O viață transformată – Partea a 9-a Ajutorare pentru cei în nevoi

(English article: The Transformed Life – Sharing With Others In Need)

Prima parte din Romani 12:13 ne îndeamnă să “ajutăm pe sfinți când sunt în nevoi”. Cuvântul tradus ca ”a ajuta”(a împărți) provine din termenul grecesc “Koinonia”, de la care obținem cuvântul “părtășie”. Este un cuvânt folosit des în cercurile creștine. Noul Testament traduce acest cuvânt în funcție de context în diferite moduri: participare, parteneriat, ajutorare și părtășie. Ideea de bază pe care o transmite este de a avea o viață comună, de a viețui împreună.

Biblia ne reamintește că temelia oricărei părtășii este părtășia noastră cu Dumnezeu. 1 Corinteni 1:9 ne spune: “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său, Isus Hristos, Domnul nostru”. Cei care sunt în părtășie cu Dumnezeu, prin Fiul Său, sunt automat aduși în părtășie cu alți creștini. La urma urmei, toți suntem mădulare ale unui singur trup, al cărui cap este Hristos. Iar un aspect al acestei părtășii cere împărtășirea lucrurilor materiale cu credincioșii aflați în nevoie. Acesta este mesajul din Romani 12:13a.

Iată alte câteva pasaje din Noul Testament care îi îndeamnă pe credincioși să împartă resursele lor materiale cu alți credincioși aflați în nevoie.

1 Timotei 6:18 “Îndeamnă-i să facă bine [pe cei bogați], să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții.”

Evrei 13:16 “Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, pentru că lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac.”

Deci, putem vedea că generozitatea nu este doar o opțiune pentru credincioși. Este o poruncă explicită. Suntem cu toții membri ai unui singur trup și, în calitate de membri, trebuie să trăim viața creștină cu grijă și preocupare pentru alții.

Teologul John Murray spunea: “Trebuie să ne identificăm cu nevoile sfinților și să le facem ale noastre”. Aceasta a fost atitudinea bisericii primare. Fapte 2:44-45 afirmă: “44Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. 45Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia.” Acesta nu era o formă de comunism, ci era o manifestare a creștinismului de bază! Mai târziu, Fapte 4:32-35 ne spune că această atitudine a continuat să caracterizeze comunitatea creștină.

Având în minte aceste gânduri, hadeți să vedem cum putem aplica în mod practic porunca discutată mai sus. În acest sens, vom încerca să dăm răspuns la două întrebări.

Întrebarea #1. Cui ar trebui să dăruim?

În timp ce Biblia are multe pasaje care îi îndeamnă pe credincioși să îi ajute pe necredincioși, în contextul de aici, porunca este de a ne manifesta generozitatea față de credincioși – atât față de cei care ne sunt cunoscuți, cât și față de cei care ne sunt necunoscuți. Biblia are exemple din ambele categorii. Fapte 2:44-45, textul menționat anterior, se referă la credincioșii care dăruiau altor credincioși pe care îi cunoșteau. Romani 15:26-27 se referă la credincioșii din bisericile din Corint, Tesalonic și Filipi care dăruiau altor credincioși din Ierusalim pe care nu îi cunoșteau.

Așadar, suntem chemați să dăruim atât credincioșilor cunoscuți, cât și celor necunoscuți care sunt în nevoie.

Întrebarea #2. Ce atitudine ar trebui să avem față de ceea ce dăruim?

Iată trei atitudini care ar trebui să caracterizeze dăruirea noastră.

#1. Trebuie să dăruim cu dorință, cu nerăbdare. Descriind dăruirea credincioșilor macedoneni, Pavel a mărturisit despre ei: “3…au dat de bunăvoie… 4și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți” [2 Cor 8:3-4]. Credincioșii macedoneni nu au avut nevoie de niciun imbold. Ei știau de o nevoie și erau dornici să dăruiască. Credincioșii care trăiesc sub supunerea Duhului Sfânt vor dori să dăruiască. Inimile lor se deschid imediat când aud o nevoie, la fel și portofelele lor! Ei nu au nevoie să fie împinși de la spate ca să dea.

#2. Trebuie să dăm cu o atitudine de generozitate. Atunci când dăruim, nu trebuie să o facem cu o atitudine ranchiunoasă, ci cu o inimă bucuroasă și generoasă. Dăruirea noastră nu trebuie să fie ca monedele pe care le pui într-un aparat de sloturi pentru a primi mai multe monede înapoi. Cu alte cuvinte, nu trebuie să dăm cu o atitudine de mituire a lui Dumnezeu pentru a obține mai mult. În schimb, trebuie să dăm cu generozitate fără să așteptăm nimic în schimb.

Iată cuvintele lui Moise când Israel era gata să intre în țara promisă, în legătură cu această problemă: “7Dacă va fi la tine vreun sărac dintre frații tăi, în vreuna din cetățile tale, în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu îți împietrești inima și să nu-ți închizi mâna înaintea fratelui tău lipsit. 8Ci să-i deschizi mâna și să-l împrumuți cu ce-i trebuie, ca sa facă față nevoilor lui…10ci să-i dai și să nu dai cu părere de rău în inimă, căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate lucrările de care te vei apuca. 11Totdeauna vor fi săraci în țară. De aceea, îți dau porunca aceasta: să-ți deschizi mâna față de fratele tău, față de sărac și față de cel lipsit din țara ta” [Deut 15:7-8, 10-11].

Isus ne-a poruncit să dăm cu generozitate [Luca 6:38]. A dărui cu generozitate este un act de credință. Credința afirmă și acționează pe baza premisei că, dacă răspund nevoilor altora cu resursele mele, Dumnezeu va avea grijă de nevoile mele.

#3. Trebuie să dăruim cu dorința de a aduce slavă lui Dumnezeu. În cele din urmă, dăruim altora nu pentru ca să ne simțim noi bine [dar și acest lucru se va întâmpla dacă dăruim cu atitudinea corectă]; nu pentru ca să fim văzuți de alții [ceea ce în unele cazuri este inevitabil]; nu pentru ca alții să beneficieze [ceea ce va fi cazul]. Ci scopul nostru ultim trebuie să fie întotdeauna pentru gloria lui Dumnezeu.

Pavel scrie aceste cuvinte în 2 Corinteni 9:12-15: “12Căci ajutorul dat de darurile acestea nu numai că acoperă nevoile sfinților, dar este și o pricină de multe mulțumiri către Dumnezeu. 13Așa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru față de ei și față de toți. 14Și îi face să se roage pentru voi și să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu față de voi. 15Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul său nespus de mare!”

Dumnezeu va primi mulțumiri [v. 12]; Dumnezeu va fi lăudat [v. 13]. Acesta este scopul final. Slava Lui ar trebui să fie obiectivul nostru în tot ceea ce facem în viață, inclusiv în ceea ce privește dăruirea.

Așadar, iată trei atitudini care să ne caracterizeze dăruirea: Dorința, generozitatea și slava lui Dumnezeu ca scop.

Cheia atitudinii corecte este aceasta: Trebuie mai întâi să ne dăruim pe noi înșine Domnului. Spun acest lucru bazându-mă pe 2 Corinteni 8:5: “Ei s-au dat mai întâi pe ei înșisi Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu”. Cu cât ne predăm mai mult lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom avea atitudinile potrivite când vine vorba de a împărtăși cu alții. Cu cât îl vedem mai mult pe Dumnezeul nostru ca pe un Dumnezeu generos, care L-a dat pe Fiul Său să moară pentru noi, și cu cât ne îndrăgostim mai mult de acest Mântuitor care S-a dat pe Sine pentru noi, cu atât mai mult vom experimenta o creștere în atitudinile corecte atunci când vine vorba de a împărtăși resursele noastre cu alții.

Un cuvânt de precauție cu privire la dărnicie

La fel ca în cazul oricărui lucru bun de care se poate abuza, este ușor să apară abuzuri și în ceea ce privește dăruirea. Ceea ce vreau să spun este că există întotdeauna posibilitatea ca unii creștini cu numele să profite de alții. Acesta a fost cazul în Tesalonic. Citim în 2 Tesaloniceni 3:10: “Căci și când eram cu voi, v-am dat această poruncă: “Cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce.”” Problema nu era că unii dintre oamenii leneși din Tesalonic nu puteau lucra; pur și simplu nu voiau să lucreze; nu voiau, deși puteau! Și profitau de alți creștini care își împărțeau resursele cu ei. Așadar, Pavel i-a avertizat pe acești credincioși leneși să se pună pe treabă și i-a avertizat pe credincioși să nu îi sprijine.

În același mod, și noi trebuie să fim atenți. Acestea fiind spuse, vreau să adaug și acest lucru: Câteva experiențe neplăcute nu trebuie să ne împiedice să facem pași înapoi în a da ascultare aceastei porunci. Trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să aplicăm cu credincioșie această poruncă.

Ajutorarea creștinilor nevoiași nu este o activitate unică sau sezonieră. Pe măsură ce putem, ar trebui să îi ajutăm pe credincioșii aflați în dificultate. Galateni 6:10 spune: “De aceea, după cum avem ocazia, să facem bine tuturor oamenilor, mai ales fraților în credință.”

Amintiți-vă, Dumnezeu nu se așteaptă să dăm din ceea ce nu avem. Doar din ceea ce avem. Cu cât suntem mai înțelepți cu finanțele noastre, cu atât putem da mai mult. A da pentru a răspunde nevoilor credincioșilor ar trebui să facă parte din bugetul nostru lunar. Nu știm niciodată când poate apărea o nevoie urgentă. Tit 3:14 spune: “Trebuie ca ai noștri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune pentru nevoile grabnice și să nu stea neroditori.”

Adesea, Dumnezeu ne sporește averea nu neapărat pentru ca noi să ne îmbunătățim nivelul de trai, ci pentru ca noi să ne creștem nivelul de dăruire. Împărtășirea cu alții în nevoie este, de asemenea, o modalitate prin care putem examina dacă suntem cu adevărat salvați. Iacov 1:27 spune: “Religia curată și neîntinată înaintea lui  Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume”. A nu face acest lucru este o religie pe care Dumnezeu o va respinge. Isus însuși a spus: “Nu oricine Îmi spune: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci numai acela care face voia Tatălui Meu care este în ceruri” [Matei 7:21]. Iar una dintre dorințele sale este să dăruim cu libertate celorlalți.

Suntem noi credincioși în dărnicie? Dăruim mai mult decât depozităm? Conturile bancare nu mint. Ele ne spun unde este adevărata noastră comoară. Ele ne spun cine este adevăratul nostru stăpân: Isus sau banii? Este important să ne examinăm continuu viețile punându-ne această întrebare, deoarece viața transformată va arăta progresiv că Isus este într-adevăr Domnul nostru, chiar și peste finanțele noastre!

S-a spus că ne asemănăm cel mai mult cu Dumnezeu atunci când dăruim. Cât de adevărate sunt cuvintele acestea! Dumnezeu este cel mai mare dăruitor. Copiii Săi ar trebui, de asemenea, să urmărească aceeași mentalitate. Iată o promisiune de la Dumnezeu pentru cei care pun în practică cu credință această poruncă de a împărți cu alții: “Dumnezeu nu este nedrept că să uite osteneala voastră și dragostea pe care ati arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți” [Evrei 6:10].