui să facem atunci când noi suntem cei care plângem. Cu alte cuvinte, un cuvânt pentru cei care plâng. Poate că tu ești cel care plânge în acest moment sau poate vei fi voi în viitor.
Un cuvânt pentru cei care plâng.
Uneori, cei care vin să îți aducă mângâiere nu vor știi să spună cuvintele potrivite. Încearcă să treci cu vederea greșelile lor. Și ei sunt păcătoși ca și tine. Uneori, s-ar putea să simți că nimeni nu te mângâie. Chiar și în astfel de situații, ferește-te să dezvolți o inimă plină de resentimente. Amintește-ți că și tu poți fi vinovat că nu ai plâns alături de cei care plângeau la un moment dat. Poți fi vinovat și că ai spus lucruri nepotrivite în trecut celor care plângeau – poate chiar părinților sau fraților tăi atunci când ei sufereau. Așa cum ei au trecut cu vederea greșelile tale, treci și tu cu vederea greșelile altora. Coloseni 3:13 ne îndeamnă să ne îngăduim slăbiciunile unii altora.
Poate că uneori oamenii nu știu că suferi – ține minte și acest lucru! Așadar, dacă dorești să beneficiezi de sprijinul lor, asigură-te că oamenii sunt conștienți de suferința prin care treceți. Nu vreau să spun că ar trebui să etalezi mereu problemele prin care treci. Dar, dacă păstrezi totul pentru tine și nimeni altcineva nu știe nimic despre problemele tale, amintește-ți că tu ești principalul responsabil pentru faptul că ești singur în momentele de suferință.
Îmi amintesc o situație de acum câțiva ani, când o persoană era supărată că eu, pastorul, nu am vizitat-o și nu m-am rugat pentru ea în timpul încercărilor prin care trecea. Persoana respectivă a citat din Iacov 5:14 pentru a spune că este responsabilitatea prezbiterilor să vină și să se roage atunci când membrii comunității trec prin încercări. Iacov 5:14 spune: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme pe bătrânii bisericii, ca să se roage pentru el și să-l ungă cu untdelemn în numele Domnului.” Problema era că eu nu știam că persoana respectivă trecea prin dificultăți! Așa că i-am spus: „Este adevărat. Dar la fel de adevărat este că același verset spune clar că cei care trec prin încercări trebuie să-i cheme pe prezbiteri. Pastorul nu este un cititor de gânduri. El nu este atotștiutor. Așadar, versetul se aplică în ambele sensuri.”
Așadar, dacă sunteți în suferință, spuneți-i pastorului vostru și, dacă este necesar, și altor persoane, pentru ca ei să vă poată fi alături. Viața creștină nu trebuie trăită în izolare. Ea trebuie trăită în contextul unei comunități în care împărtășim bucuriile și durerile noastre. Nu trebuie să suferi în singurătate! Nu te gândi că îi deranjezi pe ceilalți cerându-le ajutorul! Nu este un semn de slăbiciune să ceri ajutorul. Este un semn de maturitate să urmezi instrucțiunile biblice de a împărtăși povara ta cu ceilalți.
A fi mai buni în a oferi alinare.
Eclesiastul 7:2 și 4 spune: „2Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește își aduce aminte de lucrul acesta. 4Inima înțelepților este în casa de jale, dar inima nebunilor este în casa petrecerii.” Mergând în casa de jale, dobândim o perspectivă corectă asupra vieții și a eternității. Înțelegem cu adevărat viața numai atunci când înțelegem cu adevărat moartea. Și asta se poate întâmpla numai atunci când plângem împreună cu cei care plâng!
În ciuda clarității acestor versete, dacă suntem sinceri cu noi înșine, programul nostru ne acuză în această privință. Petrecem mai multe ore cu cei care se bucură decât cu cei care jelesc! De obicei, spunem „da” cu mult mai multă ușurință unei invitații la o petrecere decât suntem dispuți să spunem „da” pentru a merge să petrecem timp cu cineva care este singur și plânge! Este adevărat, trebuie să ne bucurăm cu cei care se bucură, dar ni se poruncește în egală măsură să plângem cu cei care plâng. Într-o lume care nu se îngrijește de cei care suferă, noi ar trebui să ne îngrijim și mai mult de astfel de oameni.
Vedeți voi, trăim într-o lume incredibil de distrusă. O lume plină de durere și suferință. Dar Dumnezeu a promis că va face toate lucrurile noi. El a promis că va șterge orice lacrimă. Acest lucru se va întâmpla când El va îndepărta odată pentru totdeauna prezența păcatului dar și suferința și moartea care decurg din acesta. Până atunci, El ne-a chemat să ștergem lacrimile celor care plâng. Se spune că abilitatea unui mângâietor de a ajuta nu ține atât de mult de talentul său de a folosi cuvintele. Ci mai degrabă de capacitatea sa de a fi empatic.
Dr. Paul Brand a exprimat frumos acest adevăr în cartea sa Fearfully and Wonderfully Made (Creat în chip minunat). El scrie:
„Când îi întreb pe pacienți și pe familiile lor: «Cine v-a ajutat în suferința voastră?», primesc un răspuns neașteptat și imprecis. Persoana descrisă rareori are răspunsuri fluente sau o personalitate fermecătoare sau efervescentă. De obicei este vorba de o persoană liniștită, înțelegătoare, care ascultă mai mult decât vorbește, care nu judecă și nici nu oferă prea multe sfaturi. «Un sentiment de răbdare». «Cineva care a fost acolo când am avut nevoie». O mână de care să te ții. O îmbrățișare înțelegătoare, nedumerită. Un nod în gât împărtășit.”
Uneori, încercând din răsputeri să spunem ceea ce trebuie, uităm că limbajul sentimentelor vorbește mult mai tare decât cuvintele noastre.
Să mergem la cei pe care îi cunoaștem și care plâng, să vărsăm lacrimi de dragoste pentru ei și să ne străduim să fim o binecuvântare pentru ei. Este o poruncă și este chemarea noastră. Să o împlinim cu credincioșie.
Trebuie să învățăm, de asemenea, să plângem pentru cei care NU plâng pentru ei înșiși. Ce vreau să spun? Mulți dintre cei dragi și prietenii noștri, în loc să plângă pentru păcatele lor și să se întoarcă la Hristos, sunt total indiferenți față de Hristos. Pentru astfel de oameni, trebuie să învățăm să vărsăm lacrimi în timp ce strigăm către Dumnezeu pentru mântuirea lor.
Din nou, avem un exemplu în Isus, care a plâns pentru oamenii care urmau să-L răstignească [Luca 19:41]. Pavel a plâns pentru evreii care îl persecutau [Romani 9:1-3]. În altă parte, în Filipeni 3:18, când Pavel scrie despre cei care îl resping pe Isus, el spune: „Căci, după cum v-am spus de multe ori și vă spun din nou cu lacrimi, mulți trăiesc ca dușmani ai crucii lui Hristos.”
Să plângem și pentru cei pierduți!