O viață transformată⎯Partea a 10-a Caută să fii ospitalier
(English article: The Transformed Life – Pursue Hospitality)
A doua parte a versetului 13 din Romani 12 ne îndeamnă să „practicăm ospitalitatea”. Cuvântul „ospitalitate” provine din două cuvinte care înseamnă „dragoste” și „străini”. Împreună, ele redau idea de „a arăta dragoste străinilor”. Verbul folosit în îndemul ”fiți primitori de oaspeți” poate fi tradus mai bine prin „a urmări cu entuziasm” ospitalitatea. Când punem împreună aceste concepte obținem ideea de a urmări cu entuziasm să arătăm dragoste străinilor – o dragoste care se exprimă frecvent prin satisfacerea nevoilor lor și oferirea de protecție, deschizându-le ușa. Acesta, spune Pavel, ar trebui să fie stilul de viață al creștinului care este transformat de Duhul în asemănare cu Hristos.
Avem mai multe exemple de acest fel în Scripturi. Avraam a invitat îngerii, care au venit sub formă umană, în cortul său și le-a oferit mâncare [Gen 18:1-8]. Lot a făcut la fel [Gen 19:1-11]. Iov, când și-a apărat integritatea în fața prietenilor săi, “a menționat practicarea ospitalității, spunând că niciun străin nu a fost nevoit să petreacă noaptea pe stradă, căci ușa lui era întotdeauna deschisă pentru călători”[Iov 31:32].
De fapt, ospitalitatea era o poruncă dată de Dumnezeu încă din Vechiul Testament, când poporul lui Dumnezeu se pregătea să intre în țara promisă: „Să iubiți pe străini, căci și voi ați fost străini în Egipt” [Deuteronom 10:19]. De ce? Pentru că Dumnezeu însuși „iubește pe străinul care locuiește printre voi, dându-i hrană și îmbrăcăminte” [Deuteronom 10:18].
Când ajungem la Noul Testament, descoperim că poruncile privitoare la ospitalitate nu s-au schimbat prea mult. Trebuie să arătăm dragoste și grijă față de străini. De fapt, Dumnezeu ia acest lucru atât de în serios încât, pentru a fi pastor sau prezbiter în biserică, una dintre calitățile care trebuie demonstrate este ospitalitatea: „Episcopul trebuie să fie… ospitalier” [1 Timotei 3:2, și Tit 1:8]. Cu alte cuvinte, Dumnezeu vrea ca acest lucru să înceapă chiar de la vârf!
Chiar și văduvele urmau să fie incluse pe lista celor care beneficiau de sprijin numai dacă dădeau dovadă, printre altele, de ospitalitate, „să fi fost primitoare de oaspeți, să fi spălat picioarele sfinților, să fi ajutat pe cei nenorociți, să fi dat ajutor la orice fapte bune” [1 Timotei 5:10]. Autorul epistolei către Evrei poruncește tuturor credincioșilor să arate ospitalitate față de străini: ”să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe și pe îngeri!” [Evrei 13:2].
În 1 Petru 4:9, această poruncă de a arăta ospitalitate nu se rezumă doar la străini ci îi include și pe semenii credincioși: „Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire!”. În perioada în care scria Petru aceste cuvinte, ospitalitatea presupunea anumite riscuri. Pe măsură ce persecuția creștea, cei care își deschideau casele altor credincioși se expuneau unui risc. Cu toate acestea, porunca este să arătăm ospitalitate „fără să cârtim”. Nu vă plângeți și nu cârtiți când vine vorba de ospitalitate.
Se spune că o mamă avea niște oaspeți și, în momentul rugăciunii înainte de masă, i-a cerut fiicei sale să se roage. Văzând că fiica ezită, i-a spus: „Nu fi timidă. Roagă-te așa cum m-am rugat eu mai devreme, la prânz”. Fata s-a rugat imediat: „Doamne, de ce trebuie să vină oamenii ăștia astăzi?”.
Copiii înțeleg repede, nu-i așa? Dumnezeu dorește ca noi să practicăm ospitalitatea cu o inimă veselă!
Concluzia este următoarea: ospitalitatea nu este un dar pe care doar unii creștini îl pot exercita. Este o poruncă pe care toți creștinii trebuie să o urmeze în mod activ și să o pună în practică toată viața. Noul Testament arată foarte clar că toți cei care se declară urmași ai lui Hristos trebuie să dea dovadă de ospitalitate în mod constant. Biserica primară a luat acest lucru foarte în serios. Până la sfârșitul secolului I, devenise ceva obișnuit ca credincioșii să-și deschidă casele pentru misionarii călători și să le sprijine lucrarea. Apostolul Ioan îi laudă pe credincioșii cărora le-a scris cu aceste cuvinte referitoare la ospitalitatea lor: „5Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioșie în tot ceea ce faci pentru frați și pentru străini totodată. 6 Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea bisericii. Vei face bine să îngrijești de călătoria lor întrun chip vrednic de Dumnezeu, 7căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri. 8 Este datoria noastră să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul” [3 Ioan 1:5-8].
Există însă anumite limite ale ospitalității. Nu ar trebui să ne lăsăm purtați de val și să ne deschidem casele pentru a primi pe oricine. Biblia ne îndeamnă în mod clar să fim prudenți în ceea ce privește anumite persoane. Îmi vin în minte două categorii. Prima categorie ar fi falșii învățători [2 Ioan 1:7-11; Tit 3:10-11; 2 Timotei 3:5], iar a doua categorie ar fi credincioșii care se declară astfel, dar nu se pocăiesc [1 Corinteni 5:11]. Așadar, deși trebuie să punem în practică această poruncă a ospitalității, trebuie să avem discernământ în conformitate cu aceste porunci biblice.
După ce am văzut o scurtă prezentare generală a ceea ce spune Biblia despre ospitalitate, haideți să vedem cum putem pune în practică această poruncă, analizând două aspecte:
1. De ce mulți creștini nu sunt ospitalieri și
2. Cum pot creștinii să fie mai ospitalieri.
1. De ce mulți creștini nu sunt ospitalieri.
Iată cinci motive:
1. Cămine divizate. În astfel de cazuri, faceți ce puteți în afara casei. Rugați-L pe Dumnezeu să vă arate cum puteți fi un mijloc de binecuvântare pentru ceilalți fără a fi nevoie să-i aduceți acasă. Întâlniți-vă cu acei oameni la o cafenea și aflați cum puteți să îi slujiți. Vizitați-i acolo unde este posibil și slujiți-le conform cu nevoile pe care le au.
2. Frica. Unii oameni sunt, din fire, temători să primească oameni la ei acasă. Fie că este vorba de teamă directă, fie că este vorba de timiditate, fiind mai introverți în mod natural. Dacă ești unul din acești oameni, caută ajutorul lui Dumnezeu pentru a depăși aceste probleme. Odată ce te vei amesteca printre oameni și îi vei face să-și deschidă inimile față de tine, va fi o experiență fantastică să le poți arăta dragostea lui Hristos.
3. Mândria. Unii se concentrează atât de mult pe aspectul caselor lor și pe modul în care vizitatorii îi vor judeca în funcție de cum arată casele lor, încât rareori primesc oaspeți acasă. Problema nu este dimensiunea casei, deși aceasta este adesea folosită ca scuză. Adevăratul motiv este mândria. Se pune prea mult accent pe „cum voi fi perceput” pe baza dimensiunii sau al aspectului casei mele. Aceasta este problema.
Există o diferență între divertisment și ospitalitate. Mândria vrea să distreze, umilința vrea să fie ospitalieră. Următoarea diferențiere între „ospitalitate” și „divertisment” a fost făcută de Karen Mains în Open Heart, Open Home (Elgin, Ill.: Cook, 1976):
Divertismentul spune: „Vreau să te impresionez cu casa mea, cu decorul meu ingenios, cu mâncarea mea”. Ospitalitatea, care caută să slujească, spune: „Această casă este un dar de la Stăpânul meu. O folosesc așa cum El dorește”. Ospitalitatea are ca scop slujirea.
Distracția prioritizează lucrurile în detrimentul oamenilor. „Imediat ce termin casa, decorez sufrageria și fac curățenie, voi începe să invit oameni.” Ospitalitatea pune oamenii pe primul loc. „Nu avem mobilă, vom mânca pe podea.” „Decorarea s-ar putea să nu fie gata niciodată, dar vino oricum.” „Casa e în dezordine, dar sunteți prieteni, veniți la noi acasă.”
Distracția declară subtil: „Această casă este a mea, o expresie a personalității mele. Priviți, vă rog, și admirați-o”. Ospitalitatea șoptește: „Ce este al meu este și al vostru”.
4 .Prejudecățile. Voi invita doar pe cei de-un fel cu mine. Acesta este un alt motiv frecvent. În adâncul sufletului se ascunde o atitudine rasistă. Biblia condamnă acest lucru. Citiți Deuteronomul 10:18-20. Frica de Domnul ar trebui să ne facă să iubim și să primim cu bucurie pe străinul din mijlocul nostru. Dumnezeu urăște atitudinea rasistă, iar noi trebuie să luptăm împotriva tendinței de a gândi în felul acesta. Trebuie să iubim, să ne rugăm și să facem bine chiar și dușmanilor noștri!
5. Lenea. În final, dar nu în ultimul rând, lenea. Pur și simplu urâm munca pe care o presupune ospitalitatea. Avem vieți profesionale foarte ocupate. Ne gândim că avem nevoie de mai mult timp pentru relaxare și dorim să nu fim deranjați de nimeni. Poate săptămâna viitoare, sau luna viitoare, și așa timpul trece. În esență, ne gândim doar la noi înșine și la confortul nostru. Nu ne place să fim deranjați. Aceasta nu este o gândire creștină. Chiar și atunci când suntem descurajați, uităm că Dumnezeu are un mod de a ne încuraja inimile atunci când ne concentrăm pe încurajarea altora.
Sunt sigur că se pot adăuga multe alte aspecte. Dar acestea sunt câteva dintre cele mai frecvente motive, care îi împiedică pe mulți credincioși să pună în practică porunca ospitalității în mod regulat. Haideți să privim la soluție. Cum putem fi mai ospitalieri?
2. Cum pot creștinii să fie mai ospitalieri?
Iată cinci sugestii.
1. Decide să rămâi la lucruri simple. Adesea facem greșeala de a exagera când vine vorba de ospitalitate. Mă refer la faptul că investim prea mult timp și efort când invităm pe cineva. Iar acest lucru poate să producă multă oboseală. În consecință, o să evităm să avem invitați mai des. Sugestia mea este să păstrați lucrurile cât mai simple. În acest fel, vor exista mai multe ocazii de a avea invitați și de a petrece timp cu alți oameni povestind și împărtășind experiențe de viață.
Nu cădeți în capcana gândirii: „Nu avem suficient spațiu. Nu sunt un bucătar prea bun. Nu mă pricep deloc la socializare”. Faceți tot ce puteți cu ceea ce aveți. Fiți credincioși în ceea ce vi s-a încredunțat! Uneori, poate fi doar o cafea și niște gustări. Nu trebuie să fie ceva elaborat. Cheia este să vă întâlniți pentru a vă încuraja unii pe alții. Păstrați lucrurile cât mai simple!
2. Fii consecvent. Adesea, a pune în practică această poruncă într-un mod consecvent reprezintă o provocare. Stabiliți-vă un obiectiv rezonabil. Invitați cel puțin o familie la fiecare două săptămâni pentru a o încuraja. Nu invitați mereu aceleași persoane. Altfel, nu veți mai avea timp să invitați și alte persoane. Găsiți un echilibru. Asigurați-vă că vă formați obiceiul de a invita și pe cei singuri sau pe cei cu statut social inferior, după cum ne îndeamnă chiar Isus în Luca 14:13-14: „13 Dar când dai o masă, invită pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi, 14 și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să îți răsplătească, dar ți se va răsplăti la învierea celor drepți.”
3. Rămâi conectat la Cristos. Dacă invitații tăi sunt credincioși, încearcă să îi încurajezi în călătoria lor spirituală. Acordă timp pentru rugăciune. Adesea, se petrece mult timp discutând despre diverse probleme, iar singurul moment dedicat rugăciunii este înainte de masă. Încearcă să aloci câteva minute pentru rugăciune. Va fi foarte încurajator. De asemenea, dacă invitații tăi sunt necredincioși, încearcă să le vorbești despre Hristos, atunci când ai o oportunitate. Roagă-te și cere-I Domnului să deschidă o ușă.
4. Roagă-te pentru oportunități. Spre deosebire de perioada bisericii primare, când era adesea periculos pentru creștini să vorbească în locuri publice, acum este mult mai sigur (cel puțin în majoritatea locurilor). Așadar, uneori, ne poate fi greu să găsim oameni, cu atât mai puțin străini pe care să-i invităm. Continuați să vă rugați și să căutați ocazii. Faceți-vă prieteni în locuri publice, fie că este vorba de școala la care merg copiii voștri, cartierul vostru sau locul de muncă. Și invitați-i la voi acasă. Pe măsură ce vorbiți, veți descoperi că oamenii se deschid și vă împărtășesc povara lor.
5. Continuați această slujire prin credință.La sfârșitul zilei, este nevoie de credință pentru a trăi după poruncile lui Dumnezeu. Trebuie să aveți încredere că ospitalitatea voastră are consecințe pe termen lung, rezultate pe care nu le puteți vedea acum, ci doar mai târziu.
Un student de la seminarul teologic conducea aproximativ treizeci de mile până la biserică în diminețile de duminică și deseori lua oameni la ocazie. Într-o zi, a luat un tânăr care a observat că purta un costum și l-a întrebat dacă poate merge cu el la biserică. Studentul i-a răspuns: „Desigur, poți”.
Străinul a venit la biserică. După aceea, o familie din biserică l-a invitat acasă la masă și la o întâlnire de părtășie. Acolo, i s-a oferit o baie caldă, haine curate și o masă caldă. În timpul conversației cu acest tânăr, gazdele sale au aflat că acesta fusese creștin, dar că nu mai era în părtășie cu Domnul. Tânărul provenea din alt stat, iar acum era doar în trecere, în drumul său spre casă. Seara, familia aceea i-a cumpărat un bilet de autobuz și l-au ajutat să își continue drumul.
O săptămână mai târziu, studentul de la seminar a primit o scrisoare de la acest tânăr pe care îl luase la ocazie. Împreună cu scrisoarea era atașat un articol de ziar cu titlul „Vinovatul pentru crimă s-a predat”. Acest tânăr ucisese un adolescent în timpul unei tentative de jaf și fugise de justiție de ceva vreme. Dar bunătatea și ospitalitatea creștinilor îl convinseseră. Voia să fie în comuniune cu Dumnezeu și știa că trebuia să facă ceea ce era corect în legătură cu crima sa.
Creștinii aceia nu știau că, prin credincioșia lor în a arăta ospitalitate, l-au influențat pe un om să facă ceea ce era drept în ochii lui Dumnezeu și, astfel, l-au ajutat să se împace cu Domnul său. De aceea, în credință, trebuie să ne străduim să respectăm toate poruncile lui Dumnezeu, inclusiv porunca de a arăta ospitalitate.
La sfârșitul zilei, rămânem cu această concluzie: practicarea ospitalității este o poruncă importantă. De fapt, este atât de importantă încât Isus însuși a considerat-o o caracteristică a credinței adevărate [Matei 25:35-46]. Și care este cea mai bună motivație pentru a pune în practică această poruncă? Isus și-a vărsat sângele pe cruce și astfel a deschis casa Sa din ceruri pentru păcătoși ca noi. Nu putem și noi să ne deschidem casele în numele lui Isus pentru alții? La urma urmei, creștinismul a fost numit „religia mâinilor deschise, a inimii deschise și a ușii deschise”. Să lăsăm aceste adevăruri să se manifeste în viețile noastre pe măsură ce suntem transformați tot mai mult după chipul lui Hristos.