O viață transformată⎯Partea a 13-a Plângeți cu cei ce plâng ⎯Partea întâi

(English version: The Transformed Life – Weep With Those Who Weep – Part 1)

A doua parte a versetului din Romani 12:15 ne poruncește să „plângem cu cei ce plâng” sau „să ne întristăm cu cei ce se întristează”.

Puține lucruri ne leagă într-o prietenie la fel ca durerea. Gândiți-vă la trecutul vostru și, în special, la momentele în care ați trăit bucurii intense și la momentele în care ați traversat valea adâncă a întunericului. Acum, gândiți-vă la cei care au fost alături de voi în ambele momente. Pe care dintre ei îi țineți minte mai bine? Dacă sunteți ca mine, cel mai probabil pe cei din a doua categorie. Îi ținem minte mai bine pe cei care au fost alături de noi în momentele dificile, pe cei care au fost alături de noi când lacrimile erau hrana noastră zi și noapte. Povestea următoare subliniază acest aspect.

O doamnă s-a întâlnit cu servitoarea unui vecin. „Îmi pare rău să aud de moartea mătușii tale”, i-a spus ea. „Probabil că îți este foarte dor de ea. Erați atât de apropiate.” „Da”, a răspuns servitoarea, „îmi pare rău că a murit. Dar nu eram prietene.” „De ce?”, a întrebat doamna, „credeam că erați. V-am văzut de multe ori râzând și vorbind împreună.”

„Da, așa este”, a venit răspunsul. „Am râs împreună, am vorbit împreună, dar suntem doar cunoștințe. Vezi tu, nu am vărsat niciodată lacrimi împreună. Oamenii trebuie să plângă înainte de a deveni prieteni.”

Deși ultima afirmație poate părea puțin extremă, ideea rămâne valabilă. Legătura lacrimilor este o legătură care unește oamenii într-o prietenie strânsă care este greu de rupt! Cu toate acestea, realitatea tristă este că, deși dacă suntem chemați să fim în comuniune unii cu alții, adică să ne împărtășim viețile, să ne trăim împreună bucuriile și durerile, ca și creștini am eșuat în acest domeniu al împărtășirii durerilor noastre. Rareori ne apropiem sufficient de mult de ceilalți încât să putem simți cu suferința lor.

Dacă suntem sinceri cu noi înșine, poate că au existat momente în care ne-am bucurat în secret de suferința cuiva, mai ales dacă acea persoană ne-a jignit în vreun fel. Un fel de atitudine de genul „a primit ce merita”. Știți ce părere are Dumnezeu despre o astfel de atitudine? Proverbe 17:5b ne dă răspunsul: „Cine se bucură de nenorocirea altuia nu va rămâne nepedepsit”.

Dumnezeu ne cheamă să simțim cu suferința altora. Așa cum suntem chemați să ne bucurăm cu cei care se bucură, suntem chemați în egală măsură să plângem cu cei care plâng. A jeli sau a plânge înseamnă a simți durerea și suferința pe care o trăiește un frate în credință ca și cum ar fi a noastră. A ne iubi aproapele ca pe noi înșine înseamnă a împărtăși bucuriile și durerile lui ca și cum ar fi ale noastre! Aceasta înseamnă părtășia.

Dumnezeu este un Dumnezeu care plânge.

În același fel în care Dumnezeu se bucură cu cei care se bucură, tot așa El plânge cu cei care plâng. În Isaia 63:9, citim: „În toate suferința lor, și El a suferit”. Dumnezeu era îndurerat de suferințele prin care trecea poporul Său, Israel, în acea perioadă. Plângând la mormântul lui Lazăr [Ioan 11:35], Isus nu numai că s-a identificat cu durerea Mariei și a Martei, pe care le iubea foarte mult, ci și cu durerea pricinuită de păcat în această lume.

De asemenea, în Luca 19:41 ni se spune: „Când [Isus] s-a apropiat de Ierusalim și a văzut orașul, a plâns pentru el.” El a plâns pentru orașul care, în scurt timp, urma să-L condamne la moarte! Aceste sentimente ale lui Isus sunt în deplină concordanță cu inima lui Dumnezeu, așa cum ne-o descoperă Ezechiel 18:32: „Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, declară Domnul Dumnezeu. Întoarceți-vă  și veți trăi!” Dumnezeu este Cel care se întristează chiar și pentru moartea dușmanilor Săi – cei care Îl resping și astfel pier. Nu ar fi greșit să spunem că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care plânge – spre deosebire de așa-zișii zei ai lumii, care nu cunosc durerea!

Știți cum vede Dumnezeu lacrimile noastre? Psalmul 56:8 ne oferă un indiciu: „Tu numeri pașii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău – nu sunt ele scrise în cartea Ta?” Burduful se referă la un recipient sau o sticlă. Acesta era folosit în acele vremuri doar pentru a pune lucruri prețioase. Deci, în esență,  David spune că lacrimile lui erau atât de prețioase pentru Dumnezeu, încât Dumnezeu le-ar păstra într-o sticlă. Așa vede Dumnezeu lacrimile noastre!

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu milostiv. Așa cum se bucură când un păcătos se pocăiește, tot așa plânge împreună cu creația Sa. El nu este un Dumnezeu distant. Dimpotrivă, este un Dumnezeu care simte durerea noastră! Și întrucât suntem chemați să-L imităm pe acest Dumnezeu [Ef 5:1] și suntem transformați pentru a deveni mai asemănători cu Fiul Său, Domnul Isus Hristos [Rom 12:2; 2 Corinteni 3:18], plânsul împreună cu cei care plâng trebuie să devină și el o parte a vieții noastre creștine! Și pentru a face acest lucru bine, vreau să mă uit la modul în care putem aplica această poruncă din Romani 12:15b în viața noastră de zi cu zi.

Cum să plângi cu cei care plâng.

Mai jos sunt 10 lucruri de luat în considerare. Cinci dintre ele ne spun ce nu trebuie să faci, iar cinci se încadrează în categoria ce trebuie să faci când plângi împreună cu cei care plâng.

Ce nu trebuie să faci

1. Nu le spuneți să treacă peste asta. Nu încercați să le spunți să nu mai plângă tot timpul. Uneori, este nevoie să le spunem oamenilor să fie puternici. Este bine să îi îndemnăm să fie mai pozitivi și să se bazeze mai mult pe puterea lui Dumnezeu și pe promisiunile Lui,  fără îndoială. Dar trebuie să facem aceste lucruri după ce am vărsat măcar câteva lacrimi împreună cu ei.

Nu trebuie să fim insensibili cu cuvintele noastre față de cei care suferă. Proverbe 25:20 spune: „Ca cel care scoate haina într-o zi rece sau ca oțetul turnat pe o rană, așa este cel care cântă cântece unei inimi îndurerate.” Când cineva trece printr-o agonie profundă, trebuie să fim atenți să nu îi adâncim rănile. Lucrul acesta este esențial!

Uneori, este ușor să te iriți pe cei care suferă. Și, adesea, această iritare se manifestă prin cuvinte. Imaginează-ți cât de greu este pentru cel care suferă să primească și mai multă durere. Îți amintești de prietenii lui Iov? Câtă durere au adăugat prin cuvintele lor celui care deja suferea atât de mult?

2. Nu promiteți eliberarea completă ACUM. Afirmații precum: Dumnezeu te va vindeca complet; Vei obține un loc de muncă mai bun; Vei avea un alt copil; Vei găsi un soț/o soție. Nu faceți promisiuni pe care Dumnezeu însuși nu le-a făcut. Poate Dumnezeu să facă toate lucrurile menționate mai sus? Da! Dar a promis Dumnezeu să facă asta în fiecare situație? Nu! Noi nu suntem atotștiutori. Nu putem și nici să nu îndrăznim să ne jucăm de-a Dumnezeu!

Deși este un lucru nobil să încerci să faci persoana care suferă să se simtă mai bine, mijloacele folosite pentru a realiza acest lucru sunt, de asemenea, importante. Încălcarea Scripturii făcând promisiuni false nu este mijlocul potrivit. În plus, dacă Dumnezeu nu aduce acea vindecare completă sau acel loc de muncă mai bun, cel care suferă va trebui să îndure și mai multă dezamăgire. Și asta nu va fi de nici un ajutor real pentru persoana care deja suferă!

Da, eliberarea completă va veni – dar asta se va întâmpla în viitor, când Isus se va întoarce și își va instaura împărăția. Le putem aminti de siguranța acestei promisiuni. Dar până atunci, trebuie să-i ajutăm să îmbrățișeze voia Lui pentru viața lor prezentă, chiar dacă asta implică suferință. Le putem aminti de prezența lui Dumnezeu chiar și în timpul suferinței și îi putem încuraja să continue să privească la El.

3. Nu compara suferința lor cu suferința altora. De multe ori tindem să le arătăm celor care suferă că alții suferă mai mult, pentru a-i face să se simtă mai bine. „Ai dureri la gleznă. Cunosc pe cineva care și-a fracturat glezna.” Serios? Cum te-ai simți tu în situația asta? Ar trebui să fiu fericit că nu mi-am fracturat glezna și să nu-mi exprim suferința. Suferința unei persoane nu este un lucru pe care poate să-l treacă cu vederea în acel moment. Este mai bine să spui: „Îmi pare foarte rău pentru ce ți s-a întâmplat”.

4. Nu-i judecați. Din nou, îmi vin în minte prietenii lui Iov. Afirmațiile care sugerează că „suferiți din cauza păcatelor voastre”, chiar dacă uneori pot fi adevărate, nu trebuie enunțate ca adevăruri absolute. Nu trebuie să ne jucăm de-a Dumnezeu. Asta este mândrie. Da, uneori poate fi  potrivit să le spunem ceva pentru a-i încuraja să-și examineze viețile în privința păcatului. Dar chiar și asta ar trebui făcut după ce am plâns în mod sincer împreună cu ei și le-am câștigat încrederea. Proverbe 12:18 ne avertizează: „Cuvintele nesăbuitului străpung ca săbiile, dar limba înțelepților aduce vindecare.” Cuvintele noastre ar trebui să aducă vindecare, nu durere!

5. Nu-i evitați. Uneori nu știm ce să spunem unei persoane care suferă. Așa că îi evităm cu totul, de teamă să nu-i jignim. Sau nu ne place să fim în preajma oamenilor care suferă. Este prea deprimant și nu vrem să trecem prin astfel de sentimente. Chiar și când ne uităm la televizor, tindem să schimbăm canalul foarte repede dacă apare o știre tristă. La fel ca preotul și levitul din pilda Bunului Samaritean, care au trecut pe partea cealaltă când au văzut omul căzut între tâlhari [Lc 10,31-32], tindem să facem același lucru când vedem suferință. Trebuie să încetăm să mai facem asta.

Deci, 5 lucruri pe care trebuie să le eviți atunci când încerci să te supui poruncii lui Dumnezeu de a plânge cu cei care plâng: (1) Nu le spune să treacă peste asta (2) Nu le promite eliberarea completă ACUM (3) Nu compara suferința lor cu suferința altora. (4) Nu îi judeca și (5) Nu îi evita.

În următorul articol, vom vedea ce trebuie să facem pentru a împlini această poruncă de a plânge împreună cu cei care plâng.